Paul Auster
(3 februarie 1947-30 aprilie 2024)
Marele scriitor american – cunoscut mai ales pentru „Trilogia New York-ului“, dar autor a multor romane, poeme și scenarii de filme – a murit, la reședința sa din Broklyn, statul New York, în urma unor complicații ale cancerului pulmonar de care suferea de ceva vreme. Cel mai cunoscut autor de literatură din New York – într-atât de cunoscut încât devenise un simbol al acestui oraș – publicase peste 30 de volume (mai precis: 34 de cărți!), în peste 40 de țări din întreaga lume.
„Există speranţă pentru toată lumea. Speranţa este cea care pune lumea în mişcare“, spunea Paul Auster, deși romanele sunt pline cu personaje încercănate, aflate în intersecții – uneori teribile – ale vieții; multe dintre aceste personaje sunt, de altfel, scriitori, ceea ce îndreptățește ideea criticii de întâmpinare afirmată în mai multe rânduri cu privire la literatura lui Auster că aceasta este, în mare măsură, autoreferențială. Tot Paul Auster e cel care a spus că „dacă ai un creion în buzunar, sunt șanse mari ca într-o zi să te simți tentat să începi să îl folosești“ și, de asemenea, în registru confesional, că, nici mai mult, nici mai puțin, „cititul a fost evadarea şi confortul meu, consolarea mea şi stimulentul meu bine ales: cititul pentru simpla plăcere de a face asta, pentru frumoasa linişte ce te înconjoară atunci când auzi cum cuvintele autorului reverberează în mintea ta“.
Paul Auster s-a născut în Newark, New Jersey, în 1947. Conform propriilor sale mărtusiri, viața sa de scriitor a început la vârsta de opt ani, când nu a putut să primească un autograf de la eroul său din baseball, Willie Mays, pentru că nici el, nici părinții săi nu aveau la îndemână un creion. De atunci, a luat un creion peste tot. E cunoscut faptul că Paul Auster este descendentul unei familii de evrei de rit aşkenaz. A studiat la Universitatea Columbia din New York – și anume, literatură franceză, italiană şi britanică. După finalizarea studiilor, are o importantă perioardă franceză, pentru că locuieşte la Paris între 1971-1975 şi traduce poeţi francezi; spune, de altfel, de multe ori despre Franța că este ca o a doua sa țară – dovadă și primirea foarte bună de care au parte aici multe dintre cărțile sale. À propos de Franța, Paul Auster e recompensat aici în 1993 cu Prix Médicis pentru literatură străină pentru volumul Leviathan. Tatăl său decedează în 1979, iar moştenirea primită de la acesta îi permite să se consacre literaturii. Prima recunoaștere literară de calibru are loc odată cu publicarea cărții The Invention of Solitude, un roman autobiografic în care personaj principal este tatăl său. Romancierul devine faimos în întreaga lume în 1987, cu Trilogia New York-ului. Această carte este urmată de o serie extraordinară de alte cărți care îi consolidează profilul național și internațional de mare scriitor: În țara ultimelor lucruri (1987), Palatul lunii (1989), Muzica întâmplării (1990), Leviathan (1992), Mr. Vertigo (1994), Tombuctu (1999), Cartea iluziilor (2002), Noaptea oracolului (2003), Sunset Park (2010), 4 3 2 1 (2017). Paul Auster are o scurtă și interesantă carieră de scenarist de film – între altele, el a colaborat la realizarea peliculei Smoke, un film deopotrivă dur și tandru despre identitate și rătăcire, cu personaje melancolice gravitând în jurul unei tutungerii din Brooklyn, precum şi la o continuare a primului său film, Brooklyn Boogie; pentru ambele filme a colaborat cu regizorul Wayne Wang. Paul Auster este masiv tradus în limba română; de-a lungul timpului, edituri precum Univers, Polirom, Humanitas, Art și, mai recent, Pandora M au publicat mai multe dintre excelentele sale romane.
Soţia lui Paul Auster, scriitoarea Siri Hustvedt, a anunţat încă de anul trecut că romancierul american era bolnav de cancer.În ciuda acestui diagnostic, de curând, Paul Auster a terminat o ultimă carte, scrisă într-o tonalitate nostalgică: Baumgartner. „Lumea este atât de imprevizibilă. Lucrurile se întâmplă brusc, neașteptat. Vrem să simțim că deținem controlul asupra propriei noastre existențe. Într-un fel suntem, într-un fel nu suntem. Suntem conduși de forțele întâmplării și ale coincidenței.“, nota, cândva, Paul Auster. (Cronicar)
Bernard Pivot
(5 mai 1935 – 6 mai 2024)
Prezență pregnantă pe scena publică franceză, Bernard Pivot a murit la locuința proprie la vârsta de 89 de ani, provocând, așa cum inspirat avea să consemneze RFI România, un doliu național, de data aceasta real și definitiv – o aluzie la faptul că, atunci când, cu două decenii urmă, renunța la televiziune, istoricul francez Pierre Nora susținea ideea unui simbolic doliul național. Pivot este cunoscut – nu numai în Franța, ci și mult în afara țării sale natale – mai ales pentru calitatea sa de realizator și gazdă la emisiunile de televiziune dedicate culturii și, în mod special, literaturii – „Ouvrez les guillemets“ (aprilie 1973-noiembrie 1974), „Apostrophes“ între 1975 şi 1990 şi „Bouillon de culture“ între 1991 şi 2001, pe canalul Antenne 2. Între 2002-2005, a condus ultimul său proiect de televiziune „Double Je“, un proiect, după cum notează mass-media, „dedicat celor pentru care cultura franceză devenise a doua identitate – prin exil, francofilie sau mariaj“. Într-un interviu publicat în presa culturală românească (acordat în 2012 Adinei Dinițoiu), Bernard Pivot mărturisea că e încrezător atât în șansă, cât și în hazard: „ Cred în amîndouă. Şi, mai ales, cred în şansă. Dacă am avut cu adevărat o calitate în viaţă a fost aceea de a profita de şansă în clipa în care mi s-a oferit. Am observat adesea că mulţi tineri nu văd şansa care li se oferă, nu reacţionează la timp, iar apoi e prea tîrziu.“ O șansă care i-a surâs de multe ori, după cum mărturisește în același interviu: „M-a însoţit tot timpul, e incredibil. Şi la radio am ajuns tot din întîmplare; nu eu am cerut să fac o emisiune televizată, ci televiziunea mi-a propus acest lucru. Dar în ziua în care am fost întrebat dacă nu mi-ar plăcea să fac o emisiune literară, am acceptat, spunîndu-mi: nu ştiu dacă am calităţile necesare pentru o emisiune literară, dar voi face în aşa fel încît ea să-mi reuşească. Mi-am pus la treabă toată convingerea, încăpăţînarea şi energia şi, pînă la urmă, a mers.“
Pivot a studiat, în facultate, Dreptul și Jurnalismul. A fost, la începutul carierei sale longevive, angajat la „Le Figaro littéraire“, suplimentul literar al cunoscutei publicații conservatorare franceze. După aproape două decenii și-a dat demisia de la această publicație – în urma unui conflict cu Jean d’Ormesson, cel pe care avea însă să îl invite constant în emisiunile sale de televiziune către care se (re)orientase. „Apostrophes“ – magazin TV de educație literară de vineri seara de la postul public de televiziune din Franța –, cea care avea să devină o emisiune iconică pentru Republica Literelor, a ajuns, după 15 ani, la peste 720 de ediții, cu cei mai mari scriitori ai Franței și ai lumii printre invitați. În paralel cu emisiunile sale literare, Bernard Pivot va lansa şi un campionat de dictări – „Les Dicos d’or“ – acest program a devenit unul internaţional. De altfel, ultima sa carte publicată – în 2022 – este un elogiu adus dictării.
După ce a încheiat venerabila sa carieră de om de televiziune, a publicat – destul de multe cărți – memorii și romane. Fapt poate mai puțin cunoscut în România: între 2014 și 2020, Bernard Pivot a fost ales președinte al juriului Academiei Goncourt, cea care acordă cele mai prestigioase premii literare din Franța. Publicistul și scriitorul francez a fost de mai multe ori în România – mai ales la Târguri de carte de la București și Iași. Fiu al unui negustor de vinuri și frate al unui cultivator de viță-de-vie, Pivot are în limba română cartea Dicționar din dragoste de vin (la Editura Baroque Books and Arts). Dan C. Mihăilescu, cel care are un cuvânt însoțitor în această carte, notează despre autorul ei: „Bernard Pivot, suprema autoritate mediatică franceză în materie de carte mai bine de un sfert de veac («Apostrophes», «Bouillon de culture», plus revista «Lire»), ni se dezvăluie un degustător experimentat, subtil prețuitor, echilibrat consumator și erudit al vinului, de la tescuire până la somelieri. «Sângele lui Hristos» se lasă împărtășit – cu savori pufoase, ghidușii senzuale și aluzii picante – prin geografie, religie, filozofie, literatură, istoria mentalităților, prin pivnițe mănăstirești, mese regale și cotloanele boemei artistice, de la parabolele biblice și Omar Khayyam până la Hugo, Baudelaire, Balzac, Dumas, Lamartine, Zola, Văduva (lui François) Clicquot și inventatorul englez al tirbușonului.“ De altfel, în legătură cu dicționarul, Pivot e autorul următoarei butade: „ Dicţionarul este lucrul cel mai democratic din lume. Este singurul bun pe care îl avem în comun.“ (Cronicar)