Secolul sovietic, cel care debutează la 1917, nu este doar un secol al terorii, ci şi unul al alegerilor etice. Totalitarismul confruntă pe creatori cu provocarea supremă: între adeziune, retragere şi rezistenţă vieţile acestora se scurg sub semnul presiunii ideologiei şi al cenzurii. Rusia veacului XX oferă imaginile abjecţiei, dar şi lecţia eroismului intelectual. Persecutată şi tăgăduită , memoria devine întruchiparea demnităţii umane înseşi. Cuvântul în libertate devine o crimă împotriva statului, iar poetul poate fi executat de câtre tiran, pentru îndrăzneala de a fi privit spre un alt viitor.
Secolul sovietic este şi secolul lui Sir Isaiah Berlin. Legat, prin naştere şi prin limbă, de spaţiul rus, diplomat şi profesor, Berlin este un comentator şi un martor. Paginile dedicate spiritului rus sunt încărcate , mereu, de acea emoţie discretă pe care o evocă fragmentele unei patrii pierdute. Evreu şi englez, Berlin este şi rus, în măsura în care vocea culturii ruse se distinge în opera sa, cu claritatea memorabilă a unei poezii de Puşkin sau de Pasternak. Filosof al libertăţii şi critic al totalitarismului, Berlin este asemeni unui seismograf ce surprinde schimbările de profunzime ale veacului sovietic. Berlin traduce un spirit al timpului, cu ludicitate şi cu patos vizionar.
Textele sale din The soviet mind, traduse acum la Editura Humanitas, sunt bilanţul unei experienţe impresionante de analiză şi de participare: Berlin este, în paginile aşternute vreme de jumătate de veac, în terminologia aroniană, un spectator angajat. Între evocări şi analiză se stabileşte un raport de fecundă interacţiune intelectuală. Portretele sale au o tuşă de clasicitate: profunde şi nuanţate, ele păstrează în urna textului ceva din mişcarea celui pe care îl descriu.
The soviet mind este cronica unei epoci. De la 1945 la 1990, liberalismul lui Sir Isaiah Berlin interoghează spaţiul sovietic, în vreme ce traversările Cortinei de Fier sunt prilejul de a pătrunde în intimitatea totalitară. Asemeni lui George Kennan, Berlin posedă un dar aparte al introspecţiei lumii ruse.
Recitirea lui Berlin este ocazia de a pătrunde în configuraţia unui spaţiu sovietic ce oferă Rusiei lui Putin instrumentele de teroare şi de propagandă. Atunci, ca şi acum, o naţiune încătuşată este salvată de curajul solitar al celor care aleg să nu devină complici ai crimei. Arta este, atunci ca şi acum, mai mult decât un fapt estetic. Ea devine reafirmarea demnităţii în faţa barbariei.
Izolare şi conformism
Călătoriile lui Sir Isaiah Berlin în URSS sunt călătoriile în inima unui sistem care, întemeiat pe ereditatea istorică imperială, se serveşte de marxism- leninism ca de o religie politică. Universul sovietic este întrevăzut de Berlin în două dintre momentele sale de inflexiune: anii de după 1945 şi cei care urmează destalinizării.
De ce alege să se izoleze Rusia, iată întrebarea care dă titlul alocuţiunii fondatoare din acest volum. În acelaşi moment cu George Kennan, Berlin propune o explicaţie pentru conduita postbelică a URSS. În politica şi regimul sovietic el discerne un element de continuitate, acea paranoia ce investeşte acţiunea occidentală cu un sens ascuns . Rusia sovietică se opune Occidentului în virtutea unei suspiciuni ideologice ce nu poate fi eliminată. Separarea Rusiei de Occident, în anii de după 1945, ţine de logica supravieţuirii ordinii sovietice înseşi. Umbra marchizului de Custine se întinde asupra veacului lui Stalin.
Războiul Rece este, aşadar, modul de manifestare al unei politici în care marxism-leninismul se grefează pe tradiţia imperială rusă. Stalinismul rafinează ceea ce Sir Isaiah Berlin descrie a fi o dialectică sui-generis. Între teroare şi armistiţiu, între epurare şi relaxare temporară, Stalin concepe un mod de administrare al totalitarismului. Aparent imprevizibilă, dialectica sa este aceea a unui autentic marxist- leninist. Interpretarea istoriei şi practica politică sunt una.
Peste un deceniu, destalinizarea oferă ochiului lui Berlin imaginea unei societăţi peste care teroarea nu mai domneşte – ordinea de după Stalin se fondează pe un contract social al supunerii şi al apatiei. Linia de demarcaţie între guvernanţi şi guvernaţi este una trasată cu claritate. Ordinea vieţii cotidiene este întemeiată pe înţelegerea acestei datorii de a accepta. Privarea de drepturi politice este parte din acest destin colectiv. Dezvrăjirea ideologică nu afectează monolitismul sovietic. Supuşii îşi trăiesc zilele în cadrul trasat de partid. Libertatea este necesitatea înţeleasă în limitele trasate de marxism- leninism. Apatia politică şi duplicitatea cresc pe acest sol al supravieţuirii şi al complicităţilor. Peste decenii Rusia lui Putin va reînvia acest sistem al servituţii voluntare, trezind instinctul sovietic al supunerii faţă de statul omnipotent.
Despre demnitatea intelectuală
Dar privirea lui Sir Isaiah Berlin pătrunde şi în spaţiul ce nu are nimic în comun cu acest conformism al supunerii: întâlnirile sale cu Anna Ahmatova şi Boris Pasternak, ca şi evocarea lui Osip Mandelştam sunt ocazia de a medita la posibilitatea artei de a oferi, în vremuri teribile, o alternativă la laşitatea colectivă.
Vizita în Leningradul Annei Ahmatova, în anii de după 1945, înseamnă revenirea în trecutul pierdut al unei lumi. Pentru poetă, conversaţia cu Berlin va fi un alt păcat înscris în dosarul de cadre: denunţarea publică de către Jdanov este parte din această istorie la care participă şi Berlin. În Ahmatova, diplomatul şi mai apoi savantul au revelaţia eroismului care nu are nevoie de retorică histrionică spre a exista, ca un protest împotriva tiraniei. Depoziţia lui Berlin este una esenţială pentru înţelegerea acestui interval ce urmează războiului. Victoria de la 1945 consolidează tirania, iar Ahmatova este, din nou, suspectă în acest climat al terorii. Stalinismul renăscut se îndreaptă împotriva ei cu ferocitate demonică.
Chipul lui Osip Mandelştam este chipul artei martirizate de Stalin. Fragilitatea poetului contrastează cu tenacitatea literaturii sale: arta şi viaţa sa sunt una, iar invocarea lor este invocarea acelei Rusii care trăieşte, în pofida terorii. Persecuţia devine o anticameră a morţii. Memoria lui Osip trece în Nadejda, dând naştere acelei fiinţe unice ce înfruntă moartea şi uitarea. Efigia lui Osip Mandelştam este parte din canonul lui Berlin. Dincolo de Cortina de Fier inima poeziei nu încetează să bată.
Silueta lui Boris Pasternak este cea mai enigmatică din acest triptic. În poetul şi prozatorul de geniu Berlin întrevede tensiunea frământării etice. Bântuit de amintirea conversaţiei telefonice cu Stalin, cea care pare să îi decidă destinul lui Mandelştam, Pasternak este captiv în exilul său interior, fără a înceta să se simtă solidar cu patria sa. Doctor Jivago este testamentul unei tradiţii: vocea romanului aspiră să surprindă sunetul unei întregi istorii.
Este această Rusie cealaltă Rusie, cea pe care imaginaţia intelectuală a lui Sir Isaiah Berlin o reconstituie cu ataşament melancolic. În continuitatea intelighenţiei pasionate de libertate, Berlin va vedea, în pragul de ani nouăzeci, seminţele unui alt viitor. Andrei Saharov este evocat ca un reper al unei linii ce pare neîntreruptă. Rusia de după comunism poate fi Rusia celor asemenea lui.
În această Rusie a lui Saharov, o Rusie ce este Rusia lui Cehov sau a lui Varlam Şalamov, Sir Isaiah Berlin a întrevăzut promisiunea unui alt drum istoric. Dar această Rusie nu a fost să fie. Demnitatea umană a fost , din nou, strivită de statul criminal şi barbar instăpânit peste ţară de Putin. Memoria artei a fost ştearsă, spre a fi înlocuită cu salvele de artilerie din Ucraina. Textele memorabile ale lui Berlin se deschid spre un alt timp, inaccesibil acum: din adâncul abjecţiei criminale glasul unei alte Rusii ajunge până la cei de azi, ca un semn timid al speranţei.