Calitățile recunoscute ale poeziei scrise de Grete Tartler nu îi fac pe cei familiarizați cu scrierile autoarei să uite activitatea sa de traducătoare și de cercetătoare în domeniul studiilor orientale. Volumul apărut recent și intitulat Povestiri din Orient este o dovadă a atașamentului pe care scriitoarea îl manifestă constant față de lumea Orientului, în special a celui Apropiat și Mijlociu, cuprinzînd și spațiul mediteraneean. Orientul e o convenție culturală, căci geografic, Tripoli și Tunis sînt mai la vest decît Berlinul de pildă, iar Cairo și Istanbul au același fus orar cu Bucureștiul.
Orientul prezintă pentru mulți europeni un subiect fascinant prin identitatea zonelor care-l compun, diverse la rîndul lor între ele, de la Arabia și Persia la India, China, Indochina și Japonia, este asociat cu exotismul și misterul speculate pe larg și de literatura occidentală însăși, de la Kipling și Pearl S. Buck la frații Durrell și Mircea Eliade. Experiența orientală are însă, precum pagodele din munți, sau Marele Zid, sute de trepte, căci una e să citești O mie și una de nopți în traducere, sau să mănînci pui tandoori ori Chow Mein comandat de la cel mai apropiat restaurant și cu totul altceva – ceea ce Grete Tartler a făcut – să parcurgi cu mintea, cu acces la textele arabe și persane, sau cu pasul o lume întinsă în timp de la stăpînirea arabă în Iberia pînă la construcția turnurilor mirobolante de la Doha și în spațiu de la teritoriul fostului califat de Cordoba la Beijing.
Deși au bogate trimiteri culturale și literare, referințe la texte traduse în premieră chiar de autoare, Povestirile din Orient adunate de Grete Tartler sînt accesibile publicului larg, atractive și incitante. După ce sînt parcurse, ele stîrnesc pofta cititorului de a cunoaște – pe cale livrescă măcar, dacă drumurile parcurse de autoare nu-i sînt totdeauna și complet accesibile – mai mult despre ceea ce se numește generic Orient.
Chiar dacă nu se poate nega o influență a globalizării, o tendință spre uniformizare și occidentalizarea unei părți din Orient, acesta ascunde multe comori de civilizație, nu toate accesibile la primul nivel al experienței turistice sau livrești. Un capitol final al cărții se referă la Orientul (de) azi în Europa, căci și identitatea europeană se modifică sub influența afluxului de musulmani de toate națiile, dar și a extrem-orientalilor care, din secolul XIX, tot mai puternic, interferă cu europenii pe teritoriul acestora din urmă. „Cultura nu e o fortăreață“, afirmă justificat Grete Tartler. Dacă orientalii au preluat destule de la europeni și americani, de la tehnologiile care permit zgîrie-nori și automobile performante la climatizare și resorturi de confort vestic, și arta orientală are o piață bună în Europa, chiar și cea culinară sau vestimentară.
Civilizația mixtă aduce McDonald’s la Shanghai și Starbucks la Ningbo, dar și restaurante de sushi să concureze pasticeriile locale la Bologna. Însă rădăcinile culturale adînci, la care cărturari ca Grete Tartler au acces, apoi ni le dezvăluie și nouă, își păstrează identitatea. Scriitoarea a trecut cu gîndul și mijloacele erudite, ca și la propriu, cu sensibilitatea ei de poetă, prin Egipt, insulele Mediteranei de Sud și Est, Istanbul, Israel și Bagdad (azi greu accesibil altfel decît prin poeții persani), Peninsula Arabiei, India și China. Chiar și aceia dintre noi, cititorii, care am vizitat multe dintre locurile despre care scrie Grete Tartler mai avem multe de aflat și de învățat din povestirile ei.
Cred că avem de împărtășit cu poeta-călătoare și orientalista cultivată dragostea ei sinceră pentru lumea Mediteranei și pentru Orient, lumea arabă și cea hindusă. Acestea ca și competența lingvistică deosebită o fac mai permeabilă la farmecul exercitat de Orient asupra europeanului. Este sigur că unii occidentali privesc Africa de Nord și Asia, ba chiar și Sudul extrem al continentului european cu mefiență, neliniște, chiar spaimă. În orice atracție care implică un contact cu locuri și oameni exotici intră și puțină anxietate. Cărți precum cele scrise de Grete Tartler, bazate pe o cunoaștere profundă a culturilor la care se referă, ajută la fluidizarea unor raporturi și adaptarea, îmblînzirea a ceea ce se numește senzaționalist „conflictul“ sau „bătălia civilizațiilor“.
În ceea ce mă privește, am citit cu plăcere intensă cele 300 de pagini, regăsind locuri și elemente culturale pe care le cunoșteam mult mai superficial decît autoarea și dorind să ajung și la altele noi sau să le aprofundez pe cele știute. Talentul de scriitoare etalat de Grete Tartler mi s-a părut esențial în comunicarea deschisă și interesantă a cunoștințelor sale numeroase și diverse.