Integrala „Orelor franceze“

După o culegere temeinică de dialoguri din spațiul parizian, Conștiințe critice din 2021, în care reconstituie momentul istoric al „Școlii critice de la Geneva“, cu aport reformator în critica modernă europeană, criticul literar și poetul Ion Pop revine, editorial, la ipostaza de intervievator în două tomuri de Ore franceze. Convorbirile care conferă relief substanțial spiritualității franceze – la nivelul teoriei literare și al creației deopotrivă – sunt realizate în două perioade distincte din biografia autorului, proiectate pe fundalul istoriei dinspre sfârșitul secolului al XX-lea. În volumul I sunt transcrise dialogurile înregistrate între 1973-1977, pe când tânărul universitar clujean lucrează ca asistent asociat de Limba Română la Universitatea Paris III – Sorbonne Nouvelle. Iar volumul al II-lea reunește interviurile realizate din poziția de director al Centrului Cultural din Paris în primii ani post-comuniști, 1990-1993. Intervalul specificat în subtitlu, (1981-2001), indică adăugarea câtorva interviuri prilejuite de simpozioane internaționale sau întâlniri literare în spațiul clujean cu scriitori francezi precum André Frénaud (1981) sau Jean Cuisenier (2002). Printr-o simetrie sugestivă spontană (ordinea din volume fiind alfabetică), primul volum se deschide cu interviul acordat de teoreticianul Roland Barthes („personalitate de enormă rezonanță“), iar al doilea „capitol“ este inaugurat de profesorul de poetică și poetul Yves Bonnefoy, „moștenitorul“, peste ani, al catedrei lui Barthes de la Collège de France.

În toamna anului 1973, Ion Pop, tânărul îndrumător/modelator al primelor promoții echinoxiste, se desparte temporar de „minunații prieteni de la Echinox“. Fiind filo-francez prin formație, el se adaptează ușor climatului spiritual parizian, asumându-și fără rețineri condiția de ucenic interviewer și (re)citește cu admirație opera scriitorilor provocați la dialog – „mai ales critici, teoreticieni literari și poeți, într-un moment dintre cele mai faste pentru aceste domenii în spațiul francez“(Cuvânt-înainte la prezenta ediție). Primele interviuri datează, așadar, din 1973, cei invitați la dialog fiind poetul Michel Deguy, criticul literar Maurice Nadeau, implicat în actualitate prin „pasiunea editorului și a conducătorului de reviste“, și prozatoarea Geneviève Serreau, secretara de redacție a renumitei reviste „Les Lettres nouvelles“. Dar majoritatea convorbirilor prinde consistență în intervalul anilor 1975-1976, când sunt atrași spre confesiune Roger Caillois, René Etiemble, Pierre Emmanuel, Gérard Genette, Julia Kristeva, Gaëtan Picon, Francis Ponge, Philippe Sollers, Tzvetan Todorov ș.a.m.d. În volumul secund răspund la întrebările iscoditoare, în afara celor amintiți: André Comte-Sponville, Michel Durafour, Serge Fauchereau, Dominique Frenandez, Jean d’Ormesson, Paul Ricoeur, Philippe Sollers, Jean Starobinski ș.a. Diversitatea tematică este amplă, condiționată de inițiativele inovatoare ale autorilor interpelați în fenomenul literar și teoria literaturii. Începând cu avangardismul (temă tratată doctoral de Ion Pop) și implicațiile suprarealismului în evoluția literaturii universale. Nu întâmplător declară Philippe Sollers: „Adevărata istorie a secolului al XX-lea este istoria avangardelor secolului al XX-lea.“ Continuând itinerarul spiritual cu artele poetice, fantasticul în literatură și fenomenologia imaginarului, poetica și teoria textului, metoda comparatistă etc. Sunt integrați în context și exponenții „Școlii de la Geneva“ de expresie franceză, de la Béguin la Starobinski – preluați din volumul anterior Conștiințe critice –, susținători ai tematismului prin „identificare“ analitică.

Depășind frontiera literaturii, sunt atrași de Ion Pop în dialoguri eclatante și artiști plastici de calibrul valoric al lui Ètienne Hajdu ori Èmile Gilioli. Un interes aparte îi trezesc învățatului „reporter improvizat“ (cum modest se denumește), în condițiile istoriei vitrege sub comunism, reprezentanții diasporei românești din Franța. Dintre ei se desprinde artista plastică Magdalena Rădulescu și, mai cu seamă, criticul de artă Ionel Jianu, intervievat în ambele perioade pariziene, care declară argumentat: „Brâncuși a dat epocii noastre conștiința formei pure“. Poate că și-ar fi găsit locul aici și Emil Cioran (1911-1995) sau Eugen Ionescu (1909-1994). Se pare că aceștia, la fel ca alți renumiți scriitori francezi, erau „inaccesibili întrebărilor din afară“, cum mărturisește „reporterul“ în Argumentul volumului întâi.

Chiar dacă exegeții și teoreticienii francezi ai literaturii universale captează, cu prioritate, interesul lui Ion Pop, tabloul sinoptic al literaturii franceze de la sfârșitul veacului trecut este completat treptat cu figuri ilustre de poeți și prozatori. De la Michel Deguy, Dominique Fernandez, André Frénaud (intervievați și în partea a doua), Pierre Emmanuel, Jean-Louis Curtis ș. a. – din primul volum, până la Patrick Deville, Michel Durafour, Jean d’Ormesson etc. – din al doilea. Prin fondul ei ideologic și documentar, ediția integrală de Ore franceze este cartea unor întâlniri memorabile care generează o serie de confesiuni admirabile. Timpul „trăit și gândit“ al convorbirilor spirituale este expresiv definit de autor în Argument (II): „Memorie chemând, oricum, la rememorare activă, răspunsuri invitând la noi interogații. Aceasta a fost, în orice caz, miza majoră a paginilor și impulsul ce le-a însuflețit“.