Bizanțul pentru totdeauna
Bizanț după Bizanț după Bizanț
sau împins unul pe altul
prin veacurile cu miros de tămâie
prin mâzga istoriei
au înaintat sub zodia semilunei
au împlinit toate turcismele
o bătrâne savant
câtă înțeleaptă naivitate
câtă învățătură-n zadar
acum când zburătorul covor
se face punte între lumi
cortul sare în palatul de marmură
pălăria acoperă turbanul
iar șalvarul intrat la apă
crapă pe pulpele domnișoarei
acum suntem o familie bizantină
acum orbecăim prin istorie
cu-un blazon de-mprumut
un Bizanț fugărit pe două continente
cu-n corn de aur
înfipt în pieptu-i de-aramă
căutați-i gloria milenară
în cărțile de istorie în muzee
în sfintele lăcașuri date la-ntors
afară-i de uz personal
afară-i doar strălucirea
țesută cu fir de mătase
și-o privighetoare cu pene de stambă
în a cărei gușă fierbe maneaua
undeva mai la margine
aici mai la margine
în partea asta de lume
unde veșnnic se coace așteptarea
unde se ridică praful
și înflorește băltoaca
aici unde orice avânt
cade-n văgăunile neputinței
și cocleala amânărilor
e ridicată la rang de destin
aici unde mitologia
toarce aceleași nesfârșite povești
unde încăpățânarea bălăriilor
întunecă orizontul șanțurilor
aici unde cernerea veacurilor
n-a lăsat nicio urmă
unde pâlpâirea micilor fapte
se pierde-n nebuloasa memoriei
aici unde întrebările lumii
abia de ne ating epiderma
și unde orice izbândă
se-ncurcă-n hățișul ezitărilor
ei bine aici
pe undeva mai la margine
încrezători vom bate doi pari
să ne agățăm și noi în sfârșit
hamacul ancestralei trândăveli
un altfel de circ
era un fel de circ ambulant
pe vesela stradă
a bătrânului oraș în pantă
la care și Dumnezeu privea de sus
prin norul ce-alene
își deschisese o fantă
spectatorii vrăjiți admirau în cuști
cum își fac siesta animalele mici
animalele mari își îmbrățișau dresorii
și dispăreau cu ei în culise
după fiecare trosnitură de bici
din întunericul manejului
foșnind de nepătrunse mistere
se-auzeau dezmierdări cuvinte
duioase
pe care un flaut le purta în mulțime
pe note tot mai grave
tot mai joase
înghițitorul de săbii
își clătea gura cu bragă
fachirul își scotea din piele
cuiele unul câte unu
iar clovnul încurcând rolurile
în loc să plângă
râdea tăvălindu-se ca nebunu
jongleorul scăpa toate bilele
iar acrobatul sforăia întins peste plasă
sătul piticul își băgase picioarele
și fugise în lume
cu balerina cea grasă
vreo zece maimuțe
jucau leapșa între ele
și-un leu coborât de pe afiș
bucuros își făcu și el loc
dar plictisindu-se începu să se amuze
sărind prin cercuri cuprinse de foc
întreaga suflare se bulucise în stradă
și-o tristețe adâncă
se cuibărise-n casele goale
doar un copil întreba printre lacrimi
de ce se tot duce
orașul ăsta la vale
daruri otrăvite
acum avem și noi în sfârșit
totul mai aproape
la doi pași cum se spune
în dulcele grai al comerțului
un colț de rai
în care apusu-și trimise
toate mărfurile încoace
i-o bucurie pentru ochiul
obișnuit cu rugina cârligului
pentru mâna care zadarnic
se-ntindea în pustiu
s-au dus nopțile veghetoare
la uși străine și reci
azi n-ai decât cu cardul
ori cu contul semn a face
și orice poftești
ți se strecoară-n sacoșă
marketurile astea sunt caii troieni
care ne-au luat mințile
daruri de otrăvit sufletul
suntem în sfârșit cuceriți
oftează bătrânul cocoțat pe un ram
nimeni și nimic nu ne mai salvează
unde ni-s bărbații de-altădată
suspină și bătrâna cu picioarele-n râu
gloanțe oarbe
acest individ cu privire de șoim
și mână sigură
care an de an
cutreieră lacurile câmpiile munții
acest neobosit învingător
căruia nici gloria nici anii
nu i-au înmuiat brațul
nu i-au ostoit cutezanța
acest brav temerar
care-a pășit pe cărări neumblate
și-a străbătut perfide deșerturi
care-a urcat până la nori
și-a coborât în înfricoșetoare adâncuri
ei bine
e inutil să mai spun
că acest colecționar de trofee
acest măreț campion
n-a ratat cu gloanțele lui oarbe
nici măcar o singură țintă
aici
aici poți să te împiedici oricând
de-o afacere ivită în cale
de-o ofertă ce-ți sare
ca lăcusta în față
de-o propunere ce-ți intră
precum musculițele-n ochi
trebuie doar să te hotărăști
pe care-o alegi
care ți-a câștigat încrederea
și treaba e gata
cât ai bate din palme
cât ai pocni din călcâie
cât e de înalt
muntele se răstoarnă pe-o parte
ca tu să-l încaleci
cât e de lat
câmpul se lățește încă pe-atât
ca tu să-l bătătorești după voie
uite chiar acum
fâlfâie lângă tine o afacere
nu mai sta pe gânduri
nu mai șovăi
prinde-o de aripi sucește-i gâtul
vâr-o iute în oală
nostalgie
s-au dus și cei
care-și savurau bucuria
pe muzica din portativul schelelor
esteții mânuitori de mistrie
încântați de geometria spațiilor suspendate
de valsul macaralelor
care niciodată nu greșesc pașii
nicio moleculă nu mai freamătă
în laboratorul betonierei
niciun atom nu mai îngheață
în patrulaterul cofragului
s-au dus romanticii construcțiilor cu
suflet
cu scripeți de găleți urcătoare
nimeni nu mai fluieră pe trotuoare
fetele ce-și plimbă misterul
acum toți se-nchină centaurului
cu cap de nichel și corp de oțel
monstrului care râcâie adânc cu
copita
și trage etaj cu etaj după el
acum plantăm pădurea de blocuri
în care foșnește tăcerea
pădurea în care se intră pe vârfuri
cu iarba și copacii de fier
din care arar mai prinde privirea
câte-o firavă fărâmă de cer
îndurare și răsplată
au cerut îndurare
și-au primit îndurare
au fost duși cât mai departe
să aibă timp de timp de-ndreptare
și de regrete
și-au ales locul
sau poate locul i-a ales pe ei
nici țipenie de pom
nicio pată de iarbă
lava pustiei li se scurgea în bordeie
micile lighioane li se-nstăpâneau
prin unghere
marile lighioane urlau în întuneric
ca o bilă de plumb
cădea noaptea
ca un jar răscolit
se ridica ziua
între noapte și zi
doar o dâră de foc
tot așa s-au rotit anii
și-odată cu ei
viețile lor subțiate de-așteptare
când i-au chemat înapoi
n-au primit decât
o fărâmă de lumină pe frunte
și-un loc de veci în pereți