supus
să fii și tu supus, să asculți fără țâfnă punerile la punct
ale Comanditarului
Ar fi și timpul, vara nu mai are la sine nici măcar
constelațiile de lungă memorie
amare acum, la izvorul stingerilor
prinzi precipitat instrumentul de scris,
ca pe maneta unei nave cosmice
pe care, îți repeți obsedant, poți să o salvezi
din căderea în Gaura Neagră.
***
mi-e pielea de celofan
mi-e pielea de celofan de proastă calitate
nimic nu mai ajunge la inimă din seara străveche
un ger getic din față, din spate
mă ține la graniță
spre hazul vameșilor ce-și dau coate
ascultând cum m-apuc să dau detalii
ca nebunii lăsați de capul lor
Nimic-nimic nu reiese
Niciodată nimic n-am vrut să spun ceva
Niciodată, desigur altceva
Un nor mare mă conține, fără să-mi schimbe o iotă
compoziția
O Energie Mare dizolvă toate mișmașurile bieților
experți în grafologie
aduși de gripa de vară
O rușine, domnule Columb!
Mai bine reiau antologia de vrăbii foșnind în
paginile uscate
***
Fără prea multe mișcări
Fără prea multe mișcări
și mâinile să nu fie murdare
dar nici unde după spălat
Poate așa va veni Doamna de fum
să treceți împreună prezentul de-acum
și să vă puneți de acord: acolo e sud, acolo e nord
și, pretutindeni, Seninul
picurând prin perfuzie în venă veninul vindecător
În timp ce corurile repetă în canon:
O, vino, odată, măreț viitor!
Nemăsurabil, inevitabil, atotiertător
*
Peste zi și peste cap îmi vin năluci –
Se scaldă vesele în propriu-mi sânge
Câte una, ca-n joacă, face clăbuci
Pe care tot ea îi culege și-i frânge
Bate vânt, bubuie soarele, se aude
Cum ninge din aproape-n aproape
De parcă roadele crude
Sătule-s de mine și cad să mă-ngroape
Va fi bine, firește atunci – nici atunci
Când nălucile toate-or pătrunde
În pace, fumegând peste ape
Nici sfaturi, nici sarcini, nici porunci
Nici corpusculi mentali, nici unde
Doar pretutindeni senin cât încape
O plimbare
Privește norii de noiembrie,
când sub cer, când jos pe apa răscoaptă a râului.
Clopotele de cartier își fac și ele datoria într-un
discurs metempsihotic.
Mulţimea vidă
M-am trezit şi vreau să mă ţin de toate promisiunile
Promisiuni în vis şi promisiuni înainte de somn şi de
vis
Ce văd însă?
Că sunt lamentabil
Am mâncat toate poamele din grădină
Grădina însăşi nu e decât un coş în holul apartamentului de la Vatican II
Ce copii să mai treacă pe-aici? Ce să le dau?
Mă ridic şi mă duc la umbra nucului
Să dorm, să dorm
Poate să visez
Poate să citez doar. Glume. Glumiţe. Să dorm
Grădina însăşi e o canapea cu spătarul enorm.
Nucul însuşi e de cerneală
Sunt prins într-o leneveală de minţi searbede
Grădina e în Maramureşul Istoric. E în plină toamnă
Cu mere coapte, poeţi copţi, poete coapte. Mai e
Lumina vie, mulţimea vidă, focul neodihnit şi ca
Doamnă
Angela Marinescu însăşi trece pe sub meri
maramureşeni cu mere încă neculese
Şi Aurel Pantea nu neapărat în acelaşi eon
Cei doi miri ai întunericului binevoind
A fi şi cu noi
Purtătorii de mainimic
Să nu te apere somnul
Prinzi precipitat instrumentul de scris
ca pe maneta unei nave cosmice
pe care îți repeți obsedant că poți să o scoți din
căderea în Gaura Neagră