Mi-a venit în minte această alăturare, fiindcă nu este deloc întâmplătoare. Iertată să fie rima involuntară… Truman nu e Truman show, celebrul film al lui Peter Weir, cu Jim Carrey și Ed Harris în rolurile principale, ci chiar marele președinte american Harry Truman, cel care la Potsdam, în august 1945, a încercat din răsputeri să i se opună lui Stalin. I-a fost dat să ia o hotărâre majoră. Da, Harry Truman, în acel august teribil, a trebuit să ia o decizie cumplită. Lansează sau nu bomba atomică? Dacă n-o lansa, conform calculelor, presupunând că ar fi făcut o debarcare pe insulele nipone, ar fi murit circa un milion de soldați americani. Atunci ce era mai bine? Trebuia aruncată BOMBA, dar aici era problema. Activa o armă ale cărei efecte erau cu totul și cu totul necunoscute. Truman știa aceste lucruri și de aceea a ezitat. S-a tot gândit, a frământat chestiunea, posteritatea l-a criticat aspru pentru că a folosit arma nucleară. Americanilor nu le-a venit greu să-l calce în picioare, pentru că prin decizia luată a spulberat sute de mii de oameni, iar radiațiile nucleare, din acel moment încolo, au dus la moartea a altor milioane. Dar așa a vrut istoria ca să nu spun că așa a vrut Dumnezeu…
La celălalt capăt se află țarul Nicolae al doilea, ultimul împărat al Rusiei pravoslavnice. Și el, tot într-un august, dar nu în 1945, ci în 1914, a trebuit să ia o hotărâre majoră. Și el a trebuit atunci să semneze ordinul de mobilizare. Înghiontit de generali, până la urmă, după ore îndelungate de deliberare, a semnat. De fapt, își semna condamnarea la moarte. El știa că, scoțând din bârlog, milioane de ruși, aceștia nu se vor mai întoarce acolo unde le era locul, ci vor rămâne pe drumuri și vor forma marea masă revoluționară care va arunca în aer dinastia Romanovilor, veche de trei veacuri. Până la urmă, asta e istoria sau asta e, cum am spus, voința divină.
Cele două exemple sunt, sper, convingătoare pentru a vedea că deasupra noastră sunt niște forțe față de care noi nu reprezentăm decât spectacolul unor marionete inofensive. Atât președintele Harry Truman, cât și țarul Nicolae s-au aflat în fața unor situații memorabile în care nu mai conta persoana lor, ci anumite legi ale destinului care, descâlcit, se pierde apoi în inima lui Dumnezeu. Eu, mărunt scriitor, mă întreb ce ar fi fost dacă niciunul dintre cei doi nu ar fi luat respectiva decizie. Ce ar fi fost? Nici Truman să nu decidă lansarea bombei atomice, nici Nicolae să nu semneze ordinul de mobilizare? Probabil că Bomba ar fi rămas în continuare o mare necunoscută de care nu ne-am mai fi speriat așa cum ne speriem acum, iar în Rusia Lenin nu ar mai fi luat puterea. Istoria ar fi avut un alt curs. Dar, așa cum se spune, dacă ceva s-a întâmplat înseamnă că așa a trebuit să fie și nu altfel. Eu, unul, nu am capacitatea să-mi închipui o altă istorie decât aceea care a fost. O Rusie fără comunism și stalinism e de neconceput. Analog, fără Hiroshima, istoria nu ar mai fi fost aceeași. Americanii nu puteau să repete după un an, la celălalt capăt de lume, episodul din Normandia. Nu mai ținea. După cum fără teribila încercare nucleară, lumea nu ar fi putut să facă față Războiului Rece care din 1945 ne-a tot amenințat că se poate transforma în altceva și, slavă Domnului, nu s-a transformat.
Se spune, cu o anumită infatuare, că omul își poate lua viața în mâini, că face și că drege… Nu e deloc așa. Viața noastră, chiar dacă nu-i supusă neapărat fatalității, se află la cheremul unor factori de maximă subtilitate. Tot așa când mergi pe stradă habar n-ai dacă, făcând la stânga în loc s-o iei la dreapta, îți schimbi destinul. Nu știm nici dacă ieșind din casă ne mai întoarcem. De fapt, ăsta și este misterul, o copleșitoare imprevizibilitate… Așa cum se spune: Niciun om nu-i atât de bătrân ca să nu mai trăiască o zi și nici atât de tânăr ca să nu moară peste o zi. Nu știm ce va fi, pentru că nu avem organ pentru viitor. Cei doi, Harry Truman și țarul Nicolae, la rândul lor, habar nu aveau, dar, spre deosebire de noi, presimțeau. Ei știau că acționând într-un anume fel vor influența istoria. Adică știau că se află la o timonă pe care, învârtind-o, vor arunca nava spre ceva cu totul necunoscut care ar putea fi sinonim cu naufragiul. Naufragiu a și fost. De o sută de ani și mai bine navigăm având cârma ruptă. Ce va fi de acum încolo aproape că nu mai contează. Imprevizibilul e din ce în ce mai tiranic, mai despotic, mai nemilos. Dar, din păcate, nu mai avem personalități de ale căror hotărâri să depindem. Dacă Trump plătește o prostituată pentru a-i fi ascunse plăcerile vicioase, atunci e jale. Iar dacă Putin o face pe campionul tradiției, e și mai jale. Am pierdut ce e cel mai scump: demnitatea. Un om care nu mai e demn, e maimuță. Acesta-i sensul secret al darwinismului…