Pe înțelesul tuturor
****
săpatul pămîntului în spatele casei
nu ține de artă.
ține mai mult de logică
sau de nevoia ta
de-a afla cît mai exact locul
de unde începe și sfîrșește
paradisul promis.
asta te ajută să crezi
asta te ajută să înduri
te ajută să treci cu vederea
complicatele mecanisme
ale iubirii de sine.
dar săpatul unei gropi
în mijlocul casei
poți spune
că asta ține mai degrabă de artă
sau de curajul și priceperea ta
de-a calcula de-a zidi
de-a construi
groapa perfectă.
o doamne al tuturor lucrurilor
bine întocmite
care te faci că ne auzi
care te faci că ne vezi
dă-ne nouă azi
ce-am pierdut ieri
ia de la noi speranța zilei de mîine
și împrăști-o în ceruri
departe de gloria mușețelului
și a celor slabi de inimă.
****
adormi istovit. de cîteva zile ea
nu a mai trecut
pe la tine.
azi ai ieșit în oraș. preț de o clipă
ai închis ochii
și ai ascultat zumzetul străzii.
știi că ea e undeva pe aici
în preajma ta
la vedere
dar tu încă nu o vezi.
în seara asta o aștepți
ești pregătit să o ierți.
ca dovadă ai trecut prin foc
toate încercările tale eșuate
toate legăturile tale cu lumea.
a venit.
într-un superb semn de iubire
ai scos tot pămîntul din casă
și l-ai dăruit ei.
****
nu anul
nu luna
nu cireșul din spatele casei
nu somnul tăios înspre dimineață
nu răsăritul
nu apusul
nu umbra.
despre noi cei rămași
noi bătrînii
noi cei care am distilat nopțile
în parafină
noi cei care am crezut în șansa noastră
despre noi
nu se mai știe nimic.
****
după cîteva nopți albe
somnul tău e mai greu decît trupul.
mai greu decît piramidele egiptene
văzute prin ochii unei gheișe
mai greu decît toate drumurile pe care
nu ai călcat niciodată. dar mîine
mîine
picătura de lapte
îți va strepezi dinții.
după alte nopți de nesomn
trupul tău e mai ușor
ca metalele rare
mai ușor decît visele amputate
în nopțile cu lună plină.
dar sînt nopți care
nu te-au vrut.
în astfel de nopți ai zidit
înlăuntrul
nimicul
bucuria și spaima.
****
te gîndești la el. el parte a fructului
sub a cărui coajă
mustește viața.
el supremul
stăpînul de necontestat
al universului nostru miop și ambiguu
el miezul vieții tale de zi cu zi
cu mare artă
amușină viitorul.
el neînduplecatul
el cavalerul morții de sub pleoape
în timp ce tu scrii
își umflă nările.
****
de azi înainte ești pe cont propriu
plecat să cauți în trecut
patimile
neasumate de nimeni
speranța care ți-a lipsit
ție și strămoșilor tăi pe linie maternă.
dar te lovești de aceleași obiceiuri
și reguli
pline de sensuri oculte
neîndurătoare
prevestitoare
care îți smulg șiroaie de lacrimi.
de azi totul e la vedere.
se întîmplă pe înțelesul oricui
în cele 365 de zile din calendar
pline de cruci
lîngă o grămăjoară de pietre de rîu
așteptînd ca din pămînt
să-ți vorbească lămuritor
mama.
****
dincolo de ușă nu mai e nimeni.
cei tineri dar și cei bătrîni
nu mai bat în ușă
de ceva timp.
butonul de panică
din camera ta
nu mai anunță nimic.
dincolo de pereți
se aud scîncete.
parcă ar plînge un om.
****
deseori te întrebi
ce căutai
în fiecare dimineață
pe cîmpul de urzici din spatele casei.
focul din inimă. nu.
bucuria de-a fi singur. nu.
satul din munți care nu ți-a observat
niciodată absența. nu.
bătăile în ușă care de cele mai multe ori
semănau cu o chemare la viață. nu.
poate căutai ceva pe dinlăuntrul tău
ceva care ți-a scăpat în toți acești ani
dar te-a ajuns din urmă
ceva care-ți rescrie
fără voia ta acum
anumite părți ale sufletului.
azi ar fi trebuit să știi.
dar nu.