O seară liniştită, la Iaşi
Stau cu Ioan Es la o vodcă pe o terasă
lîngă Biserica Barnovski din Iași,
altfel nu ar putea rezista la o lectură prelungită
într-o sală mică a Muzeului Regina Maria,
în apropiere se simte parfumul vechi al Otiliei
și fumul de pipă al soldatului Topîrceanu,
scos pe nări de Indira,
rîpele Tătărașilor
și motanul lui Bulgakov oploșit într-o carte
plină de șoareci, pe care Nichita Danilov
tocmai a scos-o din raft odată cu o sticlă de vin,
dar noi bem vodcă,
el, de teamă să nu se bîlbîie,
o, geaca mea,
eu, să-mi aduc aminte gustul germenului de secară
rafinat la Sankt Petersburg
cînd acolo era Europa cu adevărat
nu barbaria de acum tulburînd apele Nevei –
hai, se aude o voce ca mitralierele Ierusalimului
pe zidul plîngerii,
ce bună e vodca asta, nu pentru că e vodcă,
ci pentru că e dublă
și o sorb încet să nu fac zgomot
în versurile pe care le voi citi, spune Ioan Es
și zburăm apoi peste colinele din jur timp de două
ore
pînă ce se face seară, se face liniște
și vorbim de Guillaume poetul și administratorul…