În cea mai recentă carte a sa, Terasa galbenă (Editura Arc, 2022), poetul Arcadie Suceveanu asumă, în că mai explicit decît în volumele precedente, ceea ce s-a numit melancolia descendenței. Plecînd din „Cernăuții lui Eminescu și ai lui Paul Celan“ spre Chișinăul Terasei „La Scriitori“, cu burlane din care, „în zilele ploioase“, ies „pînze de corăbii, înalte catarge“, unde se adună scriitorii plecați dincolo, doisprezece, „un număr evanghelic“, cu masa de sub nuc în jurul căreia se petrec toate ciocnirile între generațiile de „predinozauri“, cei cu „păsărelele lui Alecsandri“ și „postdinozaurii“, conduși de „fracturistul D.C.“, Ar cadie Suceveanu duce cu sine umbra lui Paul Celan, „băiat de Sadagura“, o ascunde, întrucît, nu-i așa?, „bucovineanul habsburgic“, cum își spune, a schimbat o republică sovietică socialistă cu alta, „Ucraineană“ cu „Moldovenească“, pentru a o (re)descoperi la Paris, pe Podul Mirabeau, unde se pune sub comanda Președintelui acestuia, „infanteristul Apollinaire“. De la turlele gotice ale Reședinței Mitropolitane, Podul turcesc, pipa lui Franz Joseph, pădurile Bucovinei cu „un fel de cuci de profesie“, cimitirul, cu „luminile epifanice“ ale lui Dimitrie Onciul și Aron Pumnul, lunca Siretului și personalul Cernăuți-Ciudei, care „fix la ora 11:45 apare pe calea ferată“ la terasele Chișinăului, unde totul se reunește în întuneric și metafizică, într-o „stranie (inter)textualitate“, și pînă la Podul Mirabeau din Parisul fantasmelor veacurilor trecute, „muzeul cu pendule“ al Veneției și Delta Nilului, în tovărășia lui „Enkidu, Hemingway și bunul Nichita“, lîngă Biblioteca din Alexan dria, Arcadie Suceveanu desfășoară, în Terasa galbenă, o fastuoasă hartă a poeziei cu nu mai puțin de cincizeci de scriitori, poeți iluștri, dar și Hemingway și Derrida – puncte strategice pe această hartă a splendorii și luminii cărților din bibiotecă. Asumați în acea „stranie (inter)textualitate“, poeții de pe harta din Terasa galbenă încep cu Paul Celan care oferă „floarea nimănui“, în Cernăuți, urbea unde existau oameni și cărți: „Acum e alt secol și plouă/ Din liliacul înflorit între ziduri,/ din întunericul parfumat ca o ceară întunecată/ răzbate pînă la tine/ o mireasmă neînțeleasă/ Sub veioza aprinsă, cartea lui Paul Celan, Opera poetică,/ (vol.l și voi.2), traducere inedită/ de George State (Polirom, 2015)/ Și brusc ți se relevă: oculta mireasmă/ nu poate fi decît cea de/ Niemandsrose/ Trandafirul Nimănui –/ floarea ce crește la margini de existen ță,/ floarea pe care o seamănă moartea/ pe ziduri, pe sub poduri, pe la mansarde/ Da, da, Niemandsrose – trandafirul exilului/ (da, da, al exilului – cel din afară și cel lăuntric),/ floarea supraviețuirii…“ (Lebăda neagră Paul Celan). Pe harta lui Arcadie Suceveanu care trimite perle și scoici din Cimitirul marin, alături de Paul Ce lan, Eminescu și poeții din Cernăuți, se întîlnesc magistrul Mihai Ursachi din „perioada cînd se credea Pelican“ și „infanteristul Apollinaire“ cu Baudelaire, Esenin, Ivănescu, Cioclea, Poe și atîția alții „tineri și fericiți, cadeți la școala de cadeți în fața lui Dumnezeu“; melancolia descendenței din această hartă e dublată de dorința, ascuns orgolioasă, de a fi acolo, în lumea poeziei adevărate a lumii. Evocînd poeți iluștri, poemele cărții pivotează în ju rul unei fermecătoare portretistici literare, oferind ceea ce Arca die Suceveanu numește, în Bus, „o istorie în imagini a literaturii“. Harta lui Arcadie Suceveanu primește reperele pe străzile Cernăuțiului și la terasa „La Scriitori“, aici, dar ea provine, în fapt, de dincolo, din existența încă nefiind, din viața de dinainte de naștere, unde sufletul e un „zvîcnet de fotoni“, vorbirea, un dialect ocult, iar trupul – o „cămășuică de iarbă“. Urmînd liniile de forță ale unei teme din ce în ce mai frecventă în poezia de azi, textele din Terasa galbenă, vor fi fost scrise cînd pe locul morții urcă nașterea, cum se spune în Lebăda neagră Paul Celan și cînd pe Sena erau „alte ape“, poetul încă nenăscut identificînd floarea lui Celan, Niemandsrose, înainte de a o cunoaște, cum se spune în poemul amintit, în convoaiele bizare care trec dintr-un tărîm în altul, ducînd chipurile de azi pentru a da ființă celor de ieri. Fiecare poet de pe hartă e omul și arhetipul în spațiul „dindărătul oglinzii“, unde dispar toate cele văzute, conform regulii lui Baltrušaitis ratînd „industria falimentară“ a vieții pentru a ivi, cu chipurile de odinioară, Muzeul figurilor de umbră, unde cel care este stă fa ță în față cu cel care a fost: două realități într-o singură ireali tate, unite prin naștere și moarte, cum se întîmplă în poemul Unul-și-ne-același. Poetul, o „amfibie din jurasic“, scrie versuri, minuscule „scoici din cambrian“, pe care le adună, adesea, în poeme pur și simplu frumoase: „Mai întîi s-a zărit/ ceva ca o aură în fe restre/ și lemnul ușii a început să miroasă a mir,/ ca în casa lui Iosif/ Apoi scara de la podul șurii,/ lemnele bătrîne din gard/ dimpreună cu straturile de pătrunjel,/ cuiburile de lut de sub streașină/ și cocoșii de tablă de pe creasta casei/ s-au auzit rugîndu-se pentru ea/ printre lacrimi/ Neliniștit, vîntul nopții/ rostogolea fosforescente zaruri pe-afară/ Iar înspre zori, cînd cerul/ se făcu se transparent-roșiatic,/ Dumnezeu, luînd chip de ceață,/ și-a strecurat prin geamul materiei/ inefabila mînă/ a luat-o pe Mama de pe pămînt/ și a urcat-o la el în icoană“ (Icoană bucovineană). Terasa galbenă pare a fi cartea (pe)trecerii lui Arcadie Suceveanu spre o nouă vîrstă poetică, a în soțirii cu lebăda neagră a lui Paul Celan, cu Trandafirul Nimănui, pe Sena, la ora zero a poetului al cărui inel e cu enigmă.
Umbra lui Paul Celan. La Chişinău
Ioan Holban
România literară nr. 1-2/2023
România literară nr. 1-2/2023
- Arcadie Suceveanu, Terasa galbenă, Editura Arc, Chișinău, 2022