Un erou iconic
Ce ar fi literatura desenată, fără eroi iconici? Cum s-ar mai identifica publicul cu personajele preferate, dacă nu printr-un afișaj de coduri culturale stimulative vizual și semantic? Corto Maltese este o vedetă a benzilor desenate realiste. Gesturile, vestimentația și hoburile sale au devenit emblematice pentru cititorii genului. Redingota desfăcută, cascheta de comandant (albă cu cozoroc negru), cercelul rotund din urechea stîngă, mersul desculț (dar îmbrăcat în pantaloni lungi și evazați) pe nisipul plajelor sînt doar o parte a imaginii care îl consacră în imaginarul colectiv. Țigările aprinse în orice situație, de la aruncarea unui calup de dinamită la contemplarea frunzelor toamna și de la un schimb de focuri de revolver la lectura unei cărți mitologice, reprezintă cealaltă parte.
Eroul lui Hugo Pratt se înscrie într-un curent nedisputat al anilor ’60-’70. Semn de virilitate pentru bărbați și de emancipare pentru femei, fumatul în această perioadă era un obicei social. Asociat cu ideea de libertate, de neîngrădire a vieții personale, el constituia normalitatea cotidiană, indiferent de locul unde te aflai: pe stradă, în restaurant, în tren sau în avion. Franța nu face excepție de la regulă: norii de fum (reali sau desenați) pot fi văzuți din cafenele în bistrouri și din autobuze în elicoptere. Abia în 1976, Legea 76-616/9 iulie reglementează situația, interzicînd fumatul în anumite spații publice (de exemplu, în spitale sau în locurile frecventate de minori).
În ce împrejurări fumează, însă, Corto Maltese și cu ce implicații narative și grafice?
Începuturile. De la nefumător convins, la fumător profesionist
În cronologia seriei noir et blanc de la Editura Casterman (12 volume, 2011-12), junele Corto, personaj secundar în La Jeunesse, cu o apariție episodică și tîrzie (abia la pagina 38, din 45), nu fumează. „Primul“ Corto Maltese pare mai degrabă un tinerel comme il faut, departe de aventurierul rebel de mai tîrziu: practicant amator de kendo, bea ceai și discută chestiuni politice și militare cu scriitorul Jack London, reporter de război în timpul luptelor ruso-japoneze din 1904-1905, care trage țigară după țigară.
Îl descoperim pe Corto Maltese fumînd întîia oară în La Ballade de la mer salée, imediat după ce se bărbierește și îmbracă o cămașă curată oferită de Raspoutine pe corabia lui. Sîntem în 1913 și lumea se îndreaptă spre un război cu consecințe catastrofale. Eroul lui Hugo Pratt este acum un bărbat matur, trecut prin probele inevitabile și modelatoare ale vieții. Răstignit pe o plută improvizată și lăsat să plutească în derivă de echipajul răsculat al propriei corăbii, își datorează salvarea vechiului său prieten rus, altfel un criminal vesel și un psihopat filosofic (în maniera personajului Joker din seria Batman), care îl recuperează din oceanul Pacific. Scena primei țigări anunță contrastele narative și grafice care vor face din Corto Maltese un erou de neuitat al literaturii desenate: duritate – poeticitate, violență – calm, trivialitate – pudibonderie. Între serenitatea fumatului, după chinurile derivei în ocean și șocul apariției Pandorei Groovesnore, tînăra cu ochiul vînăt de la palma lui Raspoutine, există o tensiune pe care Pratt o exploatează echilibrat, fără să apese nici pe coarda detaliilor naturaliste, nici pe cea a sugestiilor romantice. Northrop Frye (din Anatomy of Criticism) sau Paul Cornea (din Regula jocului) ar fi avut dificultăți să clasifice narativ albumul: roman sau „romanț“ grafic?
Contemplative sau ironice, statice sau dinamice, începuturile carierei de fumător a lui Corto Maltese, deși moderate (19 țigări în 167 de pagini, adică o țigară la aproximativ 9 pagini), sînt marcate deja de reflexele profesionistului: gesturi dezinvolte, țigări aprinse relaxat înainte sau după bătăi, discuții cu chiștocul în colțul gurii.
Țigările „politice“ și „sociale“
Cu ele, cititorii intră în zona „serioasă“ a opțiunilor rulate de personajul lui Hugo Pratt. Anti-sistem, anti-război, anti-sclavagism, anti-exploatare sexuală (și lista ar putea continua), convingerile lui Corto Maltese sînt pe cît de drastic afirmate, pe atît de ferm puse în practică. Chiar și așa, Pratt are subtilitatea de a le relativiza narativ și grafic, combinînd vehemența cu ironia și privirile severe cu zîmbetele sarcastice. Peste toate, un fum subțire de țigară se ridică spre cer și spre bula cu discursul ideologic.
În Samba avec Tir Fixe, o astfel de țigară îi permite lui Corto Maltese să-i răspundă serios, dar și autoironic, prietenului său, profesorul Steiner, care îi laudă diplomația discursurilor revoluționare: „Ai contribuit la nașterea unui nou conducător politic.“ Este vorba despre un lider rebel cangaceiro, care luptă în sertão -ul brazilian împotriva marilor proprietari de terenuri. Replica lui Corto oprește elanul retoric al profesorului: „Nu, Tir Fixe era deja un conducător. Eu lucrez pentru lirele mele sterline.“ (Sous le signe du Capricorne, 2011, p. 62)
În Sous le drapeau de l’argent, prima conflagrație mondială este privită în același timp sever și detașat, din perspectivă anti-militaristă și anti-imperialistă. Un Corto Maltese cu vagi predispoziții stîngiste fumează senin pe puntea unui vapor, în timp ce le detaliază tovarășilor săi de aventuri motivațiile economice: „Am venit aici și am găsit niște oameni inteligenți care nu dau doi bani pe războiul ăsta imperialist…“ (Les Celtiques, 2011, p. 42) Un pacifism pe cît de lăudabil, pe atît de filantropic. Corto își cedează partea din recuperarea tezaurului regelui Muntenegrului patroanei unei cîrciumioare din Toledo (fostă casă a lui El Greco) și duce o jumătate din aurul dobîndit cu ajutorul „oamenilor inteligenți“ unei asociații politice anti-dinastice: Comitetului Republican Muntenegrean. Idealurile politice ale eroului, camuflate sub zîmbete aparent indiferente și gesturi aparent dezinteresate de gentilhomme de fortune, lasă să se întrevadă simpatiile ideologice ale autorului Hugo Pratt.
Să reamintim aici doar de colaborarea lui Pratt cu scenaristul argentinian Hector German Oesterheld la Sgt. Kirk (1953-1961), o serie de benzi desenate despre și împotriva războaielor din diferite zone geografice ale lumii. Oesterheld era animat de convingeri stîngiste într-o Argentină condusă de junta militară a generalului Videla. Din acest motiv, scenaristul este arestat în 1977 și, în același an (sau în 1978, după alte surse), moare în detenție, în circumstanțe foarte puțin cunoscute chiar și astăzi. HGO, cum era cunoscut de prieteni, devine astfel unul din cei 30 000 de „desaparecidos“ („dispăruți“) argentinieni ai perioadei dictatoriale 1976-1983.
O țigară subversivă este aprinsă de Corto în exteriorul unei clădiri a militarilor englezi pe care tocmai a dinamitat-o, în vremea conflictelor sîngeroase dintre aceștia și luptătorii revoluționari irlandezi. Susținător necondiționat al IRA, eroul lui Hugo Pratt din Concerto en O Mineur pour harpe et nytroglycérine își afirmă fără echivoc simpatiile ideologice, motivîndu-și în spirit justițiar acțiunea politică directă: „…Iată… Fără remușcări… Nu, băieți? Gîndiți-vă la toți cei pe care i-ați lichidat pînă acum…“ (Les Celtiques, p. 64)
Fie că este vorba de planul politic, social sau personal, intervențiile justițiare ale personajului au un numitor comun: sprijinirea celor „slabi“ și repararea unor grave nedreptăți comise împotriva acestora de către cei „puternici“. Țigările „sociale“ ale lui Corto Maltese sînt în primul rînd țigări „de acțiune“, anunțînd sau încheind un conflict verbal, o bătaie sau, în cazuri extreme, omorîrea unor „răi“.
În Le Secret de Tristan Bantam, Corto aprinde liniștit o țigară în portul Panamaribo din Guyana Franceză, apoi o stinge pe fruntea lui Yeux de Crapaud, borfașul care l-a brutalizat pe profesorul Steiner și l-a jignit pe marinar. Urmează o bătaie în toată regula, încheiată cu victoria scontată, etică și moralizatoare, a apărătorului dreptății.
În Samba avec Tir Fixe, Corto Malteze fumează… cu un calup de dinamită în mînă. Îl va folosi împotriva mercenarilor colonelului Gonçalves, un proprietar abuziv de terenuri din Brazilia, care îi elimină pe țăranii care i se împotrivesc. Iar în Fables et grand-pères, eroul apare cu țigara la scurt timp după o bătaie cu Mendoza, un trișor neinspirat la partidele de cărți dar, mai ales, un detestabil traficant de sclavi. Mendoza își primește corecția binemeritată, iar Corto îi poate arunca dușmanului său, vînăt și cu plasturi pe față, o privire necruțătoare.
Desigur, așa cum îi stă bine unui erou deopotrivă cavaleresc și iconoclast, motivat de idealurile de justiție socială, dar și de propriile interese, acțiunile sale nu au mereu o finalitate etică. Uneori (și mai ales cînd se asociază cu Raspoutine), Corto Maltese vizează în primul rînd adrenalina aventurii și, la capătul ei, un eventual cîștig financiar. De exemplu, în Corto Maltese en Siberie, protagonistul anticipează cu o țigară în gură atacarea „trenului cu aur al Rusiei“ (țariste, în curs de dezmembrare după revoluția bolșevică). În același album, într-o discuție cu Raspoutine, eroul lui Hugo Pratt nu lasă loc de ambiguități, atunci cînd își justifică recursul la violență pentru atingerea scopului propus: „E-o vreme de vorbit și, cîteodată, e-o vreme de tras cu pistolul…“ (2011, p. 104). Pacifist în majoritatea ocaziilor, Corto Maltese se transformă, în circumstanțe excepționale (aparent independente de voința sa), în cuțitar, pistolar, mitralior sau grenadier – în funcție de cerințele situației exterioare.
Cea mai controversată țigară a lui Corto Maltese…
…este cea pe care o fumează în La Maison dorée de Samarkand, în biroul unui comisar bolșevic care se pregătea să-l execute. Cu viața atîrnînd de un fir de păr, Corto apelează la soluția salvatoare: cere să dea un telefon. Nu oricînd, nu către oricine. Pe loc, către o persoană cu funcție, putere și autoritate. Spre stupefacția reprezentantului local al „roșilor“, care începe să transpire la simpla auzire a numelui, eroul lui Pratt îl sună pe… Iosif Vissarionovici Stalin. „Joseph“, cum îi spune cu afecțiune, se dovedește a fi un vechi prieten (și viitor secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice) gata oricînd să-i dea o mînă de ajutor.
Aprinsă imediat după intervenția decisivă a comisarului poporului pentru problemele naționalităților, țigara „roșie“ rămîne cea mai discutabilă a eroului. Apolitic în general, vag stîngist (umanitarist) în particular, eroul lui Hugo Pratt se acomodează fără probleme cu interlocutorii săi, mai ales dacă aceștia manifestă tendințe revoluționare. Cititorii, în special pasionații de istorie, pot fi mai selectivi. Pentru ei, insinuarea complicității unui trecut comun, bonom și amuzant, între Corto și Stalin riscă să fie privită, în cel mai bun caz, drept o excentricitate auctorială: o fabulație pe cît de surprinzătoare narativ, pe atît de chestionabilă etic. Capitalul de simpatie publică al eroului nu scade, însă, pentru atît.