Pe site-ul Complexului Național Muzeal ASTRA se găsesc mai multe materiale didactice de odinioară: planuri ale unor școli, hărți, atlase, planșe, manuale, orare ș.a. Potrivit descrierii de pe site, multe dintre acestea au fost achiziționate prin programul Școala în satul tradițional, cu scopul de a fi (re)descoperite și pentru a se bucura de ele (și) generațiile actuale și viitoare.
Între aceste auxiliare de altădată se află și două manuale de limba și literatura română (manual pentru clasa a III-a secundară și manual pentru clasa a VIII-a medie, partea I) și un orar din 1955 pentru clasa a III-a primară. Acum un an comparam un manual de clasa a V-a de limba și literatura română din anul 1996 cu unul din anul 2017 și observam că în trecutul nu tocmai îndepărtat literatura conta mult mai mult decât acum. Am numărat atunci 21 de texte (20 din literatura română, 1 din literatura străină) în manualul din 1996 și doar 5 texte în manualul din anul 2017.
Curiozitatea mă îndeamnă să compar și manualul pentru clasa a III-a secundară, din 1946, cu un manual de clasa a VII-a din prezent. Manualul de limba română pentru clasa a III-a secundară (penultima clasă de gimnaziu din prezent, dar ultima de atunci) este compus din trei părți: literatura, gramatica (fonetica, morfologia, sintaxa), punctuația. Literatura se întinde pe 170 de pagini, gramatica, pe 152, iar punctuației i se alocă 12 pagini. În total, 334 de pagini. Dacă spațiul mi-ar permite, ar fi o bucurie pentru mine să enumăr toate titlurile lecțiilor și să redau cerințele unor exerciții. Mă rezum la zece lecții de literatură din cele 54 și la titlurile primelor cinci lecții ale celorlalte părți ale manualului (ordonarea logică și tematică făcând posibilă deducerea celorlalte lecții). „Literatura: Mama (G. Coșbuc), Bunica (B. Delavrancea), La scăldat (I. Creangă), Singură (Jean Bart), Boul și vițelul (Gr. Alexandrescu), Vizită (I.L. Caragiale), Scrisori (M. Kogălniceanu), În Vâlcea (Al. Vlahuță), Sobieski și Românii (C. Negruzzi), Cocoarele (V. Alecsandri); Gramatica: Fonetica – Sunete. Vocale. Consonante; Literele. Alfabetul; Scrierea cu â și î; Scrierea cu u mut; Silabe. Diftongi; Triftongi […]; Morfologia – Felurile cuvintelor; Cuvinte flexibile și neflexibile; Substantivul. Substantive comune și proprii; Observații ortografice; Substantive concrete și abstracte […]; Sintaxa – Propozițiunea; Propozițiuni eliptice; Felurile propozițiunilor; Subiectul; Predicatul verbal […]; Punctuația – Punctul; Virgula; Punctul și virgula; Două puncte; Semnul întrebării […]“. Astfel, atributele manualului, care se ivesc fără efort chiar și după o rapidă consultare, sunt: tematic, logic, considerabil teoretic la toate nivelurile, fără exerciții inutile, fără ilustrații, just proporționat.
Manualul de limba și literatura română pentru clasa a VII-a, din 2017, este structurat în unități de învățare și se deschide nu cu o prefață, ci cu o pagină dedicată competențelor (generale și specifice)… Lecțiile de literatură sunt combinate cu acelea de gramatică, iar succesiunea logică – de la sunet/fonetică la cuvânt/lexic, de la cuvânt/morfologie la propoziție, frază/sintaxă – lipsește, fapt dovedit chiar de primele zece lecții din cuprins: „Narativul literar (I) – Florin scrie un roman, Mircea Cărtărescu; Acțiune, timp, spațiu; Proiect tematic: Cartea legendelor – elemente de mitologie românească; Textul nonliterar. Anunțul; Enunțul. Coordonarea în frază. Conjuncții coordonatoare; Vocabularul. Cuvântul și contextul; Categorii semantice; Confuzii paronimice. Pleonasmul; Mijloace de îmbogățire a vocabularului. Derivarea; Mijloace de îmbogățire a vocabularului. Compunerea […]“. Manualul are 208 pagini, din care doar 20 de pagini aparțin literaturii: Forin scrie un roman (Mircea Cărtărescu), Ieșirea (Ioana Nicolaie), Toate pânzele sus! (Radu Tudoran), Boul și vițeii (Ion Băieșu), Sufletul satului (Lucian Blaga), Acuarelă (Ion Minulescu), Rondelul lucrurilor (Alexandru Macedonski), Unde-am greșit (Alex Moldovan), Omul de zăpadă care voia să întâlnească soarele (Matei Vișniec). Alte câteva fragmente de text se găsesc la anumite pagini de recapitulare/evaluare. Trebuie să fac precizarea că, după restabilirea conținuturilor și după reorganizarea acestora, programa clasei a VII-a a devenit cea mai densă, altfel spus, clasa a VII-a este cea mai importantă clasă din gimnaziu. Se cuvine să scriem care sunt și atributele multor manuale de limba și literatura română din prezent. Cele mai multe se remarcă prin: lipsa criteriului logic, lipsa criteriului tematic, aglomerarea cu exerciții inutile, puzderia de imagini, cantitatea infimă de literatură! Mai e de mirare că atâția elevi sunt dezorientați?
Un pasaj din referatul comisiunii de cercetare a manualelor, reprodus în prefața manualului din 1946, dezvăluie impresia celor care au dat aprobarea pentru publicare: „[…] Cărțile de limba română pentru clasa I a gimnaziului unic și pentru clasa a II-a secundară [concepute de aceiași autori, D. Theodorescu, profesor la Craiova, și Romulus Demetrescu, inspector general – n.m.], prezentate spre aprobare, sunt manuale excelente. Au bucăți de lectură foarte bine alese, desvoltând în sufletul elevilor sentimente și învățături. După fiecare lectură, urmează exerciții de vorbire, dictări (pentru învățarea ortografiei) și aplicații gramaticale. Sunt printre puținele manuale de limba română care nu conțin greșeli de ortografie și în care gramatica e aplicată la bucățile de lectură. Autorii au știut să aleagă lecturi care să prezinte și interes gramatical, pe care le-au așezat în ordinea predării gramaticii. Acest procedeu ușurează atât predarea profesorului, care poate găsi exemplele de care are nevoie pentru lecțiunile de gramatică, cât și munca elevilor, în eventualele aplicări gramaticale. […]“. Mă întreb ce o fi fost scris în referatele de avizare a multor manuale din ultimii ani… În același pasaj din prefața din 1946 se precizează și că „Manualele au fost refăcute [deși erau catalogate excelente – n.m.], introducându-se bucăți de lectură referitoare la vieața lumii muncitoare și la cunoașterea națiunilor vecine“, de aceea întâlnim în cuprins și textele: Aspecte din U.R.S.S. (M. Sadoveanu), În mină (C. Ardeleanu), Muncitorilor (Tr. Demetrescu). Sâmburele de comunism fusese aruncat înainte de reforma din 1948.
Compar, în cele din urmă, orarul din 1955 pentru clasa a III-a primară cu un orar din prezent. În 1955, elevii de clasa a III-a aveau în orarul lor 25 de ore, din care: trei ore de citire, șase ore de gramatică, două ore de caligrafie (am putea spune, unsprezece ore de limba și literatura română!), șase ore de aritmetică, o oră de istorie, o oră de geografie, o oră de științele naturii, o oră de muzică, o oră de desen, trei ore de sport. În 2022, orarul elevilor de clasa a III-a însumează 20 de ore: patru ore de limba română, o oră de lectură (în total, cinci, în loc de 11, iar până în clasa a III-a elevii nu studiază limba română, ci disciplina comunicare în limba română!), patru ore de matematică, o oră de educație civică (nu de istorie!), două ore de limba engleză (interesant este că și până în clasa a III-a disciplina se numește limba engleză și nu comunicare în limba engleză!), o oră de științele naturii, o oră de religie, o oră de joc și mișcare, două ore de arte vizuale, o oră de muzică și mișcare, două ore de educație fizică.
După astfel de comparații, din care transpar clar preferințele mele, s-ar putea spune – și n-ar fi pentru prima dată – că sunt împotriva evoluției, împotriva modernizării. Nu sunt decât împotriva patimei de a fi și noi ca alții, chiar dacă asta înseamnă uneori să ne fie mai rău. Actualizarea (nu schimbarea, nu descongestionarea) programelor și a manualelor nu era, nu este un moft, ci o necesitate. Dar conceperea lor după anumite tipare (cadru european, model finlandez etc.), fără păstrarea a ceea ce a fost și/sau încă este bun, mi se pare un moft nespecific oamenilor instruiți și de bună-credință. Am avut atâta timp să învățăm că desincronizarea poate aduce și avantaje. În ultimii ani s-a tot încercat împrumutarea, ca atare, fără adaptarea lor, fără îmbunătățirea lor, a unor modele educaționale reformatoare/ revoluționare/ extraordinare/ istorice implementate deja de decenii în alte țări. Așa s-a ajuns la competențe, în loc de conținuturi, la descongestionarea programelor, la testele standard, la testele grilă, la redenumirea disciplinelor, la reducerea numărului de ore, la neafișarea rezultatelor de la testările naționale, la anonimizări, la evaluări digitalizate, la fericirea elevului, în loc de împlinirea intelectuală a acestuia (care aduce cu sine și fericire), la Săptămâna Verde, la Săptămâna Altfel, la Săptămâna Stării de bine, la vacanțe cât mai multe și cât mai dese (anul acesta școlar, cu cinci vacanțe – una dintre ele se numește vacanță de schi – și cu multe alte zile libere, va fi, de fapt, o vacanță continuă; chiar și aceia care nu sunt elevi sau profesori știu că săptămâna care precedă și săptămâna care succedă o vacanță înseamnă tot vacanță), la renunțarea la temele pentru acasă, la evaluări continue care să nu pună presiune pe elevi, la evaluări adaptate la capacitatea fiecărui elev și la multe altele.
Cei aflați în cele mai înalte funcții au refuzat și refuză, pur și simplu, să vadă efectele acelor reforme, pe care tocmai desincronizarea le pune acum pe tavă. A fost la modă proiectul educațional Waldorf. A fost în vogă sistemul Step by Step. Au fost adoptate, ulterior, și în școli din România, mai ales în acelea private. Acum este încă în trend sistemul finlandez, deși oameni cu adevărat pregătiți au vorbit, au scris despre tarele acestui model (efectul cel mai grav fiind dificultatea elevilor de a citi, de a înțelege și de a scrie). Cu toate acestea, experții noștri se încăpățânează să spună că aceasta este calea și că proiectele de legi ale educației (nu legi ale învățământului) sunt pentru viitor. Oare atributul se referă la calitatea juridică a unei legi de a produce doar efecte ex nunc? Posibil… Dar, chiar și așa, orice legiuitor adevărat privește și către trecut, atunci când face legea. Și, Slavă Domnului, biblioteci și arhive încă există! Și oameni cu adevărat buni și școliți!
Concluzia este că nici avantajele desincronizării, nici miile de semnături ale academicienilor, ale profesorilor universitari, ale intelectualilor, ale oamenilor instruiți și de bună-credință, nici sutele de intervenții, verbale și scrise, ale unor profesori și intelectuali de renume nu pot clinti cerbicia unora care își păzesc propriile (non)valori sau care cultivă nonvalorile impuse de alții.
Sâmburele de haos a fost aruncat.