(Grigore H. Grandea, Fulga sau ideal și real, 1872)
în a doua jumătate a secolului nouăsprezece, Grigore H. Grandea (1843-1897) era o prezență efervescentă, greu de ignorat, în viața publică de la noi, ca poet, prozator și ziarist. Astăzi aproape nimeni nu-și mai amintește de el. Un roman al său, cu un titlu stângaci, necomercial, Fulga sau ideal și real, 1872, dar în rest bine scris, alert și melodramatic, ar putea fi ecranizat astăzi cu succes. Iar filmul ar face audiență.
În roman este vorba despre un profesor tânăr (nu a împlinit încă douăzeci și cinci de ani), Costin Fulga, care își petrece vacanța, într-o vară, la Mânăstirea Curtea de Argeș. Acolo o cunoaște pe frumoasa Zoe Urianu, o fată de optsprezece ani, venită și ea, cu părinții, la mânăstire. Cei doi se îndrăgostesc din momentul în care se cunosc.
Zoe este întovărășită tot timpul de o guvernantă nemțoaică, Amalia, care încurajează dragostea tinerilor, ca și tatăl fetei, de altfel. Mama însă se opune pentru că, aristocrată prin naștere și foarte bogată, acceptase totuși ca soț un bărbat sărac și fără nume și nu voia ca Zoe să repete această experiență nefericită.
Costin este fiu de țărani, rămas de mic fără părinți. Numai printr-o muncă îndârjită a reușit să-și facă studiile necesare – începând cu Colegiul Sf. Sava – ca să ajungă profesor. În discuțiile cu soțul, care îl iubește pe Costin la fel de mult ca pe Zoe, soția lui îi spune că fata lor nu trebuie să o ia de la început cum a făcut ea, ci să continue de unde a ajuns ea, adică să se căsătorească cu un om care să aibă un nume și o situație.
Cât timp rămân la Curtea de Argeș vizitează împreună Cheile Dâmbovicioarei, unde află o înduioșătoare poveste de dragoste trăită de un țăran și o țărancă, Marin și Zamfira. Povestea are un sfârșit tragic: luat la oaste pentru șapte ani, Marin se întoarce în sat cu altă femeie; Zamfira, care-l așteptase să facă nunta, înnebunește și își petrece ultimele zile în peștera Dâmbovicioara. Marin, nefericit, este acum, după cincisprezece ani, unul dintre țăranii care servesc de călăuză pentru vizitatorii peșterei.
Ne aflăm în anul 1864, pe timpul domniei lui Cuza; marii proprietari sunt nemulțumiți că li se luaseră o parte din pământuri, pentru a fi dată țăranilor, acțiune la care participase și tânărul Fulga.
Familia Urianu pleacă în străinătate și se stabilește că, după ce se vor înapoia în țară, se vor întâlni cu Costin la București. Profesorul suferă, aproape se îmbolnăvește de supărare; într-un târziu vine la București, pentru a-și relua munca și a-și aștepta iubita.
Zoe îi scrie unei verișoare, Smaralda Codrescu, despre dragostea ei, iar aceasta, o femeie intrigantă și invidioasă, împreună cu vărul ei Gogu Orzescu, care-i făcuse curte lui Zoe fără rezultat, îl urmăresc pe Costin și încearcă să-l manevreze. Smaralda îl angajează să-i dea lecții de română, prilej cu care se îndrăgostește de el și îi cade în brațe. Costin însă o respinge, absorbit cu totul de dragostea pentru Zoe, ceea ce o supără foarte mult pe Smaralda și o face să se gândească la o răzbunare.
În sfârșit, după o absență de șase luni, familia Urianu se înapoiază în țară, dar Costin nu-și poate vedea imediat iubita. Scrisorile lui de dragoste înflăcărată adresate lui Zoe fuseseră oprite de mama ei. Totuși, tatăl fetei îl invită pe tânăr în casa lor, știind cât de mult îl iubește Zoe, și îl convinge să plece în Belgia, la Gand, pentru a-și completa timp de doi ani studiile, urmând ca la întoarcere să se însoare cu fiica sa.
Cu ajutorul lui Gogu Orzescu și al unui prieten al acestuia, Stravopolu, care studiază la Paris, Smaralda expediază în țară scrisori mincinoase din care reiese că tânărul Costin, în loc să învețe, trăiește acolo, în străinătate, ca un destrăbălat. În acest timp, Gogu îi face curte Zoei, iar Smaralda visează să se căsătorească cu Costin, eliberat de Zoe. Necunoscând planurile ei, Stravopolu își dorește, la rândul lui, să se însoare cu Smaralda, care printre altele e și bogată.
Totul se desfășoară după planul Smaraldei. Când vine Costin, după terminarea studiilor, în țară, Zoe tocmai se pregătește să facă nunta cu Gogu. Folosind momentul, Smaralda încearcă să-l atragă pe Costin în mrejele ei.
La nunta lui Zoe cu Gogu, unde participă și Costin, Stravopolu, aflat printre invitați, îi dezvăluie adevărul. Îi povestește sincer ce plasă de minciuni s-a țesut în jurul lui. Este însă prea târziu pentru a mai schimba ceva. Costin, copleșit de durere, pleacă la Căldărușani ca să-și vadă locurile copilăriei, apoi se duce să lupte ca voluntar în Creta. Acolo moare în luptele grecilor cu turcii pentru libertatea insulei, departe de țara lui.
Smaralda se căsătorește cu Stravopolu, dar duce o viață libertină, trecând de la un bărbat la altul. Zoe, luând cunoștință de toate intrigile prin care i s-a distrus fericirea, se prăbușește moral și pierde orice bucurie de a trăi.