Cu Cititorul de poezie. Debuturi 2018-2021, Gellu Dorian ajunge la al treilea volum consacrat poeziei debutanților în poezie din literatura noastră de azi. Acoperind douăzeci și trei de ani din evoluția unei literaturi care și-a vînturat vîrstele între 1996 și 2021, autorul continuă cerceta rea cu pasiunea poeziei de dinainte de debutul editorial, aceea a cenacliștilor și participanților la festivalurile din toată țara, astfel încît pe autorii pe care i-a descoperit în librării după 1990 îi cunoștea încă din anii 1980. Cine sînt debutanții de după 1996 și ce fac ei după mai bine de douăzeci de ani, aflăm din cărțile lui Gellu Dorian, un cititor calificat, meticulos, atent, păstrînd linia de mijloc între refuz („cea mai cruntă amendă dată unei cărți proaste este să o ignori, să nu scrii despre ea“) și acceptarea, rareori, entuziastă. Gellu Dorian se așează, cu această lucrare, în continuarea unei linii ce îl unește cu Laurențiu Ulici, cu ale sale Prima verba. Volumele lui Gellu Dorian cresc dintr-o pasiune mărturisită încă din anii 1980, cînd tipărea antolo gia Tineri poeți români de dincolo de Styx, „un capitol trist din istoria poeziei române contemporane“ și din activitatea plină de zel a gestionarii Premiului pentru Debut – Opus Primum – de la Festiva lul „M. Eminescu“ de la Botoșani, care, spune autorul, „a adus în față cele mai importante nume ale poeziei tinere de azi de la noi, chiar dacă unele scoase în față de acest premiu, nu se mai arată sau pur și simplu au dispărut“. Și, mărturisește mai departe Gellu Dorian: „am fost implicat în organizarea acestui premiu impor tant, care se acorda odată cu premiul Opera Omnia, în mod direct timp de nouăsprezece ediții, în care douăzeci și trei de poeți – la unele ediții juriul n-a putut departaja doi sau chiar trei poeți oferindu-se astfel premiul ex aequo – au primit astfel confirmarea talentului lor“. Cititorul de poezie se delimitează de excesele și, apoi, năruirea unui proiect în jocuri de culise, adesea, cu iz politic, așa cum se întîmplă, din păcate, în atîtea alte cazuri, demantelînd literatura – sau ceea ce ar trebui să fie ea, de la Maiorescu încoace – cu tot felul de „mișmașuri“, porniri orgolioase și persoane kitsch, cu lipici la factorii de decizie locali, judecăți sumare de genul „noi“ și „expirații“, precum și cu un management defectuos.
Opus Primum confirmă sau anunță viitoarea confirmare prin premiile Uniunii Scriitorilor; traseul e firesc sau, în orice caz, Gellu Dorian ar vrea să reinstaleze un „firesc“ în care el însuși a crescut. Poetul care a debutat în fostul re gim, aflîndu-se aproape mereu în conflict cu acesta, încercînd să păcălească, pe cît putea și îndrăznea, cenzura vremurilor, urma niște cărări bine știute: cenaclul (festivalul, concursul literar) și poșta redacției de la revistele importante – Miron Radu Paraschivescu, altădată, Constanța Buzea, la România literară, Laurențiu Ulici, Cezar Ivănescu, care căuta „numele poetului“ la „Luceafărul“, Emil Brumaru, gata să-i ia pe debutanți în „poștalionul“ lui de la revis tele ieșene, Gh.Grigurcu, la primul impact, cel al corespondenței, al scrisorilor de cîndva -, apoi, după un semnal de încurajare la Cenaclul de Luni al lui Nicolae Manolescu, trecînd la o altă „vîrstă“, poate, a pregătirii volumului de debut. După consumarea acestu ia, erau rubricile criticilor literari cu textele de întîmpinare care introduceau filtre, puneau site prin care se cernea tot materialul venit din lumea literaturii și puteau sugera o direcție pe unde treceau nume, versuri, cărți, pasiuni, emoții, da, emoții (am văzut mulți colegi citind cu ochii umezi cronica lui Nicolae Manolescu din România literară, aceea a lui Laurențiu Ulici din „Contempora nul“ ori a lui Daniel Dimitriu din „Convorbiri literare“).
După 1990, cărările au dispărut, au dis părut și filtrele, sitele lor nu mai sînt de găsit, s-a instalat, în lumea literaturii, ca peste tot, harababura: „Nu există, din păcate, o evidență a tuturor titlurilor debutanților, o bibliografie la zi, nici măcar la Biblioteca Națională a României, care, prin acele ISBN-uri ar putea întocmi o Bibliografie a României, așa cum a existat ea pînă în 1990. De aceea, o astfel de analiză, a debutanților editorial în poezie, din 2000 încoace, nu poate fi exhaustivă sau măcar la zi cu cele mai de ținut cont apariții. Circulația cărților de poezie este foarte slabă și existentă doar în cercuri și în grupuri de poeți și de eventuali iubitori de poezie nouă. Nici măcar re vistele literare nu au rubrici consacrate debutanților editorial, în afară de revista «Convorbiri literare». Și atunci, aproximarea unei încadrări exacte a mișcării debutanților în fișiere nu poate fi posibilă. Astfel vor apărea golurile, nume importante, poate, cine știe, nu-și vor găsi locul în astfel de analize. Și timpul nu dă semne că le va rezolva“.
Poate și din dorința de a reorgani za „haosul“ s-au născut ideea Premiului de la Botoșani, rubrica de la „Convorbiri literare“ și cele trei volume de comentarii ale poeziei debutanților. Gellu Dorian tipărește aici cîteva liste de autori, foarte semnificative, cuprinzînd trei sute doisprezece poeți, unde, prevenitor, îi notează pe cei care au obținut, în confirmare, Premiul, lista celor „aleși“, cum spune, catargele. Acești poeți laureați au trecut, mă grăbesc să adaug, prin filtrul unui juriu al cătuit din critici consacrați: Nicolae Manolescu, Mircea Martin, Dan Cristea, Al.Cistelecan, Ioan Holban, Daniel Cristea Enache, Vasile Spiridon, Andrei Terian, Mircea A.Diaconu și alții. Poet el însuși, Gellu Dorian dă, în cartea sa, Cezarului ce e al Cezarului. Cititorul de poezie. Debuturi. 2018-2021 rămîne un titlu foarte important în bibliografia poeziei noastre de azi. Din listele lui Gellu Dorian, din cei peste trei sute de poeți, care vor fi laureații unei epoci viitoare?