Uimitorul grup muzical Trigon din Chișinău a împlinit 30 de ani. Într-o lume tot mai bul ver sată, un asemenea exemplu de continuitate pare neverosimil. Anatol Ștefăneț – probabil cel mai expresiv reprezentant al violei în jazzul ultimelor decenii – a fondat formația în 1992. Peste un deceniu, Ștefăneț avea să-și exercite din nou vocația de ctitor, inițiind Festivalul Ethno Jazz de la Chișinău (altă marcă de referință pe harta valorică a vieții culturale din Moldova de Est). Spre bucuria pasionaților de frumos, în septembrie 2022 cele două repere au fuzionat întru celebrarea a trei, respectiv două decenii de succese. Actuala ediție fu organizată de Asociația Trigon cu susținerea Ministerului Culturii de la Chișinău, a Primăriei Capitalei, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare și a Institutului Cultural Român, în ambianța propice a Teatrului fără nume din Centrul Cultural evocativ denumit Ginta Latină.
Întâia gală a festivalului a fost integral dedicată unui concert jubiliar, susținut de muzicienii ce s-au perindat în succesivele formule de agregare ale formației Trigon. Anatol Ștefăneț își alcătuise trioul inițial (împreună cu Sergiu Testemițanu / ghitară-bas și Oleg Baltaga / baterie) pornind de la o profundă cunoaștere a propriilor rădăcini muzicale. Fapt e că, prin vasta sa creație pusă sub egida Trigon, Ștefăneț demonstrează tocmai fertilitatea tezaurului muzical din întreg arealul locuit de români. După cum muzicienii brazilieni (sau latino-americani în genere) au în sânge ritmurile spațiului natal, tot astfel violistul și succesivii săi parteneri muzicali cunosc și simt, ca puțini alți jazzmeni, esențele cântecelor din Basarabia până în Oltenia sau Banat, din Maramureș până în Dobrogea, din Valahia până în Bucovina, sau din Moldova până în Transilvania. (Ar fi de adăugat aci că, pe timpul ocupaţiei sovietice, unele dintre puţinele manifestări ale spiritului naţional autohton tolerate de cenzură erau cele folclorice, îndeosebi muzical-coregrafice.)
Din cea de-a doua confi gurație a grupului, l-am revăzut/ascultat cu neabătută admirație pe basistul Alexandru Murzac, ce contribuise împreună cu percuționistul Mario Căldăraru la minunatul album Vocea Pământului, produs de Voicu Rădescu la Casa Green Records din București în 2001. Pe la începutul noului secol, liderul trupei avea să traverseze o situație de cumpănă, atunci când primii săi companioni muzicali au decis să-și încerce norocul pe alte meridiane. Însă Trigon-ul lui Anatol Ștefăneț renăscu, parcă și mai plin de energii creatoare, prin inspirata cooptare a poliinstrumentiștilor Dorel Burlacu/pian, keyboards, muzicuță, Vali Boghean/saxofoane, flugelhorn, trompetă, caval, fluiere, percuții, bas și Gari Tverdohleb/percuție, baterie, xilofon. Drept consecință imediată s-a produs o reorientare a repertoriului spre piese tot mai complexe, cu aspect de mini-suite polistilistice. O nouă formulă de cvartet s-a cristalizat în 2008, când Boghean a decis să-și continue cariera pe cont propriu, iar locul său a fost preluat de (încă și mai) junele poliinstrumentist Alex Arcuș / saxofon sopran, flaut, caval, percuție, fluiere, ghitară-bas, keyboards. Ulterior, Ștefăneț va galvaniza și energiile altor companioni, în frunte cu ingeniosul ghitarist Dan Brumă. În toamna anului curent, toți cei antemenționați (mai puțin Căldăraru, împiedicat de absurditatea contextului belicos să ajungă în timp util la festival) și-au reconfirmat meritele, prin abordarea con brio a unor piese din fabulosul repertoriu al trupei.
Ancorarea „trigoniană“ în melosul nostru ancestral se aliază unei concepții estetice deschise şi, totodată, coerente. Aranjamentele purtând marca Ştefăneţ reprocesează – din perspectiva sensibilităţii omului rămas om până în aceste tulburi timpuri – nu doar zestrea etnomuzicală româno-moldavă, ci şi impulsuri provenite din varii alte contexte: Birdland-ul lui Joe Zawinul se intersectează cu Dansul săbiilor de Haceaturian; emblematica noastră Ciocârlie se ia la întrecere cu Cărăbuşul lui Rimsky-Korsakov; ecouri levantine interferează cu nostalgii septentrionale; „hora bătrânească” îşi dă mâna cu sprinţara Tarantella, într-o piesă (Horantella) impregnată de ecouri din Nino Rota; Hăulita de la Gorj e remodelată prin vocalisme şi bătăi cu pumnul în piept, în maniera lui Bobby McFerrin… etc.
Cum s-ar zice, nimic din ceea ce e muzică nu le e străin acestor artişti înnăscuţi. Şi – să ne înţelegem – nu e vorba de simple inserturi mecanice, ci de o viziune muzicală integratoare. Întreg acest conglomerat eclectic se supune unor subtile legităţi, induse şi orientate de Anatol Ştefăneţ. Mozaicul astfel obţinut are impetuozitatea şi atractivitatea „colajelor sonore“ ale lui Frank Zappa, fără componenta sardonică a acelora, dar cu subtile doze de autoironie şi de humor benign. Există şi momente de pur teatru instrumental, cum ar fi încremenirea din finalul piesei Dodă, când instrumentiştii se transformă în „statui umane”, iar spectatorii rămân şi ei cu respiraţia tăiată, pentru un timp nedefinit. Rafinatele creații ale acestei formaţii se sustrag categorisirilor prefabricate. Sfidând prejudecăţile, Trigon cântă Muzică esenţială, menită să-i încânte pe cât mai mulţi semeni. Iar asta nu poate fi decât în beneficiul extinderii sferei de influenţă a jazzului.
Pe lângă turul de forță al celor peste două ore în care a cântat la violă cu totală dăruire, Anatol Ștefăneț și-a demonstrat încă o dată calitățile umane: în emoționanta evocare a regretatei sale consoarte, Natalia – căreia i-a atribuit meritul edificării festivalului Ethno Jazz, de la înființare până în nefastul decembrie 2020 –, precum și în cooptarea într-una din piesele Trigon-ului a nepoțelului Luca Buruiană, un talentat violonist în etate de 12 ani.
Ediția a XXI-a a festivalului a cu prins și alte patru recitaluri mult aplaudate: tan demul ucrainean format din pianista Roksana Smirnova și ghitaristul Misha Kalinin își dezvoltă compozițiile pe coordonatele unei estetici direct influențate de ilustrul pianist Misha Alperin (cel care fusese și mentorul grupării Trigon!). Sunt piese ce evidențiază acribia ambilor intepreți în modul de frazare, claritatea articulațiilor armonice, aranjamentele delicate, denotând un bun-gust înnăscut. Un adjuvant notabil fu invitarea ca solistă a vocalistei de origine armeană Laura Marti (nume de scenă abreviat din Martirosian). Aceasta a augmentat comunicarea cu publicul, atât într-o piesă nostalgică a clasicului muzicii armene Komitas, cât și prin ritmurile sprințare ale unor prelucrări din folclorul transcarpatin, având ca fundal pulsatile unisoane pian/ghitară.
Saxofonistul/flautistul Alex Arcuș (ex-membru Trigon) a cucerit sufragiile publicului prin colaborarea cu tinerii comilitoni Federico Pecoraro/ghitară-bas (Italia) și Boris Petrov/baterie (Bulgaria). Exultanta lor interacțiune avea ca repere compoziții „modulare“, cu ample plaje ritmice invitând la solouri extensive. Culminația alchimică fu atinsă în Blues-ul final, cu inventive formule glisante de tip Jaco Pastorius pe basul lui Pecoraro, beak-uri paroxistice ale bateristului bulgar și splendide replici polifonice emise pe saxofonul electric de către Arcuș. Să fie oare hazard, sau predestinare, că acest jazzman cu temperament dionisiac s-a născut în celebra localitate viticolă Cricova?
Trioul Ronin al pianistului helvet Nik Bartsch și-a creat propria nișă în peisajul supraaglomerat al jazzului mondial. Minimalismul macerant, mizanscena muzicală, „jongleriile” microtonal-repetitive sugerează obsesia iremediabilei fugi a timpului (nu e de mirare, în țara orologiilor perfecționate). Din elemente simplisime rezultă intricate țesături sonore, într-o curgere quasi-hipnotică, generatoare de evenimente imprevizibile. De la prima sa apariție la Chișinău, acum vreo 15 ani, Ronin face școală – iar sus-amintitul Alex Arcuș e unul dintre discipolii săi de frunte.
În terifiantele condiții actuale, înfăptuirile lui Anatol Ștefăneț, ale formației Trigon și ale invitaților lor demonstrează că muzele jazzului își pot ridica vocea în apărarea păcii, chiar și atunci când sunt împresurate de hidosul vuiet al armelor. La mulți ani fericiți acestor artiști și publicului lor!