Proverbe vechi la fapte noi

În Italia, o conațională de-a noastră le fura bani de pe carduri bolnavilor aflați pe patul de moarte, care erau în îngrijirea ei – femeia era asistentă medicală, la un spital din Prato (Toscana).Un alt conațional al nostru, consilier local într-o comună din județul Iași, membru PMP, a fost prins când fura 40 de saci de azotat de amoniu (un îngrășământ) de la o societate agricolă.

Două cazuri recente care spun mai mult decât am dori noi despre – vai! – chiar despre noi, încât când citești asemenea știri începi să te întrebi dacă nu cumva și tu și cei pe care-i cunoști ați furat cândva câte ceva.

Am ales aceste două cazuri, din vara asta, mai de la firul ierbii, pentru că de obicei se vorbește despre cazurile răsunătoare, de mită luată de deputați, miniștri sau primari (generali sau nu) și de procesele lor care se prelungesc uneori la infinit, în așteptarea prescrierii faptei. Pentru că – nu-i așa? – orice faptă penală, până și crima de omor, se prescrie după un număr oarecare de ani, prevăzut în legea penală.

Doamna (să-i mai spunem așa?) de la spitalul din Prato nu era nici membră a vreunui partid, nici aleasă în vreo funcție publică, dar practica poate cel mai josnic furt, acela de la persoane fără apărare, sau chiar de pe cardurile unor morți. Dar domnul (să-i mai spunem așa?) din comuna Țigănași era membru de partid și ales într-o funcție, cât de cât, publică.

Proverbul – japonez, cică, noi credeam că e românesc – cu peștele care de la cap se-mpute nu se verifică întotdeauna, după cum se vede. Se mai strică peștele și de la coadă. Dacă nu cumva chiar de-acolo începe corupția, direct și indirect.

În urmă cu mai mulți ani, când s-a privatizat hotelul zis Intercontinental, presa spunea că Marriott ar fi oferit o sumă de miliarde. După cum se știe, prin cine știe ce licitație inversă, el a fost adjudecat de niște afaceriști locali cu ceva de un ordin mult mai jos decât cel de mai sus, în dolari (că euro-ul nu apăruse încă). Cine poate crede că așa ceva nu s-a făcut datorită (din cauza?) unei contribuții interesante a cumpărătorilor către cei care au aprobat acest tip de licitație? Rezultatul îl poate vedea azi oricine: nicio firmă nu mai ornează fruntea micului zgârie-nor, pentru că rețeaua Intercontinental i-a retras franciza. Desigur, în urma unor controale și a constatării nivelului necorespunzător firmei al confortului din camerele acestui hotel. Ne putem imagina foarte ușor cum ar fi fost ele, camerele și apartamentele, dacă ar fi fost preluate de societatea Marriott.

Recent, într-o carte a lui Thierry Wolton (un interviu cu istoricul francez puteți citi în paginile 14-15 ale revistei noastre – n. red.) găsim mai multe exemple de asemenea vânzări oneroase din Rusia post-sovietică. Diferențele sunt tot așa, de la miliarde la sute de milioane, în favoarea celor agreați (în general legați, și nu doar sufletește, de KGB, căci cartea se și intitulează KGB-ul la putere. Sistemul Putin). Aceste exemple te fac să te gândești că, din tot lagărul, baraca noastră a fost cea mai supusă și conformistă. (Ungurii spuneau că Ungaria e baraca cea mai veselă din lagăr. E drept, după ce se revoltaseră împotriva sistemului, în 1956.)

Foarte des, în zilele noastre, nici proverbele nu mai înseamnă ce-au însemnat, poate, cândva. Căci hoți au existat în lumea noastră românească (desigur și-n altele, dar parcă îmi vine să spun „ca la noi la nimenea“ cu o formulă care, dimpotrivă, s-a întărit în timpul din urmă). Că se vedeau, și atunci când se creau proverbe, ori se importau, cum pare a fi cazul celui cu peștele de la cap…, mai mult capetele, asta era o fatalitate. Întâi pentru că într-acolo se uita toată lumea, în sus, toți fiind – nu-i așa? – oameni de jos, sau de rând, apoi pentru că acolo, sus, proporțiile erau altele, băteau la ochi cifrele în spatele cărora se oglindea mita, corupția. Și trei, pentru că, fatalitate!, nici la furt omul de rând nu era luat în seamă așa cum era cel ieșit din rând.

Însă, nu trebuie să scăpăm din vedere că școala furtului, a corupției, începe, ca și cealaltă, cu clasele primare, prima, a doua, a treia și, deseori, direct în „anii de facultate“, când personajul devine om politic proeminent. Or, primele clase sunt acolo, jos, la mica ciupeală. Cele două persoane amintite mai sus, asistenta medicală de la spitalul din Prato și consilierul local din Țigănași depășiseră prima clasă a școlii amintite, chiar dacă nu erau încă absolvenți de facultate sau doctori cu lucrări plagiate. Dar ei constituie pământul afânat din care pot răsări marile plante ale furtului și corupției în general, căci fără acest mediu propice ar fi, dacă nu imposibil, probabil ceva mai greu pentru marii bandiți să se desfă șoare în voie.

În fine, proverbele, după cum se vede, fiind poate emanații ale altor momente din istoria lumii, mai trebuie scuturate de praful istoriei, pentru a-l dobândi pe cel al prezentului.