După 1989, s-a produs un reflux al receptării critice în cazul lui Marin Preda, unul dintre vârfurile valorice ale generației războiului. Iar studiile istorico-literare s-au concentrat, în mare măsură, pe circumstanțele morții sale tragice, uzând de confesiuni aproximative. Face excepție Stan V. Cristea, istoric literar cu temeinică pregătire și înclinație vădită spre cercetarea minuțioasă a documentelor, care și-a concentrat atenția, în ultima vreme, spre viața și opera lui Marin Preda. În plan editorial, începutul cercetării este marcat în 2012 prin volumul Marin Preda. Repere biobibliografice. Au urmat Marin Preda. Portret între oglinzi și Marin Preda. Anii formării intelectuale (1929-1948) în două ediții. Capitole întregi din aceste cărți voluminoase au fost retopite în ediția a treia revăzută și adăugită Marin Preda. Anii formării intelectuale (1929-1948), apărută în acest an al aniversării centenarului de la nașterea ilustrului prozator cu origine teleormăneană (5 august 1922). Perioada investigației biografice, cu trimiteri semnificative la operă, este delimitată de anul în care copilul Călărașu T. Marin a fost înscris la școala din Siliștea-Gumești, în 22 august 1929, cum datează scrupulos autorul (repetând clasa din cauza absențelor) și anul debutului cu Întâlnirea din Pământuri, culegerea de proză scurtă cu numeroase ediții și adăugiri în anii consacrării.
Biograful ține să precizeze în Prefață, reluată de la ediția precedentă, teza cercetării sale: „Opera lui Marin Preda este, în mare parte, una autobiografică – și ea reprezintă, din această perspectivă, un caz unic în literatura română.“ Trecând peste ușoara confuzie pe care o întreține în studiul său între beletristică și literatura non-ficțională (memorii, jurnale, corespondență), meritul lui Stan V. Cristea este că și-a propus realizarea unei „biografii reale“ (nu una „simbolică“), cum subliniază, „spre a servi criticii literare argumentele pentru descoperirea simbolurilor identitare ale operei“. El reconstituie biografia lui Marin Preda în oglinzi paralele, dezvoltând corespondența dintre viață și operă. Astfel a reușit să combine în excursul biografic perspectiva „existențială“ cu aceea „reflexivă“, revelând reflectarea evenimentelor din realitate în proza subiectului biografic. Nu întâmplător cele mai multe referințe sunt preluate din romanul considerat autobiografic Viața ca o pradă. Iar în Notele bio-bibliografice abundente se regăsesc, de asemenea, trimiteri repetate la Imposibila întoarcere, volumul omagial Timpul n-a mai avut răbdare sau Convorbirile lui Florin Mugur, dar și la corespondențele tipologice din romanele prediste.
Cercetător tenace și minuțios, Stan V. Cristea a mers pe urmele scriitorului în devenire, pornind de la Arhivele Naționale din Teleormanul de origine, aventurându-se în arhivele prăfuite din localități îndepărtate (precum județul Harghita) în căutarea datelor biografice exacte. Tinzând către documentarea exhaustivă, el adaugă în ediția recentă o serie de informații inedite, mai cu seamă despre perioadele de „normalist“ la Abrud, Cristur și București, în anii 1937-1941. Cel puțin perioada petrecută în capitală, după Diktatul de la Viena, remarcă autorul, „n-a fost deloc investigată“ de istoricii literari. La fel procedează în cazul serviciului militar din anii 1943-1945, la Turnu-Măgurele, când tânărul Preda este „clasat pentru serviciul militar auxiliar, suferind de miopie forte“. Ca un detectiv rătăcitor prin labirintul arhivelor încremenite, istoricul literar cercetează cu aceeași atenție biografia învățătorilor/ profesorilor lui Preda, dar și a foștilor colegi care l-au evocat în postumitate sau au reprezentat modele reale de personaje imaginate în ficțiune de prozator. Alcătuiește, în acest fel, o schemă biografică auxiliară cu fișe de dicționar, fructificând experiența lui de autor de dicționare cultural-literare.
Nutrind convingerea că „istoria literară are nevoie de certitudini“, biograful lui Marin Preda corectează datele inexacte sau falsurile documentare acreditate, fără control, în presă. Cu accente polemice, pe un ton cordial însă, cercetătorul științific informat din surse autentice sancționează, de pildă, mistificările referitoare la serviciul militar, acuzând lipsa unei „absolut obligatorii documentări“. Corectând o serie de asemenea false informații sau documente improvizate, el ajunge să-l corecteze și pe criticul Ovid S. Crohmălniceanu, care menționează într-un interviu că l-a cunoscut pe tânărul Preda în toamna anului 1944 (acesta fiind, de fapt, izolat în armată). Justificând aievea acuratețea documentării, autorul reconstituirii biografice menționează în capitolul unde explorează anii afirmării literare (1945-1948): „…în literatura română, această perioadă este una de tranziție către «realismul socialist», ce avea să-l afecteze neîndoios și pe Marin Preda, și de aceea este cu atât mai important de înțeles situarea sa, biografică și scriitoricească, în răstimpul de dinaintea instaurării acestuia.“
În Marin Preda. Anii formării intelectuale (1929-1948), Stan V. Cristea întreprinde o revelatoare lectură paralelă, cum subliniază: „prin «ochii» documentelor de arhivă și al operei scriitorului“. Lăsând cartea deschisă pentru întregirea cercetărilor („de noi sau de altcineva“) privitoare la a doua etapă biografică, a maturității creatoare. Dacă nu e o neglijență editorială – creând impresia unei prelungiri de tiraj – reproducerea identică a coperților din ediția a doua reprezintă, în fapt, semnul continuității pasiunii lui Stan V. Cristea pentru viața și opera lui Marin Preda.