Aprigul poet al moților

Așa ar putea fi definit Vasile Copilu-Cheatră, al cărui volum reprezentativ apărut în 1937, la Editura „Lamuri“ din Mediaș, se intitula Cartea moțului. Maestrul său după propria mărturisire a fost Aron Cotruș, cu care se înrudește stilistic, și pentru care a păstrat o statornică prețuire întreaga viață, cercetându-i traseele biografice în țară și străinătate.

Este cunoscut mai ales prin poeziile sale de protest social și național, cuprinse în antologiile ce înfierau nedreptul Dictat de la Viena: Emil Giurgiuca, Transilvania în poesia românească, 1943, Matei Alexandrescu, Ardealul cântat de poeți, 1943 și George Togan, Ne cheamă Ardealul, 1944. Din aceste antologii, din publicațiile literare, dar și din recitările sale patetice la șezătorile literare a rămas celebră poezia Noi n-avem țară de vânzare, anticipând tonul ferm cu rostiri hiperbolice imperative al unor poezii de Adrian Păunescu: „Noi n-avem țară de vânzare,/ Nici preț de neguțătorit moșia,/ Vrem liberi să trăim sub soare/ Cu orice nat născut în România/… Că-n fiecare dintre noi dospește/ Atâta dragoste de țară și de pită,/ Încât purtăm în inimă, de știm că ne trăznește,/ De-o fi nevoie, munți de dinamită/ Noi n-avem țară de vânzare,/ Voi n-aveți voie să ne-nstrăinați de glia / Ce ne-a hrănit, o spunem tare,/ Jos palma de pe România!“ Cartea de rugăciuni (1941) și Cântece cu călușul în gură cuprinde stihuri și mai explicit protestatare împotriva nedreptului act istoric, strofele debutând cu verbul protestez, încât întreaga poezie are forma unui monolog rostit de un om căruia i s-a făcut o profundă injustiție: „Protestez împotriva hatului de la Feleac/ Care împarte Transilvania în două delnițe/ Împotriva celor ce, ca niște steluțe,/ Ne sâcâie că pentru suferințelor noastre nu mai este leac? Protestez împotriva condamnării visului la moarte/ Și a omeniei să fie spânzurată/ Pentru că nu cred și nu voi crede niciodată,/ Că țara asta, decât rotundă să fie nu se poate/“. Se asociază câtorva colegi de generație, „poeți și avocați ai acestui popor“, afirmând cu tărie convingerea „întoarcerii acasă“ într-o Transilvanie reîntregită: „De aceea noi, V. Copilu-Cheatră, Beniuc, Ilea și alții/ Poeți și avocați ai acestui popor clădit pe dreptate,/ Credem în întoarcerea acasă, pentru care ne vom bate/ Chiar de va fi nevoie să răsturnăm, peste pizmași, Carpații (Memorandum). Este îndatorat lui Cotruș prin monologul de protest social și național, prin înfățișarea sărăciei din Țara de piatră. Având în lexicul său poetic, mai mult decât la maestrul tutelar, cuvinte din graiul local, care-i particularizează poezia, trăsătură remarcată de G. Călinescu, menționând că poetul „cântă în linia lui Aron Cotruș, pe moți, cu mai puțină brutalitate, însă făcând exces de lexic dialectal. Îl urmează pe Aron Cotruș și în omagierea lirică a lui Eminescu, publicând în 1943 o „cantată pentru Eminescu“ cu titlul Voievod peste cuvinte.

Cognomenul de Cheatră, cu care este îndeobște cunoscut, i-a fost dat de Ion Agârbiceanu, legat și el de Țara Moților, prin anii de preoție de la Bucium-Sașa. V. Copilu-Cheatră a fost un învățător inimos în Apuseni, apoi inspector școlar, care pentru versurile sale considerate naționaliste, a fost încarcerat doi ani la Canal, la Capul Midia, perioadă care i-a inspirat Balada popândăului, poezie care a circulat sub forma literaturii „samizdat“printre deținuți și-i conferă un loc important în antologia liricii românești de detenție anticomunistă. După anii de detenție, stabilit la Brașov, unde l-am vizitat adeseori, a făcut dese încercări de revenire la viața publicistică și literară, colaborând la publicațiile brașovene, „Astra“ și „Drum nou“, iar după 1990, având nostalgia unei publicații interbelice, de bună ținută intelectuală, „Symposion“, a editat pentru puțină vreme seria a doua a acestei reviste, cu sponsori ocazionali. Mi-a făcut onoarea să mă numească în colectivul de redacție, repartizându-mi „cronica literară“ a revistei.

Antologia alcătuită de Emil A. Luca, are meritul de a oferi o culegere care, pe lângă versurile din volumele cunoscute, publică și poeme apărute în periodice (1938-1950) și necuprinse în volume, iar în grupajul Rădăcini adaugă și poezii din manuscrise, iar Cuvântul-înainte semnat de Constantin Cubleșan, este o succintă sinteză a poeziei lui V. Copilu Cheatră și o invitație la lectura unui poet care într-un Legământ, ne spune că: „Am vrut să fiu rapsod al celor mulți/ În inimă să le aștern un pat/ Tuturor celor flămânzi și desculți/ Și pentru drepturile lor cu toți jindarii să mă bat./ Am ars cu fiecare surman/ Și-am împărțit cu ei un donț de pită,/ De-a fost gol i-am dat suman/ Chiar de-am rămas în cămașa mea cârpită/ N-am așteptat nici o simbrie,/ De când îi cânt pe moți cu-nverșunare,/ A fost și e o mare bucurie/ Că le-am adus oleacă d-alinare.“