La Frankfurt s-a deschis de curând, alături de casa de naștere a lui Goethe, un Muzeu al Romantismului German, primul muzeu european dedicat epocii în întregimea ei. Legând grădina casei lui Goethe și o grădină romantică plină de flori albastre, având și o arhitectură simbolică, muzeul e gândit și pentru meditație asupra istoriei sale. De la sugestia celor două case aflate aici în secolul XVIII, la galbenul care amintește teoria goetheană a culorilor și balconul de un albastru romantic, până la pardoseala din cărămizi făcute din sfărâmături de după bombardamentul orașului, sau la peretele plin de cărți din sala de intrare (cărți donate de cei care nu mai pot să le vândă, simbol al sorții bibliotecilor în era digitalizării), avem de a face cu o ilustrare complexă a ideii romantice de reflecție a reflecției.
Expoziția permanentă înfățișează, pe trei etaje, nu doar romantici legați de Frankfurt, precum Clemens Brentano, Bettine Brentano (von Arnim), Karoline von Günderrode sau Friedrich și Dorothea Schlegel, ci și toți autorii centrali. Nu lipsesc Wackenroder, Caroline Schlegel și Dorothea Tieck, Novalis (pe numele său real, Friedrich von Hardenberg), Schlegel, Schleiermacher, von Arnim, Tieck, E.T.A. Hoffmann, Eichendorff etc. Fazele romantismului sunt comentate ironic-reflexiv cu citate din Heinrich Heine. O prezență importantă le-a fost rezervată și pictorilor romantici (Caspar David Friedrich, Philipp Otto Runge, Carl Gustav Carus, etc.) sau unor compozitori precum Robert Schumann, Franz Schubert ș.a. Călătoria pe Rin, Lorelei, floarea albastră și poezia universală progresivă, viziunea microscopică a lui E.T.A. Hoffmann, pădurea lui Tieck sau scara suspendată, arsă de îndrăgostiții retrași în pod, din nuvela sa Surplusul vieții, domul din Köln, pe care romanticii sperau să îl finalizeze, salonul lui Rahel Varnhagen, experimentele electrice ale lui Ritter, scrisorile erotic-literare primite de Caroline von Günderrode, umbra lui Peter Schlemihl, figurile de șah ca simbol al textelor politice adresate regelui prusac de către Bettine von Arnim și fiicele sale, apropierile lui Goethe de romantism, toate aceste etape sunt ilustrate nu doar prin cărți și manuscrise, ci și prin imagini, statui și animații. Naționalismul antinapoleonian și discuțiile pe teme sociale, sau constituția revoluționară concepută de frații Grimm pentru parlamentul din Frankfurt arată fațetele politice ale romantismului, contradictorii în diferitele lui faze. Antiromantismul este, la rândul său, bine reprezentat, prin satirele lui August von Kotzebue.
Poți petrece câteva zile ascultând compoziții pe texte din Cornul minunat al băiatului, culegerea de poezie populară editată de Brentano și Arnim, sau studiind geneza Scenelor din „Faust“ de Goethe ale lui Schumann (se pot asculta inclusiv ștersăturile din partitură!). Iar la secția despre traducerile romanticilor, vizitatorii sunt invitați să traducă ei înșiși câteva poezii, așa cum în final sunt rugați să ofere definiții ale romantismului. Cu acestea se deschide și se închide vizita: în prima sală, pe stâlpi cu oglinzi, apar încercările romanticilor de definire a romantismului (prin definiție, de necuprins în totalitatea sa și mereu potențat).
În 2022 s-au împlinit 250 de ani de la nașterea lui Friedrich Schlegel și a lui Novalis, astfel încât muzeul îi aniversează printr-un serial expozițional dedicat corespondenței lor. Având drept titlu citatul Îți iubesc iubirea, expoziția manuscriselor e însoțită și de un ciclu de prelegeri. Conlucrarea romanticilor, descrisă de aceștia prin particula grecească sym (împreună), alăturată cuvintelor cheie – „sim-filozofare“, „sim-organizare“, „sim-revoluție“ etc. – și metodele ei (dialogul, polemica, sociabilitatea, locuirea în comun, colaborarea literară, corespondența) sunt urmărite în câteva dintre temele lor centrale, precum poezia, idila, religia, natura, republica, matematica, fragmentul.
Friedrich Schlegel și Novalis au făcut cunoștință în ianuarie 1793 la Leipzig, îndrăgostiți fiind (fără succes) de două surori, Laura și Julie Limburger. Corespondența lor începe cu o scrisoare a lui Schlegel din 7 aprilie 1793, durează peste șapte ani și se încheie cu o scrisoare a lui Novalis din 28 iulie 1800 (scrisă cu șapte luni înainte de moarte). Novalis era marcat de pietismul propriei familii (de unde o profundă exaltare poetic-religioasă), iar Schlegel lucra la scrierea Despre studiul poeziei grecești, căutând libertatea absolută. Era convins că fiecare om are în inimă un Dumnezeu iar scopul vieții ar fi să-i devină acestuia tot mai asemănător. De aici și interesul celor doi pentru „religia artei“, pe care Novalis o vedea însă mai teocentrist. Optimist, era convins că răul nu există în lume și că va reveni Vârsta de Aur. Totuși, de-a lungul corespondenței, amândoi caută moartea (și se străduiesc, pe rând, să își abată prietenul de la gândul ei). Schlegel o face în urma marilor datorii acumulate, Novalis după moartea iubitei sale, Sophie von Kühn. (Avusese la mormântul ei o revelație mistică și rămăsese convins de prezența iubitei într-o lume nevăzută). Științele îi păreau acum poetului (care avea însă, ca inginer minier, și o solidă educație științifică) trimiteri simbolice la o instanță divină realizată în natură; la fel și literatura. Citind Romeo și Julieta în traducerea lui August Wilhelm Schlegel, sacralizează piesa din perspectiva iubirii sale.
Corespondența celor doi e plină de inovații lingvistice, ironii și duritate polemică. Schlegel îi repro șează lui Novalis exaltarea: „ești un profet, devino tot mai om“. Semnează, simbolic, „al tău, Friedrich Schlegel, apostol al grecității la Majestatea Sa, văduvita Critică a Rațiunii pure“. La rândul său, Novalis îi trimite „hipercinicului hipermistic, hipermodern“, spre a-l convinge, o colecție de fragmente pe care acesta le va publica în revista Athenäum (Blüthenstaub-Fragmente). Acest Polen poate fi numit primul text romantic despre religia artei. Prietenii își trimit cărți, comentează certurile cu iluminiștii, recenziile mușcătoare schlegeliene, atinși de „galvanismul spiritului“. Novalis lucrează la proiectul său enciclopedic, în care toate disciplinele trebuiau raportate la o totalitate poetică: Bruionul general. Ba chiar plănuiesc o nouă Biblie, pe la 1798-99, „spre a călca pe urmele lui Mohamed și Luther“. Se întâlnesc aici idealismul magic al lui Novalis și teza lui Schlegel despre unitatea lui Dumnezeu în multiplicitate, coroborate cu proiectul unui nou creștinism romantic, așa cum va fi el expus de Schlegel în Idei, iar de Novalis în colecția de fragmente Credință și iubire ori în Creștinătatea sau Europa. Ideea unei „astronomii morale în sensul lui Hemsterhuis“, religia cosmosului vizibil, se întâlnește cu politica unui „nou ordin literar, republican“. „Politica sim-mistică“ a romanticilor e curmată însă de alungarea lui Fichte de la Jena, în 1799, în urma acuzației de ateism. Deziluzionați, cei doi romantici, care văzuseră în doctrina fichteană „adevărata religie în forma filosofiei“, își mai cultivă ideile de comunitate a noii religii doar în privat. După moartea lui Novalis, Schlegel, convertit la catolicism, va deveni un conservator fervent și adept ai restaurației lui Metternich, în totală opoziție cu liberalismul tinereții sale.
Corespondența între Friedrich Schlegel și Novalis e operă de artă în sine, dispare granița dintre poezie și viață. Expoziția dedicată acesteia, ca și, de altfel, întregul Muzeu al Romantismului German, dezvăluie rădăcinile perspectivei moderne asupra omului, lumii și artei, cu toate inevitabilele ei ambivalențe.