Franța și alegerile

Franța, sora noastră mai mare“, „Omul are două patrii, a sa și Franța“ – asemenea dubioase zicale internaționale au circulat și în societatea românească a ultimelor două secole. Au ele vreo bază reală? Ceea ce se întâmplă în Franța ne-a interesat dintotdeauna și asta nu doar datorită unei afinități istorice profunde, ci și pentru că Franța personifică într-un fel Europa. Ceea ce se întâmplă în Franța se întâmplă apoi, sub o formă sau alta, și în restul Continentului.

De aceea recentele alegeri prezidențiale au interesat milioane de oameni de pe tot globul. Cu atât mai mult, cu cât prezidențialele din acest an s-au deosebit de cele din ultima jumătate de secol.

Până la Macron (reales la 24 aprilie cu 58% din votanți), foștii președinți din ultimele decenii se aflaseră în fruntea unor partide bine configurate, familiare publicului european. Mitterrand și Hollande fuseseră președinți ai socialiștilor, Chirac și Sarkozy conduseseră partidul gaullist; cu alte cuvinte, stânga moderată contra unui centru-dreapta fondat de De Gaulle. Or, la ultimele alegeri din anul acesta, candidații partidelor tradiționale (gaulliști, socialiști, centriști, ecologiști, comuniști) au fost literalmente spulberați, obținând scoruri de-a dreptul jenante, cam între 2% și 7%. Partidele ce dominaseră Parlamentul timp de peste 50 de ani au ieșit din joc, convingând doar o parte infimă a electoratului. Macron a obținut 58% din voturi, iar Marine Le Pen, fiica celebrului naționalist – 42%.

Adversarul principal al realegerii președintelui Macron a devenit deci o femeie, autoare a unui program electoral ce propunea, de exemplu, izolarea politică și economică a Franței, gonirea din țară a străinilor, ieșirea țării din Uniunea Europeană, ieșirea la pensie la 60 de ani etc. Totul, cu o surdină pe măsură ce se apropia data alegerilor. Aplicarea programului ar fi însemnat ruina națională în cel mult un an de zile. Și totuși, 42% din alegători au fost în stare să voteze asemenea absurdități.

Ceea ce poate mira pe un observator străin nu ar fi atât pulverizarea partidelor tradiționale de dreapta și de stânga, cât scorul enorm obținut de Madame Le Pen, aproape jumătate din votanți. Să existe, oare, într-una dintre cele mai civilizate țări ale lumii, milioane de inconștienți care să vrea ca țara lor să se reîntoarcă la o societate de tip secol XIX?

Nici vorbă, fără îndoială că nu, însă cele 42 de procente demonstrează un lucru mult mai grav: Franța s-a împărțit net în două. Există, pe de o parte, cetățenii civilizați și normali, care formează Franța ușor majoritară. Și, pe de altă parte, o imensă Franță marginală, o țară formată din chiulangii, drogați, hoți, săraci cu duhul, și mai ales frustrați pe toate planurile; o fracțiune formată din francezi care urăsc de fapt Franța, deși trăiesc în ea și profită din plin de ospitalitatea ei.

Să nu ne închipuim că aceste milioane de locuitori ai Hexagonului nu-și dau seama că programul Le Pen ar cufunda țara lor în mocirlă, dar ei tocmai asta vor. Ce reprezentau acele sute de mii de gilets jaunes care, năpustiți în turme asupra așezărilor urbane, au semănat teroarea, au maculat simbolurile naționale ale Franței și care acum au votat-o pe Le Pen doar așa, „de-ai dracului“, ca să arate că sunt contra guvernului și că preferă debandada!

Slavă Domnului că „Franța bine“ posedă încă o majoritate vizibilă (58 la sută), deși una totuși firavă în raport cu dușmanii ei; tot e bine că „Franța inconștientă“ nu a ajuns încă la jumătate din total, deși procentul de 42% îți dă fiori.

Până ca acest procent să mai crească cu câteva sutimi și să devină majoritar absolut, trebuie întreprins ceva – dar ce? Bunul simț ne spune că guvernul are datoria să ia măsuri urgente pentru ca leneșii, drogații, șomerii endemici, frustrații să nu mai fie atât de numeroși și pentru ca măcar o parte din ei să-și găsească un rost. Este o soluție dificilă, desigur, aceea de a ridica puterea economică a unei țări, sporind astfel nivelul general de trai; dar nici cu o Franță tăiată în două nu se poate trăi la nesfârșit. Cât privește dezordinea socială care s-a instalat în aproape toată țara, o poliție înarmată cu arme adevărate și o justiție severă sunt condițiile necesare pentru începerea lungului drum.

Lungul drum al țării spre micșorarea procentului de 42% de iresponsabili, către scăderea lui la maximum, măcar până la vreo 20% din total. O țară care a renăscut de atâtea ori de-a lungul istoriei poate renaște din nou în cele mai grele momente.