„Mica umanitate“, fiziologiile, asemănătoare, în fond, cu cele ale lui Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu sau Alecu Russo, care „înțepau cu acul ironiei personalitățile cam umflate și ușor deplasate ale precedentei tranziții din is toria noastră“, pe care le explorează Răzvan Voncu în cele opt proze din volumul Stele pitice, adună, zice autorul într-o Postcuvîntare, ficțiuni. Textele din Stele pitice pot fi citite în ceea ce se cheamă pactul ficțional, dar, totodată, ele trimit la (i)realitatea imediată a lumii noastre culturale pentru că personajele – Iuliu Petru-Nenescu din Îngrozitoarea crimă de pe strada Oracolelor, Nona Frăteanu din Cartela, poetul Bacalaureus K. din Eșarfa, Leo Scurtu din Rezidentul, Relu Mirulescu din O invenție diabolică, Dudu Bancu din Manuscrisul austriac sînt prozatori și poeți, iar, în Cum se reinven tează un artist, îi însoțește pictorul Bujor Paragină –, pot fi identificate în personalități reale. Întîmplări, figuri, anecdote ale lumii literare, pivotează în jurul unui model sociologic ce interesează, mai degrabă, așadar, pe sociolog și mai puțin pe criticul literar care nu are a constata decît acuta lipsă de valoare a scrisului/ picturii, protagoniștii lor provenind din lumea a treia a culturii de azi, aceea a frustraților, cabotinilor, oamenilor kitsch care se înghesuie între „prietenii“ de pe Facebook sau de la o cafenea (nu spunea Andrei Pleșu că valoarea e solitară, iar kitsch-ul e solidar?), căutînd acolo gloria visată, pierdută, însă, din lipsă de valoare și deficit de existen ță în viața reală a literaturii. Aceasta e a doua cale de lectură, fără „cheile“ care, adeseori, sînt la vedere, (re)construind un roman al literaturii și, mai ales, al demisolului acesteia, precum, într-un alt registru, în romanul Logodnicul al Hortensiei Papadat-Bengescu.
Astfel, scriitorul Iuliu Petru-Nenescu, fiul unui demnitar comunist nostalgic, aproape de bolile bătrîneții, purtîndu-și frustrările pe Facebook „într-o atitudine și ton bolșevic“, părăsit de soția sa, Stela, care „și-a găsit adevărata fericire alături de o femeie“, bîrfit de colegi, trăind într-o sordi dă garsonieră, știe că „e un om mare, un mare scriitor, un ins me nit să îndrume libertatea și viața“. Visează la gloria scriitorului , la un „mare succes literar și social“, dar se instalează temeinic în ratare, se refugiază pe Facebook, în azilul tuturor frustraților, aruncați peste bordul corabiei cu cărți călătoare prin galaxia Gutenberg, eșuează însă și acolo pentru că i se anulează pînă și existența virtuală prin dispariția paginii de pe Internet, trecînd pe o cale directă în fantasmagorie. Mark Zuckerberg însuși se în ființează în fața ușii lui, luînd chipul altui falit, pictorul Bujor Paragină. Din același aluat este Nona Frăteanu din Cartela, consi lier la Institutul pentru Promovarea Operelor Literare și Artistice, care, ratînd în literatura reală, se retrage pe Facebook unde are „prietenii“ săi veniți acolo pe aceeași cale, a ratării, alungați de vocea intransigentă a criticului literar Arghir Leolea, de iro nia și sarcasmul său demolator. Găsește, printre aceștia, chiar și un tovarăș de viață, prietenii – aceiași cabotini și aceleași figuri din lu mea a treia a literaturii – o ajută să reziste la bătaia de joc la adresa valorilor intelectuale care „onorează institutul pînă și cu absența lor“ („Ar trebui să fim plătiți și cînd dormim, la cît suntem de valoroși!“, postează Nona Frăteanu pe Internet pentru prieteni, dar și pentru invidioșii și resentimentarii care „nu înțeleg importanța intelectualilor într-o societate“). Același deficit de existență marchează viața unui protagonist al cărui singur pro iect de viață este să rămînă, cu orice preț, în București, să nu se întoarcă în „Orăștia natală“, acasă, „cu coada între picioare“. Nu altfel sînt Bacalaureas K. din Eșarfa, un „zeu al literaturii“, poet, un escroc („un porc, un escroc și un impostor“, cum îi spune fosta soție), Bujor Paragină din Cum se reinventează un artist, și el „genial“, care, dintr-un „artist inovator“ se transformă într-un „obosit pictor de firme“, cu o traiectorie semnificativă din multe puncte de vedere pentru artistul român al ultimelor cinci decenii, de dinainte și de după 1989, Leo Scurtu, romancier, visînd la rezi dențe literare, (re)inventînd aceeași bătălie „la baionetă“ de pe Facebook, într-o manie a autorlîcului și o apăsată țopenie, în lumea nouă ce se animă cu privirea multora care „vin de dinainte de 1989“, Relu Mirulescu, un prozator mediocru, o „făcătu ră“ a campaniilor de presă, desfășurate de prieteni, cei asemenea geniului închipuit, cu succes într-o vreme cînd „mitocănia s-a răspîndit ca pecinginea, pînă și-n rîndul profesiunilor intelectuale“, Dudu Bancu, prozator, animat de aceeași dorință mistuitoare de a fi considerat scriitor, lansat într-o retorică grotescă de aceiași prieteni de pe Facebook care inventează „Ziua Dudu Brancu în literatura română/ Anul literaturii române vii în Europa“, în sfârșit, Călin Dumitrescu-Babadag, ajuns președinte la APSG cu unicul scop de a răsturna conducerea breslei adevărate a scriitorilor.
În această viermuială a mediocri tății din Stele pitice, pune ordine criticul literar Arghir Leolea, care operează fără anestezie această lume pentru care criticul literar nu e de obicei decât un „ticălos“. Cine să apere ceea ce va fi rămas sănătos din trunchiul literaturii de azi? Unii critici literari, „snobii“ de la „Gazeta culturală“, cîteva figuri de profesori universitari rămași să asigure, în destinul unor Don Quijote, „calitatea literaturii“ pe care aceștia „o servesc cu prestigiul, cu experiența, cu timpul și chiar cu sănătatea lor“. Dar prima țintă a „prietenilor“ de pe Facebook rămîne „acritura“ de Arghir Leolea, criticul „urît visceral“ pentru judecățile lui de valoare.
Stelele pitice din cartea lui Răzvan Voncu rămîn astfel, mai mult încă, se resorb în ele însele și în frustrările lor nesfîrșite, pînă la dimensiunea unor pietre oarecare, ratînd definitiv șansa de a fi vreodată supernove. Sub glazura pactului ficțional, prozele din Stele pitice ascund o carte de publicistică literară, radicală, polemică, de o puternică incisivitate.