Ochiul magic 09/2022

O publicație târgovișteană

Ne-a parvenit la redacție, ca de obicei, grație bunăvoinței colegilor noștri de la Târgoviște, un număr (1, ianuarie 2022) cu de toate, și bune, și rele, al publicației Litere, una din cele mai vechi din țară, aflată în al XXIII-lea an de apariție. Să începem cu cele bune. E vorba de paginile de istorie literară, care trebuie neapărat citite. Barbu Cioculescu îi întocmește lui Mateiu I. Caragiale un portret din portrete datând din epoca în care a trăit fiul cel mare al lui I.L. Caragiale. Două pagini, instructive și amuzante, îi consacră Alex Ștefănescu romanului neterminat al lui Alecsandri, Dridri. Mircea Coloșenco este autorul unui CV al eruditului Alexandru Alexianu. Un prilej de a evoca activitatea Fundațiilor Culturale Regale îi oferă lui Iordan Datcu o teză de doctorat, foarte temeinică, se pare, datorată Laurei-Rodica Hîmpă. De o carte de proză a lui Paul Miron se ocupă Constantin Eretescu. Un adevărat studiu este Reflecții asupra poeziei lui Horia Stamatu, semnat de Dan Anghelescu. Binevenite sunt observațiile lui Jean Dumitrașcu referitoare la Poetul Vladimir Streinu. Remarcabilă este și evocarea lui Alexandru George de către Mihai Stan, redactorul-șef al revistei. Între altele, este dezvăluit motivul care l-a determinat pe excepționalul eseist să nu mai publice în Litere, la rubrica Accente, după 12 ani de colaborare permanentă. E vorba despre un articol – „un pamflet pe alocuri suburban“ – despre Alexandru George, scris de un redactor și publicat totuși, cum explică Mihai Stan, pe motiv că la Litere „nu funcționează defel cenzura“. (Măcar într-o paranteză, putem dezvălui și noi de ce și-a părăsit Alexandru George rubrica, și ea de durată, din România literar\: pentru că n-a vrut cu niciun chip să renunțe la o frază absolut nedreaptă în care afirma că „Lucian Raicu a fost omul regimului comunist“, frază inacceptabilă pentru noi, colegii de redacție ai lui Lucian Raicu, înainte de emigrarea lui în Franța. Avea și Alexandru George ciudățeniile lui!) Apropo de cenzură: ea nu strică uneori. Încheind cu cele rele menționate din capul locului, să spunem că le găsim pe cele mai bătătoare la ochi în câteva recenzii la cărți actuale. Ca să nu creăm cititorilor o proastă dispoziție, renunțăm să le cităm. A bon entendeur salut!

Ce e nou în noul discurs politic comunist?

Răspunsul la întrebarea din titlul notei noastre este cât se poate de simplu: nimic nu este nou în noul discurs politic comunist. Nu puțini au fost comentatorii care au crezut de cuviință să aprecieze cuvintele rostite în ultimele zile de către Vladimir Putin drept „halucinante“ sau „aiuritoare“. Ce a spus, în fond, țarul de la Kremlin cu privire la războiul din Ucraina? Să ne reamintim: a dat vina izbucnirii războiului pe ucraineni, care ar fi comis un veritabil genocid contra populației rusofone din Donbas, fiind cei dintâi care au folosit armele, la ordinele unor conducători neonaziști, o bandă de drogați și de teroriști capabili de toate provocările. Câteva cuvinte din vocabularul actual al moștenitorilor spirituali (sic!) ai lui Stalin sunt, e adevărat, de dată relativ recentă, de exemplu, teroriști. Cele mai multe ne sunt însă binecunoscute, și nu de ieri, de azi: neonaziști (fasciști) sau drogați. Unde și când le-am mai auzit noi, românii? Sunt cuvintele puse în gura unor falși mineri în iunie 1990, filmați cu devotament de Televiziunea Română Liberă, și care se refereau la pretinsul rol provocator al partidelor istorice, îndeosebi al PNȚ, în încercarea lor disperată de a schimba ordinea politică din România posdecembristă. Este cât se poate de limpede de unde provin cuvintele cu pricina, amândouă având un loc de cinste în vocabularul președintelui Ion Iliescu: din subconștientul comunist al vechilor politicieni, neconvertiți ca lumea la democrație. Corneliu Coposu îi numea cripto-comuniști. Unii au socotit exagerată caracterizarea. Astăzi ne dăm seama că era foarte potrivită. La bête noire a primei generații de lideri comuniști români a fost, încă din epoca ilegalității, fascismul, în ciuda faptului că Garda de Fier a mers binișor înainte cu partidul comunist, cum suna un slogan ironic din epocă. În gândirea comunistă, inamicul public numărul unu a fost și a rămas fascismul. (Fratele geamăn al comunismului!) Cu drogații e altă poveste. Oare câți dintre liderii momentului 1990 credeau cu adevărat în bazaconiile cu drogurile care ar fi fost descoperite în sediul PNȚ de pe bulevardul Carol? În subteranele gândirii acestor foști, era bine înfiptă convingerea că oamenii aceia, care le-au pus la îndoială legitimitatea, nu puteau fi decât sub influența unor substanțe interzise. Tot așa gândesc și se exprimă astăzi Putin și Lavrov. Nicio „evoluție“ a ideilor și a limbajului!

Oficiali ruși se întrec în declarații paranoice

Odată cu invadarea militară a Ucrainei, oficiali ruși de rang înalt se întrec în declarații paranoice. Fostul președinte și prim-ministru al Federației Ruse, Medvedev, ne informează că țara sa n-are nevoie de relații diplomatice cu Occidentul și va pune lacăte pe toate ambasadele. Directorul general al Autorității Aerospațiale amenință și el, în domeniul propriu de activitate. Cuprins de un delir similar: dacă Occidentul vrea (sic!) război, Rusia e gata să prăbușească Stația Orbitală Internațională peste orice mare oraș din SUA sau din Europa. La alegerea mușchilor lui, desigur (căci minte n-are!). Lavrov, ministrul de Externe, ne invită, cu delicatețea unui buldog, să nu uităm că Putin are la îndemână butonul nuclear. Hop și ruda săracă, oploșită pe lângă pater familias, pe numele lui, Lukașenko: se milogește de niscai putere nucleară. Ambasadorul Federației Ruse la Washington nu se lasă mai prejos, afirmând cu o stupefiantă candoare (mai potrivit ar fi sinonimul prostie) că Rusia n-a cucerit niciodată, în întreaga ei istorie, o altă țară. Capac la toate pune următorul zvon care circulă la Moscova: n-ar fi exclus să fie reintrodusă pedeapsa cu moartea pentru cetățenii ruși care se opun invadării Ucrainei și, în primul rând, pentru jurnaliști. Cenzura presei este, de altfel, mult mai severă de când cu războiul. Trei semne de exclamare!!! Vă imaginați cum ar putea fi pusă în practică ideea? Să sperăm că e un fake news. Și că miile de femei de toate vârstele din 54 (la data la care scriem aceste rânduri) de orașe rusești, care manifestează pentru viața fiilor, soților sau taților lor, nu vor plăti cu viața lor. Ce ar mai fi de spus? Poate doar că, după 67 de ani de pace, probabil cea mai lungă perioadă din istoria modernă, Europa e încercată de temerea izbucnirii unui Al Treilea Război Mondial. (Dacă aș mai fi optimistul de altădată, aș fi scris cuvintele cu literă mică!). Oamenii din două generații văd, pentru prima oară în Europa, o mare putere invadând un stat suveran, și ca urmare morți, răniți, prizonieri, convoaie de refugiați, compuse din femei, copii și vârstnici, tancuri târîndu-se pe șosele sau pe bulevardele orașelor, avioane, bombardamente și distrugeri masive. Cei din generația vârstnică, nu foarte numeroși, care au trăit în copilărie astfel de grozăvii, nu și-au închipuit nicio clipă că aceste sumbre coșmaruri se vor repeta pe durata vieții lor.