Volumul coordonat de istoricul de artă Cosmin Năsui reunește contribuțiile mai multor autori (Luiza Barcan, Vladimir Bulat, Alin Ciupală, Angelica Iacob, Ana Maria Măciucă, Mădălina Mirea, Aurelia Mocanu, Dodo Niță, Elena Olariu, Felicia Raetzky, Mihaela Varga, Cristian Vasile, Mariana Vida, Ioana Vlasiu), reprezentând tot atâtea cercetări și studii privind contribuția femeilor la istoria artei românești. De altfel, lucrarea recent publicată la Editura Postmodernism se constituie într-o continuare firească a unor proiecte anterioare, inițiate și desfășurate de PostModernism Museum, fie că acestea au constat în cercetare propriu-zisă (istorică, sociologică, antropologică, artistică), sau în expoziții, mese rotunde, dezbateri, și nu în ultimul rând, publicații.
Al treilea din seria intitulată ,,Centenarul femeilor din arta românească“, volumul are meritul că, dincolo de studiile publicate, include și o listă alfabetică a femeilor artist din România (cu datele de naștere), active în secolele al XX-lea și al XXI-lea, ce reflectă însă stadiul de cercetare; cu alte cuvinte, deși înglobează nu mai puțin de 2405 nume, aceasta nu este una exhaustivă. Probabil lista va fi completată la a doua ediție. Bunăoară, între numele ce ar putea fi adăugate pe amintita listă, îl menționăm și pe cel al Ritei Shapira (născută în România-1932, aceasta a emigrat în Israel în 1972, revenind în ultimii ani din viață în România, unde s-a stins recent, în 2021) ale cărei creații – mai ales sculptură, dar nu numai, se află în numeroase colecții de artă și muzee din Statele Unite ale Americii, Canada, Elveția, Israel, dar și în muzee și colecții de anvergură din România natală.
Între studiile incluse în volum, menționăm contribuțiile aparținând Luizei Barcan, privindu-le pe Yvonne Hasan, Clarette Wachtel, dar și pe Rodica Ciocârdel Teodorescu. Aceleiași Luiza Barcan i se datorează un interviu inedit cu Medi Wechsler Dinu, care include referiri interesante privindu-l pe Maxy, mai ales legate de perioada de după 1947. Un astfel de episod merită evocat, pentru că surprinde atmosfera din epocă. Numit director al Muzeului Național de Artă în 1949, Maxy primise la muzeu vizita unei delegații de la Comitetul Central, în care erau și militari de rang înalt. Aceștia din urmă l-au chestionat pe Maxy în legătură cu expunerea lucrărilor unor artiști precum Constantin Brâncuși, Victor Brauner, în sălile muzeului: ,,[…]Ce e demn în lucrările astea, ca să fie expuse într-un muzeu? La care Maxy le replică: N-aveți timp destul, dar încerc să vă explic. În primul război, am fost și eu înrolat ca subofițer. Dacă dumneavoastră îmi puteți explica într-un sfert de oră cum funcționează armamentul acesta modern, atunci vă explic și eu tot într-un sfert de ceas ce e cu arta modernă. Atunci ofițerii au râs, l-au bătut pe umăr și l-au lăsat în pace“.
La rândul său, Delia Bran propune un studiu care abordează prezențele (artistice) feminine în diferitele colecții muzeale bucureștene, începând cu perioada interbelică și continuând cu deceniile comuniste. Studiul evocă bunăoară Colecția Zambaccian, cu amprenta sa asupra colecționismului românesc, continuă cu selecția Muzeului Toma Stelian, pentru ca apoi să se refere la perioada postbelică, începând cu Simezele Galeriei Naționale și artistele poporului, continuând cu colecția Muzeului de Artă al Municipiului București, entitate care a suferit, de altfel, mai multe transformări.
Un material captivant, datorat lui Alin Ciupală, este cel privind-o pe Nadia Bulighin Grossman (aproape uitată azi), exponentă în spațiul românesc a curentului cubist. Originară din Basarabia, aceasta a creat, o perioadă, în atelierul lui Ivan I. Bilibin din Sankt Petersburg, pentru ca apoi să activeze la Paris. Stabilită în România la sfârșitul primei conflagrații, își pregătea debutul din 1924, la Salonul Oficial, stârnind, în rândul criticii, ecouri favorabile, ca și prima sa expoziție personală, din 1928.
Volumul include, de asemenea, un amplu studiu dedicat Heddei Sterne (născută Hedwig Lindenberg), elaborat de Cosmin Nasui. Bogat documentat, materialul include și facsimile ce reproduc documente relevante privind destinul artistei (inclusiv pagini ale pașaportului său, cu vizele țărilor de tranzit, necesare călătoriei sale spre libertate, din 1941). Cercetarea sa reprezintă, de fapt, o continuare a eforturilor anterioare care au condus la publicarea lucrării Hedda Sterne.The Discovery of Early Years 1910-1941, apărută în 2018.
La rândul său, Cristian Vasile abordează, de-a lungul cercetării sale, biografia istoricului de artă Teodora Voinescu (colaboratoare apropiată a lui George Oprescu), întemeiată mai ales pe documente puțin cercetate, aflate în custodia Arhivelor Naționale Istorice Centrale; este astfel documentată perioada în care Teodora Voinescu a activat ca inspector general în cadrul Direcției Arte Plastice din Ministerul Artelor și Informațiilor, dar și activitatea acesteia de cercetător științific la Institutul de Istorie a Artei al Academiei RPR.
Un volum remarcabil atât prin rigoarea cercetărilor, cât și prin calitatea grafică.