Una dintre operele timpurii ale lui Javier Marías, Bărbatul sentimental, a fost publicată de curând la Editura Litera, într-o colecție care mai include romanele Berta Isla, Așa începe răul, Inimă atât de albă sau Romanul Oxfordului. Romanul de mici dimensiuni apăruse anterior în română, în 2009, la Editura Univers. Actuala ediție, în traducerea din limba spaniolă a Laviniei Similaru, este una elegantă și fluidă în lectură, amintind de același Marías al cunoscutului Roman al Oxfordului, atât din punct de vedere stilistic, cu frazele arborescente, dar melodioase și ușor de urmărit, cât și tematic, proiectând lumina derulării tot pe un triunghi de personaje în reflectarea în mintea și sufletul unui insinuat în relație. Cu o scriitură rafinată, deloc facilă în traducere, dar atât de limpede în așezarea meditativă despre marile teme ale umanității, Javier Marías surprinde și în acest roman, Bărbatul sentimental, publicat cu trei ani înainte de apariția celui anterior menționat, printr-o analiză lucidă, redată în nota me lan colică a marilor romane de dragoste. Cumva, Bărbatul sentimental premerge și ca proiecție tematică celeilalte lucrări, Romanul Oxfordului. Nici stilistic nu există diferențe majore, prozatorul spaniol fiind unul dintre acei autori inconfundabili. O anumită tăietură a frazei și un anumit croi al per so najelor sale sunt ele mente de tipicitate auc torială. Deși perspectivele se schimbă, deși proiecția arhitectonică a romanelor sale este diferită, elemente cu un anumit parfum Marías (autorul cultivă și o anumită obsesie olfactivă în paginile romanelor sale) revin obsedant în diferite desfășurări: eroul-narator, fosta soție, prostituata, moartea subită, plecarea, evenimentul major. Probabil că șarmul acestei lucrări de mici dimensiuni, ca și al celorlalte titluri din panoplia Marías constă tocmai în această tipicitate auctorială, în marca distinctă a discursului său, în puterea cu care impune formula narativă, fără să lase impresia impunerii.
Pasionat de literatura engleză, influențat de clasicii acesteia, la care se adaugă, invariabil, Cervantes, Javier Marías propune, probabil în baza experienței de traducător, romane prelucrate, rafinate, în care personaje centrale (dar nu în sensul de eroi plenari, ci mai degrabă de locotenenți inclusiv în propria lor viață, cum este și cazul naratorului din Bărbatul sentimental, un tenor cunoscut sub numele León de Nápoles, pregătindu-se pentru marele său rol, al neexperimentatului dar manieratului locotenent al lui Otello din opera omonimă a lui Verdi) se lasă pradă neliniștilor, investighează fațetele diferite ale vieții, se frământă într-un continuum spațio-temporal băltit, extins, ambiguu, în care fiecare dintre emoțiile posibil a fi create este intens și aidoma resimțită de lector cum este resimțită de protagoniști. Cu rădăcini în inepuizabila operă shakespeariană, elegantul tenor este copia fidelă a lui Cassio, cel pe care îl interpretează, este o repunere în oglindă a lipsei de experiență în luptă și dragoste, în jocurile vieții, o proiecție a unui personaj shakespearian depășind simpla intrigă a lui Iago și ajungând să spere, îndemnat de însoțitorul Dato, la frumoasa și misterioasa Natalia Manur. În ciuda alunecării aparent la suprafața întâlnirii dintre tânărul tenor și triunghiul format din Natalia Manur, o Desdemona actuală și absentă din propria poveste, reflectată din relatări și vise, soțul ei, bancherul Hieronimo Manur, un Otello belgian, atipic, și însoțitorul Dato, un Iago mai puțin intrigant, mai degrabă susținător al lui Cassio, povestea se dezvoltă în adâncime, într-o proză densă, a con diționărilor dezvoltate din condiționările anterioare, prezentate sub forma unei serii de notații ale unui na rator trezit din propriul vis alimentat de faptele reale din urmă cu patru ani: „Toate aces tea, care s-au întâmplat în urmă cu patru ani în realitate și azi-dimineață în veridicul și ordonatul meu vis, sunt încă în stare să mi le amintesc și nu mă pot împiedica să o fac, căci încă nu este destul de târziu“ (p.168). Nu densitatea faptelor din cele câteva săptămâni din preajma pre mierei lui Otello de Verdi la Teatrul de Zarzuela din Madrid este ceea ce dă consistență, ci densitatea proiecției interioare. Această poveste din noaptea tulbure la patru ani distanță de faptele redate este una de un erotism atipic scriiturii contemporane, în care Natalia, personajul-absență, chinuit de „disoluții melancolice“ (p.167), reflectă în interior melancolia personajului narator, în timp ce raporturile din León și triunghiul de personaje reface în exterior, în chip simbolic, relații politice de actualitate și de adâncime istorică: Brussels – Madrid – Barcelona (Catalunya) – Napoli – Argentina, după cum sugerează teoreticianul american și traducătorul Lawrence Venuti în New York Times1, pentru a reface inconștientul politic al istoriei actuale a Spaniei, este una extrem de condensată în însăși aparent mica întindere a romanului și în timpul fără orizont al așteptărilor, al faptelor minore, aparent banale, care lasă impresia unei vagi curgeri narative. Această încercare de hipnoză a lectorului este marca definitorie a prozei lui Javier Marías, de care nu se dezice nici în Bărbatul sentimental.
_______________
1 Lawrence Venuti. (2003, 29 iunie). Speaking without Libreto. The New York Times. Section 7, p.3.