Vlad Zografi a parcurs drumul firesc al scriitorului: de la poezia adolescenței la teatrul juvenilității și la romanele maturității. Supraviețuire este al treilea roman semnat de un autor care a cunoscut prea puține succese pe scenă față de evidenta sa înzestrare pentru dramaturgie. Vlad Zografi a fost (este) și un poet remarcabil, încă din anii cînd urmam cursurile aceluiași liceu. El era mai mare ca mine cu doi ani, nu adoptase încă pseudonimul istratian și publica în România literară, girat de însuși Nicolae Manolescu, pe care eu aveam să-l cunosc mai tîrziu, abia după intrarea la facultate.
Calitățile principale ale autorului care, doar aparent paradoxal, nu i-au adus multe premiere teatrale, sînt inteligența și rigoarea. În teatru reușesc mai degrabă autorii cu replică promptă și spumoasă decît cei profunzi și au parte de montări cei mai puțin cartezieni, care lasă regizorului libertăți de acțiune și interpretare. Dar Vlad Zografi mai are o calitate care-l ajută în teatru și proză și i-a servit, nu mă îndoiesc, și în cariera de fizician, de care s-a îndepărtat destul de repede: ingeniozitatea.
Romanul Supraviețuire este unul valoros prin modul în care prozatorul își imaginează scenarii insolite, foarte precise și coerente. Punctul de plecare este fixat și apoi acțiunea se dezvoltă în chipul cel mai plauzibil, după rețeta cehoviană a puștii zărite în actul întîi ca element scenografic și care trage negreșit spre epilog. Tot ingenios este Vlad Zografi cînd se multiplică în personajele romanului său, adoptînd credibil diferite identități. Acestea sînt de natură scriptică, livrescă. Dacă personajele principale, fratele și sora Alexandru și Amelia Cerchez, își povestesc viața într-un mod de o plăcută naturalețe, care poate fi al oralității și doar la limită al unei confesiuni scrise, alte personaje sînt veritabile heteronime ale prozatorului. Ei sînt critici de artă sau teatru ori simpli spectatori care își notează impresiile după spectacolele (performance art) ale lui Nakatosur, iubitul dificil al Ameliei Cerchez. Fiecare dintre aceștia (nemți, olandezi, bulgari etc.) au reacții pozitive, negative sau doar nedumerite în fața aceluiași fapt: un spectacol de Nakatosur, pe scurt Naka, pseudonim provocator al unui artist neobișnuit, personaj construit cu aceeași inventivitate de romancier.
Dar cel mai interesant caracter, a cărui identitate, în primul rînd artistică, o preia Vlad Zografi este tocmai Naka. Pentru că în roman sînt povestite, uneori însoțite de schițe ale decorului, spectacole de-ale sale, cu titluri sibilinice precum Galben, Dialog, Ultrarîsul, Dictatura prostatei, Sînge. Alte spectacole sînt evocate prin titluri și aluzii. Pretinșii critici sau spectatori cărora autorul le „dă“ cuvîntul au reacții firesc contradictorii: decepție totală, capodoperă, afront incalificabil, spaimă viscerală, anvergura prostului-gust. Ar fi de-a dreptul interesant dacă un muzeu ori un teatru i-ar oferi romancierului mijloace să creeze spectacole „de tip Naka”.
Naka și partenera lui, Amelia Cerchez, nu sînt îngeri, dar nici diavoli nu sînt. Alexandru Cerchez este doar aparent un savant puțin legat de lumea reală, obsedat de cheia funcționării Universului. El rîvnește la secretara Cerasela, de la institutul de fizică unde lucrează, dar îl omoară cu sînge rece și abilitatea criminalilor Agathei Christie pe Pascal, cel care i-a sedus soția. Crima e perfectă. În final vrea să scape de toate, emigrînd la Jakarta. În ce-l privește pe Naka, el va fi sedus de ideile unui critic de artă celebru și nebun care pune la cale o rețea mondială pentru distrugerea capodoperelor plastice clasice. O rezolvare mai puțin convingătoare a destinului său.
Ceea ce atrage la romanul lui Vlad Zografi este dinamica ideilor și a indivizilor care le vehiculează. Este un autentic roman „cu intelectuali”, cum apar puține la noi, iar eroii nu rămîn în filosofare fastidioasă și în discursuri teoretice. Ei acționează efectiv, relaționează strîns și uneori violent între ei, au reușite și eșecuri, bucurii mărunte (cumpărarea și botezarea unui aspirator autonom) și depresii. „Supraviețuirea“ lor nu se face exclusiv prin teorii și concepte, ei resimt viața în chip autentic. Lucrul acesta – combinat cu scriitura exactă, concentrată, dezinvoltă a lui Vlad Zografi – conduce la un rezultat literar indiscutabil pozitiv.