Bubuiala și trosnetul rațiunii
Există falși poeți care își numără volumele cu zecile, fără să-și controleze rațional discursul, textele fiind simple înșiruiri de aberații. Unul dintre acești rătăciți, cu texte imposibil de alăturat unui sens, este un anume Vlad Neagoe. El scrie (și publică!) așa :
Iarăși tu, singurătate, bubui, te clatini
în turnul înalt te izbești cu capul de zid.
soarele portocaliu cîmpul tăindu-l de-a
lungul ca un fantastic exercițiu al libertății
Sau:
Sfîșiere atroce ca un trosnet de cracă
era infamă pierderea rapace răsucindu-se
în umbra zbîrcitului zid potrivind un surîs
Din volumul Coenaesthesicon (sic!), Ed. Vinea.
Despre aceste incoerențe, Al. Cistelecan este în stare să comenteze astfel, în postfață: Arcanele majore ce urmează abia a fi date în vileag stau, deci (??? n. n.), în același rînd cu volumele anterioare, căci emisia suflului ține de poetica lui Vlad Neagoe într-un fel de încremenire vivace. Curat încremenire (a minții), dar deloc vivace! (Lector)