Priorități

Săptămâna trecută am putut vedea și
chiar am văzut, în două seri la rând, pe canalul
TVR3, Gala Premiilor Scriitorii Anului, transmisă
de la Iași. A fost o reușită evidentă. E de subliniat
profesionalismul echipei de la Studioul Iași
al TVR, care s-a asociat cu inițiatorii acestui
proiect cultural major pentru literatura noastră
de astăzi. Meritele acestei realizări se împart
între organizatorii ieșeni, sprijiniți generos
de primăria din capitala Moldovei, și cei din
aparatul central al Uniunii Scriitorilor. Gala
a fost remarcabilă prin calitatea deosebită a
celor care au participat la ea: membrii juriului,
premianții lunilor și ai anului. Laolaltă, ei au
izbutit să dea o imagine elocventă privind
valoarea la vârf a literaturii române vii. Însă,
pentru punerea în operă a unui astfel de proiect
menit să susțină și să promoveze literatura
română actuală, cei care s-au încumetat la
acest efort au avut de depășit o sumedenie de
piedici, neștiute. Generate, în primul rând,
de puținătatea fondurilor de care dispune
Uniunea Scriitorilor. Chiar la această ediție
a Galei, pe lângă ajutorul financiar dat de
Ministerul Culturii, s-a depus o cerere la
Secretariatul General al Guvernului și s-a
convenit ca acesta să acorde o sumă strict
necesară pentru derularea programului. În
virtutea asigurărilor primite, Uniunea Scriitorilor
a efectuat plățile stabilite, dar angajamentul
instituției guvernamentale n-a fost onorat.
E doar un exemplu din lungul șir de surprize
neplăcute de care avem parte ori de câte ori
încercăm să colaborăm cu instituții ale
statului. (Să nu mai pomenim aici de acel
control de la Finanțe, cu un raport strigător
la cer de răuvoitor.) În loc să ne sprijine,
instituțiile statului, iată, ajung să ne pună
bețe-n roate. E grav dacă guvernanții,
cei care poartă responsabilitatea bunului
mers al lucrurilor în țară, nu realizează
importanța vitală a culturii în progresul
unei nații. Când ne gândim la dificultățile
nenumărate cu care ne confruntăm permanent,
ne vine în minte cazul făcut public recent de
unele ziare și televiziuni: primarul unui sector
din București a organizat un test prin care a
verificat nivelul de cunoștințe al polițiștilor
locali din acel sector. Testul era necesar ca o
formă de selecție, fiindcă erau prea mulți
angajați (400 în total!) și se voia păstrarea în
funcție doar a unei părți dintre ei (300 de
polițiști). S-a constatat cu stupoare, în urma
concursului, nu doar că mulți dintre ei n-aveau
minime cunoștințe profesionale, de legislație,
dar și că nu știau nici măcar să scrie și să
citească: analfabeți funcțional. Dacă înmulțim
6 sectoare ale Capitalei cu 400 de polițiști locali
iese un număr uriaș, care ne sperie: rezultă
că din banii contribuabililor sunt plătiți vreo
2400 de astfel de polițiști locali! Ne gândim
imediat la ograda noastră, adică la cei nici 30
de angajați ai instituției pomenite aici, Uniunea
Scriitorilor, cu un aport considerabil la ființarea
și afirmarea literaturii române: pentru ei
aproape nu există bani de salarii. (Să fim bine
înțeleși, e vorba de salarii mult mai mici decât
ale respectivilor polițiști locali!) Comparația
ne lasă un gust amar: încă o dată zicem, vai
de țara care nu-și cunoaște prioritățile și
risipește banii aiurea, după o scară de valori
anapoda. (Cronicar)