Casele scriitorilor

Ideea i-a aparținut lui Jean-Louis Hue, fostul redactor-șef de la „Le Magazine littéraire“ (publicație care nu mai există, întrucât a fost „înghițită“ de revista „Lire“): el i-a propus lui Évelyne Bloch-Dano să țină o rubrică în care să prezinte vizitele pe care le făcea la casele în care au trăit scriitori. A rezultat din această colaborare, întinsă pe cincisprezece ani (!), o carte apărută într-o primă ediție în 2005, reeditată în mai multe rânduri de atunci, ultima oară chiar în primăvara acestui an: Mes maisons d’écrivains. D’Aragon à Zola (Stock, Le livre de poche). „Casele mele“, așadar, pentru a sublinia că autoarea nu se substituie unui ghid turistic, ci își asumă subiectivitatea. Évelyne Bloch-Dano e de altfel o eseistă remarcabilă, a scris câteva cărți foarte bune despre Proust și, confirmare a notorietății, a devenit în 2015 membră a juriului Premiului Femina.

Textele din această carte de peste 400 de pagini sunt în egală măsură și portrete de scriitori. E firesc să fie așa din moment ce autoarea își propune să pună în relație o casă, un loc, universul unei opere, o scriitură, o existență. Scrise cu vervă și talent, textele luminează, nu o dată, fațete puțin cunoscute ale unui scriitor. În casa de la Villeneuve a cuplului Louis Aragon-Elsa Triolet, pe biroul lui Aragon e o jucărie muzicală în formă de Sputnik; mecanismul e stricat, când funcționa cânta Internaționala… Samuel Beckett a trăit patru decenii într-un sat din regiunea pariziană unde își construise o căsuță ca o cazemată, înconjurată de un zid ce îl descuraja pe vizitatorul potențial; supărându-se la un moment dat pe oamenii din sat, se ducea cu bicicleta, ca să-și cumpere ziarul, într-o comună aflată la o distanță apreciabilă. Casa lui Karen Blixen de la Nairobi păstrează multe obiecte autentice, dar, fapt mai puțin obișnuit, și obiecte (haine purtate de Meryl Streep, de pildă) donate de realizatorii filmului Out of Africa; se șterg, astfel, granițele dintre realitate și ficțiune… În mod miraculos, camera în care a trăit Joë Bousquet a rămas neatinsă, deși imobilul devenise o ruină. Restaurată, casa din Carcassone prilejuiește întâlnirea cu o personalitate fascinantă: rănit grav de un obuz în 1918, rămas paralizat, Joë Bousquet primea scriitori, primea și admiratoare în cămăruța lui, pe pereții căreia erau agățate tablouri de Magritte, Ernst, Dali etc. Céline ? Casa de la Meudon există, dar e puțin probabil să fie transformată în muzeu: scriitorul încă n-a ieșit din purgatoriu… În 1837, grație succesului de care se bucură Picwick Papers, Dickens se instalează într-o casă cu douăsprezece camere; se pot vedea acolo o mulțime de obiecte care au aparținut scriitorului. E interesant că, după ce chestiunea drepturilor de autor începe să fie luată în serios, scriitorii de succes ajung să-și construiască locuințe confortabile, unele de-a dreptul somptuoase. În 1883, grație banilor câștigați după apariția romanului O viață, Maupassant și-a ridicat o casă pe malul mării, în Normandia. Uitatul, astăzi, Maurice Maeterlinck (Premiul Nobel în 1911!) a primit drepturi de autor uriașe pentru cărțile sale despre viața furnicilor și a albinelor; a cumpărat un castel la Médan și ulterior un palat impozant la Nisa, și castelul și palatul cunoscând un destin ieșit din comun. Tot un castel (la Port-Marly), fantezist pe măsura imaginației scriitorului, și-a dorit Alexandre Dumas; gata să încapă, în anii 1970, pe mâna unor promotori imobiliari, castelul a fost salvat și apoi restaurat grație și generozității unor mecena. Zola, la Médan, își extinde casa pe măsură ce îi apar romanele. Să nu uităm palatul colosal pe care Simenon l-a construit în Elveția, mărturie a unui ego supradimensionat. La nici 70 de ani, scriitorul pleacă de acolo, vinde tot mobilierul și se instalează într-un apartament de trei camere, la etajul opt al unui bloc din Lausanne. Abandonat, inutilizabil, ajuns o povară pentru familie, palatul va fi demolat.

sunt scriitori care nu pot fi legați de o singură locuință, ei își schimbă de mai multe ori domiciliul, de unde o „concurență“ – benefică – între diferitele case memoriale. Așa se întâmplă cu Hugo, cu Voltaire sau cu Chateaubriand. Alteori muzeul se află acolo unde te-ai aștepta mai puțin – e cazul lui John Keats, care a murit la Roma. Dar cum Keats murise (în 1821) de tuberculoză, toate mobilele, obiectele, chiar și ușa și ferestrele au fost arse, procedură folosită atunci pentru a evita contaminarea. La inițiativa unor iubitori de literatură casa a fost salvată, iar cele două camere în care trăise poetul au devenit rezidență pentru scriitori și pentru cercetători, care au la dispoziție o bibliotecă de 10000 de volume; adresa – Roma, Piața Spaniei. O poveste complicată a avut și insolita, provocatoarea vilă a lui Malaparte de pe Insula Capri. Spre sfârșitul vieții, Malaparte devenise comunist de obediență …maoistă și a lăsat prin testament vila unei fundații care urma să ofere un spațiu pentru creație unor artiști chinezi. Urmașii lui Malaparte atacă testamentul, câștigă procesul, dar între timp vila este vandalizată. Ea devine apoi o țintă privilegiată a rechinilor imobiliari, unul dintre ei ambiționând să deschidă acolo o …pizzzerie! Jules Verne a cumpărat la Amiens o casă de 600 de metri pătrați, achiziționată de municipalitate și care adăpostește astăzi un muzeu precum și un centru de cercetare. Proust a avut mai multe domicilii pariziene, dar camera lui a fost reconstituită la Muzeul Carnavalet. Casa lui Pierre Loti (alt scriitor uitat) e un labirint exotic, de o magie unică: e, pare-se, una din cele mai vizitate „case de scriitori“ din Franța. Prévert și Boris Vian își dau întâlnire în impasul Cité Véron, de lângă Moulin Rouge. Sartre și Simone de Beauvoir, în schimb, n-au avut niciodată o locuință a lor, ba chiar au stat în condiții precare, în apartamente mici ori în camere de hotel.

Din această pasionantă călătorie întreprinsă de Évelyne Bloch-Dano mai rezultă un lucru important: multe din aceste „locuri de memorie“ există grație fie implicării autorităților locale, fie inițiativelor private. Așa a luat naștere „harta literară“ a Franței.