Deși în teza sa de doctorat a abordat problematica istoriografiei autohtone în primele decenii de comunism, Florin Müller este mai degrabă cunoscut îndeosebi prin studiile sale despre Mișcarea Legionară și fascismul interbelic românesc. Nu au lipsit dintre subiectele cercetate de autor: dinamica regimurilor autoritare de extremă dreapta, evoluția elitelor parlamentare, sistemul politic și electoral interbelic, natura regimului politic autohton, corelația dintre cultură politică și tendințe regionaliste sau reflectarea opțiunilor de politică externă în programul celor două partide și mișcări totalitare (fascistă/legionară și comunistă).
Ultima carte a lui Florin Müller nu se îndepărtează prea mult de aceste preocupări, însă – cel puțin în cazul socialismului – deplasează atenția asupra surselor originare marxiste circumscrise începutului de secol XX. Aspirația către o istorie intelectuală este justificată de o aplecare sistematică mai ales asupra gândirii socialiste din preajma anului 1905, la care se adaugă analizarea critică a poporanismului și a contestării social-democrației venită dinspre această zonă doctrinară animată de Constantin Stere (vezi prima secțiune a cărții, intitulată Socialismul și poporanismul în România înainte de Primul Război Mondial. Schiță de istorie a gândirii politice, pp. 19-90). În plus, nici a doua secțiune a volumului – Mișcarea Legionară – Fascism – Totalitarism. Repere de istorie intelectuală și socială (pp. 91-203) – nu neglijează problema bazei teoretice și ideologice a Mișcării Legionare (p. 114 și urm.).
Autorul este foarte polemic cu proclamarea naturii criminale a ideilor marxiste fără o lectură atentă a surselor teoretice ale publicisticii socialiste (p. 14) de la finele secolului al XIX-lea și de la începutul secolului XX. În continuarea acestei idei, Florin Müller face o delimitare între marxism și leninism/comunism stalinist și contestă, pe bună dreptate, ideea simplistă a unora că „adevărul se află pur și simplu în arhive“. Arhiva nu este „depozitarul unicului adevăr“, iar documentul istoric nu înseamnă mare lucru fără o interpretare calificată. În plus, a susține o singură narațiune istorică posibilă este o idee pernicioasă (p. 11).
Studiul socialismului la începutul secolului XX a fost un subiect neglijat (p. 10), iar această realitate istoriografică l-a și determinat pe autor să exploreze colecțiile revistei România Muncitoare, publicația de orientare marxistă în paginile căreia s-a manifestat inclusiv Cristian Racovski, viitor fruntaș bolșevic. Miza studiului său, așa cum mărturisește, este de a (re)lectura toposurile ideologiei, ale culturii politice a marxismului în forma internalizată a socialismului românesc (p. 14). De aici decurge și o întrebare capitală: deriva totalitară este inclusă originar în câmpul cultural al marxismului? Ea este urmată și de altele, la fel de provocatoare, însă nu toate primesc un răspuns clar. După cum admite chiar Florin Müller, „istoria intelectuală a socialismului românesc rămâne un șantier aflat într-o fază incipientă“ (p. 75).
În carte sunt reluate idei mai vechi, formulate de autor în studii academice publicate în anii din urmă. Florin Müller vorbește despre conținutul revoluționar (cu puternice inserturi de stânga) al fascismului românesc (p. 95), al Mișcării Legionare. Merită reținută sugestia transformării legionarismului într-o „contestație radical-populară dinspre fascism a sistemului capitalist sau, mai direct, contrapunerea unui comunism popular [sic!] comunismului oficial de tip stalinist, reprezentat de Partidul Comunist din România“ (p. 95). Ideea merita aprofundată; parțial, acest lucru s-a și întâmplat într-un interviu acordat Radio France International care a stârnit vii comentarii. În final, vom accentua o idee subliniată și în volum: caracteristicile Mișcării Legionare și ale Partidului Comunist din România, așa cum s-a manifestat acesta din urmă în interbelic, sunt acelea ale unor mișcări de tip totalitar (p. 96). În plus, Legiunea este o mișcare revoluționară ce se distinge de „extrema dreaptă conservatoare“ (fie că este vorba de Liga Apărării Național-Creștine, fie de Partidul Național-Creștin al lui Octavian Goga și A.C. Cuza).