Predicând revoluția

Fred Hampton, interpretat de Daniel Kaluuya – un Oscar și un Glob de Aur pentru cel mai bun actor în rol secundar – în filmul lui Shaka King, Iuda și Mesia negru, este unul dintre liderii revoluționari ai Partidului Panterelor Negre, organizație îmbrățișând ideologia comunistă, lupta proletariatului împotriva exploatării, anticapitalismul fervent și marile figuri revoluționare de la Mao la Che Guevara, în anii ’70 în America. Numai că acest comunism de cartier, ghetoizat aruncă în joc ura de clasă împotriva urii de rasă, iar din punctul de vedere al unuia dintre agenții FBI extrema stângă și extrema dreaptă, Panterele Negre nu diferă de Ku Klux Klan, atât timp cât uzează de ură și teroare. Aceasta este lecția pe care Roy Mitchell (Jesse Plemons) i-o predă hoțului de mașini, Bill O’Neal (LaKeith Stanfield), pe care l-a recrutat pentru a se infiltra printre Panterele Negre, în apropierea lui Fred Hampton și a furniza informații prețioase despre acțiunile acestuia. În debutul filmului, avem un portret al revoluționarului la tinerețe care se suprapune peste cel al activistului pentru drepturile oamenilor de culoare, debordând de energie, cu un discurs electrizant, inspirat de acționismul unui Che Guevara, – „Cuvintele sunt frumoase dar acțiunea e supremă“ –, și de teoriile lui Mao despre revoluție, emulând cu mișcările de guerilă din Mozambic, Angola etc. Jargonul comunist irumpe la fiecare pas, numai că el are aici exotismul unui produs de import. Cel care se adresează bărbaților și femeilor din public cu apelativul de „frate“ și „soră“ recurge și la mult mai neutrul „tovarăș“ pentru a trece apoi la gradele militare pe care cei din bandă și le acordă, deși liderul maxim este numit democratic „președinte“. Marx nu este pomenit direct, dar câteva dintre poncifele marxiste sunt ușor recognoscibile și anume că menirea revoluționarului este să sporească contradicțiile societății capitaliste și că schimbarea se poate face prin revoluție, socialismul revoluționar, recte comunismul, și nu prin reforma graduală a statului, socialismul tradițional, „fața acoperită cu bomboane a reformei treptate“. Hampton nu suflă o vorbă însă despre abolirea proprietății private, comunismul american nu merge până la capăt spre paradisul marxist al egalității absolute. Capitaliștii, polițiștii sunt numiți fără excepție „porci“, termenul de „burghez“ nu e niciodată vehiculat, pentru că America este până în vârful unghiilor capitalistă, adică populată cu burghezi. Nici o altă cultură în afară de cultura revoluționară nu e recunoscută și tânărul activist încearcă să mobilizeze masele pentru că „există putere în număr“. În orice caz, metabolizarea vulgatei marxiste este dificilă, o altă agendă ideologică iese însă la suprafață și ea dă „linia partidului“ și anume revendicarea de drepturi egale, la educație, la servici medicale etc., pentru populația de culoare pentru care stau ca repere inconturnabile Martin Luther King sau Malcolm X. Revoluționarii fac corp comun cu bandele care guvernează fiecare cartier în parte, Coroanele, Pietrele, Tinerii Lorzi etc., dar și cu albii pauperizați, militând pentru condiiții mai bune de muncă, cointeresate într-un „rap politic“, reunite în Coaliția Rainbow. De cealaltă parte stă administrația Nixon, șeful FBI J. Edgar Hoover (Martin Sheen) apare în persoană, – portretul care i se face este extrem de sarcastic – pentru a da direcția agenților care se ocupă de infiltrarea partidului Panterelor Negre și a-și afirma fără nici o relativizare rasismul dublat de anticomunism. Shaka King a plasat centrul de greutate al filmului pe acest tânăr de 21 de ani, Fred Hampton, căruia i se alătură din dragoste și viitoarea soție, Deborah Johnson (Dominique Fishback), astfel că filmul rămâne cumva prizonier revendicării unei personalități care, însă, deși s-a impus în ochii comunității afromaericane, nu a avut timp să crească în conștiința ei, nici să o mențină pe valul revoluționar. Într-adevăr, Fred Hampton nu este nici Martin Luther King, nici Malcolm X, deși știe pe de rost discursurile primului cu care emulează și pe care încearcă să-l imite fără a avea carisma acestuia. În fond, Fred are stofă de activist, dar nu mai mult, frățiile de arme sunt susținute nu cu profunzimi discursive, ci cu câteva lozinci și mult limbaj al corpului cu care intrăm pe alt tipar, al gangsterului in da hood, controlându-și și protejându-și teritoriul, afișând încruntări de macac, însoțit de băieți de băieți, care cu uniformă, care cu bască, care cu ochelari de soare, și toți cu câte un pușcoci zdravăn la vedere ca să se înțeleagă unde e plasată bărbăția. Mai interesantă este povestea Iudei, Wild Bill, care joacă pe sârmă cum îi cântă agentul FBI care știe să se apropie de el, să administreze în doze potrivite amenințarea și zăhărelul, sume constante de bani, motivații morale, familiarități și la final, ca răsplată, o benzinărie cadou întru împlinirea visului american. În fapt, acțiunea se fâsâie cu arestarea lui Hampton, cu câteva împușcături între polițiști și revoluționarii baricadați în sediul lor, prilej pentru a descrie abuzurile făcute de oamenii legii. Pe final, maximul acestui abuz este uciderea lui Fred Hampton, otrăvit de către căpitanul Bill și împușcat tardiv laolaltă cu alți membri ai celulei revoluționare de către un pluton de agenți FBI înarmați până în dinți. Spuneam că trădătorul este mai interesant decât eroul, pentru că el este scindat, lipsit de conștiință revoluționară, dar, în același timp, atras de Fred Hampton, de fervorile lui revoluționare. „Iuda“ este constrâns aici să joace ce îi cântă FBI-ul pentru a nu executa aproximativ șase ani de pușcărie pentru a fi utilizat o legitimație falsă de agent FBI, momentele sale de ezitare care relevă priza de conștiință nuanțează personajul. Într-un fel, și Iuda și Mesia negru se întâlnesc în dimensiunea actoriei, liderul revoluționar își construiește atent discursul, știe să-și joace rolul, să înflăcăreze masele, iar Iuda și-l joacă pe al lui, cel al revoluționarului. Escrocul nu este însă un ucigaș, ceea ce i se propune, în cele din urmă, să devină, Wild Bill nu este nici banditul însărcinat cu paza și protecția liderului, nu este nici agentul FBI sub acoperire aflat în slujba statului, nu are ideologie, nu are un credo, nu are sânge rece. Este un mediocru hoț de mașini silit să joace un rol mult prea complicat, astfel că este la un pas să i se confeseze lui Fred Hampton, dar momentul de sinceritate este suspendat. Cazul său a fost și el documentat, astfel că filmul se închide cu un interviu dat de acesta la mulți ani după evenimente, interviu după care s-a sinucis. Pentru parfumul de autenticitate, Shaka King a utilizat câteva fragmente din emisiunile televizate ale epocii care surprind confruntările dintre poliție și demonstranți, și chiar o înregistrare cu liderul Fred Hampton vorbind de la una dintre demonstrațiile inițiate de partidul Panterelor Negre. În fapt, nu avem prea mult nici din istoria nebuloasă a acestor guerile urbane, ci un mesaj destul de clar despre exploatarea oamenilor de culoare, cu o motivare a eforturilor lor de emancipare, fapt care aduce în discuție dezideratele puse în circulație de organizația Black Lives Matter în America destul de scindată a zilelor noastre.