Ceea ce face să coincidă titlul filmului lui Ladj Ly cu cel al celebrului roman al lui Victor Hugo, Mizerabilii, nu este nicidecum ecranizarea acestuia din urmă, ci cartierul Montfermeil, suburbie pariziană unde se petrec o parte din întâmplările romanului, dar și evenimentele care implică un echipaj de poliție alcătuit din proaspăt sositul Ruiz zis Pento (Damien Bonnard) și experimentații Chris (Alexis Manenti) și Gwada (Djibril Zonga). La aproape 200 de ani de la evenimentele care au loc în roman, Montfermeil este un cartier cu probleme, populat în majoritate de o populație de culoare și ea divizată pe mici comunități dominate de bande rivale. Într-un fel sau altul, majoritatea membrilor acestor bande sunt și clienții poliției care acționează ca un intercesor brutal, încercând să domine violența prin coerciția și impunitatea pe care le-o asigură legea. În fapt, rolul poliției este cel al băiatului mai mare care intervine într-o încăierare între doi băieți mai mici, aplicându-le o chelfăneală fiecăruia pentru a le aminti cine este șeful. Violența și intimidarea sunt instrumentele de care uzează și abuzează șeful echipei, Chris, pedagogie pe care o livrează noului venit luat tare de la bun început pentru a pricepe cine este masculul alfa. De fapt, Chris o ține langa cu miștoul mult timp după ce Ruiz și-a acceptat rolul subaltern, jucându-i porecla în toate felurile și seminarizându-l la fiecare pas pentru a-și asigura dominația. Atunci când hărțuiește fără motiv două adolescente de culoare din cartier ține tot de doctrina faptului ilustrativ. Controlul pentru Chris înseamnă a întreține frica combinată cu zăhărelul unei false amicalități acolo unde există colaborare și supunere din partea unor foști delicvenți. La polițiști limbajul corpului este edificator și se integrează unei economii tribale a reglării raporturilor de forțe. Nici tovarășul său de origine africană nu este cu mult mai bun, doar că el servește ca translator în mediile refractare puterii albe ale Frăției musulmane. Salah (Almamy Kanoute) fost lider al unei grupări integriste cumințit expune cumva filozofia acestei lumi unde leii ar trebui să-și păstreze demnitatea pe care le-o asigură libertatea.
De aceea, furtul unui pui de leu de la trupa de circari țigani nomazi riscă să arunce în aer echilibrul fragil între comunitățile care întrețin adversități latente și să facă viața grea polițiștilor. Înarmați cu bâte, anunțând prin megafon de la bordul unei mașini printre insulte groase o realiere sângeroasă, circarii conduși de un Zorro numai mușchi și nervi se prezintă pentru declarații belicoase la primărie unde pulberea stă să ia foc. În fapt, nici primarul suburbiei (Steve Tientcheu) nu se deosebește de un șef de bandă cu toate atributele lui, chair dacă nu poartă ca Rahan un colier din colți de leu. Intervenția polițiștilor amână confruntarea, ambele părți lansându-și provocările și etalându-și disponibilitatea de a se ciomăgi, tăia în cuțite, zdrobi în răngi etc.
Issa (Issa Perica), băiețelul care a furat un pui de leu de la banda de țigani, este departe de a fi un Gavroche, vagabondând într-un Paris revoluționar al baricadelor, ci un copil oarecare, naiv și blând. Filmul îl are în centrul său, urmărindu-i devenirea, sau cu alți termeni, radicalizarea, dar fără aportul unui învățământ religios, al școlilor salafiste. Violența este exercitată asupra sa din toate părțile, gestul său copilăresc cu ignorarea consecințelor atrage asupra sa întreaga atenție, devenind un fel de inamic public numărul 1. Polișiștii îl urmăreasc pentru a recupera puiul de leu și a stinge conflictul care le-ar aduce considerabile prejudicii, din moment cei ei asigură liniștea în cartier. Copilul este vânat în propriul cartier ceea ce atrage reacția violentă a copiilor și adolescenților in the hood. Lipsa de tact a polițiștilor, dar și animozități sădite iresponsabil de-a lungul timpului conduce la o confruntare între aceștia și copii, context în care Gwada își descarcă intenționat arma cu gloanțe de cauciuc, proiectilul lovindu-l în față pe micul Issa. Incidentul este filmat cu drona de un peeping tom, un băiețel simpatic și inofensiv care spionează fetele din cartier, însă prezența ei este sesizată de polițiști care vor să elimine proba care i-ar incrimina. În această cursă intră și primarul, dar și o serie de acoliți dubioși ai lui Chris, infractori tolerați cu care-și rezolvă problemele mai delicate. Pentru Issa încercările nu se încheie aici, este dus să înapoieze puiul de leu și să prezinte scuze și este literalmente introdus în cușca cu lei de către Zorro pentru a-i preda o lecție de viață. Aici Ruiz se desparte de colegii săi, este momentul unei rupturi care subliniază caractere, dar și responsabilități. El este cel care va recupera stickul de memorie al dronei de la Salah în urma unei discuții în care-l face să înțeleagă miza pacifistă a gestului, acolo unde toate taberele aflate în conflict eșuează. Good cop însă nu poate aduce singur pacea în cartier, pentru că între timp a lua naștere o mică jacquerie, o cruciadă a copiilor conduși de Issa, – faptul este mai puțin credibil, dar nu neverosimil –, și care tratează egal toate aceste bande rivale, incluzându-i și pe polițiști. La capătul traumei suferite, băiețelul a devenit un avenger, purtătorul de steag al unei generații care ar vrea să trăiască liniștit, dar care este introdusă în circuitul violenței. Cel puțin acesta pare să fie mesajul pe care-l dă regizorul. Polițiștii sunt încolțiți într-o adevărată intifadă, vânați cu cocteiluri molotov, pietre, iar același tratament îl primește și primarul venit să aplaneze conflictul. Adulții, liderii pierd controlul și autoritatea în fața acestei generații asupra căreia sunt deversate toxinele violenței lor, care suportă consecințele conflictelor intestine pe care le întrețin. Filmul se închide pe un moment climactic, Issa ținând un cocteil molotov în mână cu care-i amenință pe polișitii care nu mai au unde să se retragă, cu arma lui Ruiz îndreptată asupra lui. Suburbia a devenit nu teritoriul unei revoluții, cât mai degrabă un fel de „oraș al zeilor“ cu titlul filmului lui Fernando Meirelles, un loc unde copiii și adolescenții trec prin ucenicia crimei pentru a intra în circuitul fără sfârșit al violenței și al morții.