O bancă de sentimente

Autor al mai multor volume de proză și memorialistică: Subomul, Omul cu cioc și gheare, Prea târziu, Război în bucătărie, Purtătorul de cuvânt, Niște ciori vopsite-n roșu, Cutia cu maimuțe, Oameni care nu contează, Peștele cu aripi, De partea bună a ierbii, dar și a șapte scenarii de film, Răsvan Popescu publică acum o carte de poezie, Pisici pe acoperiș.

Itinerariul său literar, ieșind puțin din tipar, în sensul că scriitorii încearcă apele poeziei la început de drum pentru a ajunge la proză în plină maturitate creatoare, nu este singular și pe urmă, literatura nu se poate face, din fericire, după rețete. Pisici pe acoperiș este o carte de poezie pe care am citit-o cu interes, poezia fiind o probă de măiestrie pentru orice scriitor și necesitând, cum se știe, o clipă astrală care să declanșeze combustia ce permite scrierea poeziei. Cu toate că, și astăzi, românul tot poet se naște, în cele mai multe cazuri scrie cuvinte goale, nu poezie, iar ideea că apropierea de lirică e mai facilă decât apropierea de proză, este dăunătoare iar rezultatele ei le putem vedea și citi zilnic.

În cazul acestei cărți, o primă observație este legată de copertă (ilustrația Petya Konstantinova) și de titlu. Ambele sunt frumoase, atrăgătoare și ludice, deschizând un anumit orizont de așteptare. Acesta însă nu are prea multe de a face cu poezia dintre coperți. Ideea unui artificiu publicitar e păguboasă și, pe distanță lungă, neconstructivă.

Departe de a fi cantonată pe acoperișuri, printre candori feline, poezia lui Răsvan Popescu este reflexivă, meditativă, cu irizări elegiace și tonuri amare, pe alocuri sarcastice. Epicul se insinuează în versuri și, credem, nu este atât un aspect căutat cât o reminiscență a prozei. Rezultatul este o colecție de poezii cu fir epic, reușite și care, să o spunem, deschid un orizont de așteptare, de interes, privitor la maniera în care va evolua poetul Răsvan Popescu într-un volum următor.

Poemele din Pisici pe acoperiș sunt poeme crepusculare. Ele surprind instantanee din umbra unei întâmplări, a unei zile, chiar a unui gând, iar aceste instantanee permit lunecări în trecut. Nu este vorba de un trecut supravalorizat, idealizat, distanța nu îl aureolează. Este un trecut ca o monedă, cu două fețe: una reprezintă realitatea pragmatic, fără filtre și retușuri, cealaltă permite imprimarea în vers a unei imagini a blândeții, a speranței, a visului, rechemând în poezie privirea inocentă și mirarea în fața lumii, așa cum numai o vârstă pierdută, de aur, le-a putut face posibile. Un contrast dur, amintind de tehnica picturală chiaroscuro.

Temele favorizate de către Răsvan Popescu sunt motive universale de reflecție: viața și moartea, iubirea, copilăria. În poemele ample firul epic se împletește cu unul spiritual, încărcat de trimiteri testamentare. Ecourile parabolelor biblice îmbogățesc universul poemelor în care cotidianul este pretext pentru întoarcerea spre valori perene.

Câinele este un simbol aparte în poezia lui Răsvan Popescu, Dumnezeu m-a văzut așa singur/ Și mi-a aruncat un câine-n curte, dar apar și simboluri mai vizitate, precum acela al înmormântării, al tatălui, al smochinului, bine dezvoltate în poeme: Sunt bătrân și singur ca un pustnic/ Eu și smochinul de la feresatra cu păianjeni/ Vara se străduie cât poate el/ Face niște poame mărunte, repede scuturate/ Cu pieliță zbârcită, schimonosită, posmogită (…).

Un univers desenat în cărbune, decrepit, în care orașul minier, satul, casa se erodează: Nu e un decor, sunt bucăți de viață de om/ Și nimic nu mai poate fi reasamblat. Acest proces dureros al deteriorării este captat în poemele ce devin o capsulă a timpului. Între amintirea a ce a fost odată și lunecarea în uitare, poemele păstrează sentimentul disoluției, al deșertăciunii, al vânării de vânt, lungul drum al căderii. Ființele acestui univers trec prin același proces, dar, conștientizându-l, se îmbracă în tragic. Binele se reduce la firimituri supraviețuind în oameni și câini.

Pisici pe acoperiș este o lectură plăcută despre teme profunde, transpuse în poezie pe un ton decis și distinct, a cărui apariție o salutăm.