Dacă bunul-simț este mai important decât afilierea ideologică, formula guvernelor de uniune națională, despre care se vorbește la noi periodic, vi se pare viabilă? Dar cea a „tehnocraților“? Aceștia nu au, totuși, și ei o culoare sau baremi o susținere politică? Se poate face politică fără a avea culoare politică?
Bunul-simț e bun-simț, ideologia e ideologie. Indivizii sunt călăuziți de bun-simț (dacă sunt!), partidele, de ideologie (dacă au!). Împărțirea pe care o sugeram data trecută era pur teoretică și de natură politică. Chiar dacă ideologia nu mai este o latură tare a partidelor, ea există latent în orice formațiune și deseori împotriva programului declarat oficial. Ce ideologie are, de exemplu, USR? Declarată, una de centru-dreapta. În realitate, confirmată de pozițiile a numeroși lideri, una de stânga, „corectă politic“, anticapitalistă, egalitaristă, feministă, chiar dacă nu lipsesc afacerile tipic capitaliste. Concluzia este că nu ideologia constituie, ca altădată, factorul coagulant al partidelor, ci interesele de moment ale dirigenților.
Guvernele de uniune națională nu atârnă, ele, de ideologii, ci de interesele despre care vorbeam. Ca, de altfel, și alianțele electorale sau fuziunile. Mai exact, n-ar trebui ca lucrul acesta să se întâmple. Deși, iată, fostul PD, cândva cel mai puternic partid, se topește în PNL, care, la rândul lui, face alianță de guvernare cu PSD, iar liderul de mucava care se pretinde de ceva vreme „adevăratul liberal“, nu e cazul să-i spun numele, își îndeasă cu de-a sila mica formațiune liberală (sic!), care i-a mai rămas, în PSD, marea formațiune socialist-nedemocratică a lui Dragnea-Ciolacu. Desigur, acestea nu sunt decât forme minimale ale unor guverne de uniune națională. Acestea din urmă sunt, de obicei, rezultatul unor crize majore, care nu pot fi gestionate de o singură formațiune sau de o alianță precum cele menționate. N-au absolut nicio treabă cu o anumită ideologie, asta se înțelege de la sine. Sunt pe cale de dispariție chiar din secunda înființării. Singura lor misiune este de a pregăti ieșirea din criză.
Guvernele tehnocrate reprezintă tot o soluție de criză. Cu atât mai puțin, în cazul lor, se pune problema ideologiei. Ele sunt neideologice prin definiție. Sigur că au o susținere politică, altfel n-ar putea lua naștere și nici funcționa. Susținerea nu e, în fond, altceva decât un consens parlamentar, cu aprobarea președintelui, în vederea depășirii crizei politice. Deseori doar până la primele alegeri. Având puteri limitate de Constituție, un guvern tehnocrat are inevitabil și mijloace limitate. Nu inițiative importante intră în atribuțiile lui, ci încercarea de a asigura o anume stabilitate. Dezavantajul unui astfel de guvern constă în interimatul pe care îl presupune. În ochii multora, el e lipsit, până la un punct, de legitimitate. Chiar dacă e compus din miniștri aleși pe sprânceană, e desconsiderat de „profesioniștii“ politicii, care, pe toată durata interimatului, bat din picioare de nerăbdare să revină la guvernare.