Drept la replică

Domnule Nicolae Manolescu,

Observ că v-ați făcut timp să abordați „Cazul Viorel Cataramă“. Mă simt onorat, indiferent de conținutul materialului! Vreau, totuși, să fac o serie de precizări, pe care, în virtutea dreptului meu la replică,vă rog să le publicați.

1. Afirmați că sunt agramat, incult, cu puțină educație, iar tabla înmulțirii reprezintă o necunoscută pentru mine. Posibil; am făcut școala în comunism, în România. Am terminat în fruntea listei la Academia de Studii Economice din București, iar ulterior am primit și titlul de Doctor în Economie, la aceeași Academie. Pornind de la afirmațiile dvs., cititorii revistei ar putea înțelege că, timp de 4 ani, am luat note de 10 la examene copiind și/sau mituind profesorii! Iar doctoratul l-am obținut la fel! Este o variantă, dar… cât considerați că ar fi ea de credibilă?

Pentru a avea o imagine de ansamblu, l-ați putea întreba pe colegul Varujan Vosganian, cum este apreciat nivelul meu academic în ASE ( asta doar dacă, în viziunea dvs., această entitate înseamnă ceva în România).

2. Spuneți că v-aș fi invitat la sediul firmei mele. Dacă aveți o părere așa proastă despre mine, de ce ați acceptat discuția? Adevărul este că o astfel de întrevedere nu a avut loc niciodată; cel mai probabil, mă confundați. De fapt, poate că asemenea „erori“ nu sunt deloc întâmplătoare, mai ales că nu e prima dată când se întâmplă asta. Astfel, aș aduce în discuție falsul CV pe care România literară vi-l publică.

Bunăoară, ați candidat la Președinția României în 1996, nu în 1992. Ați fost plătit și susținut de Dinu Patriciu, care, la acea vreme, nu era într-o relație cordială cu mine. Mai mult, în 1996 l-am sprijinit pe Emil Constantinescu, nicidecum pe dvs.

3. Cea mai mare realizare politică pe care am avut-o a fost salvarea de la moarte a PNL, în perioada 1993-1996. Am făcut eforturi mari (inclusiv de natură materială), dar am reușit, în timp ce dvs., în aceeași perioadă, ați atins „performanța“ de a îngropa un partid (PAC), privit, la acea vreme, cu multă simpatie și speranță!

În ședința CN al PNL – la care faceți referire – v-am spus acest lucru. Realitatea doare, dar asta nu înseamnă că trebuie să aduceți în atenția cititorilor informații false! Dacă sumele de bani avansate de mine ar fi fost sub formă de împrumut, fiți sigur că aveam căi legale de recuperare. Dar nu a fost cazul, eu am făcut totul din convingere și total dezinteresat!

4. Nu înțelegeți de ce televiziunile îmi acordă spațiu de emisie. Simplu, pentru că fac audiențe record, iar televiziunile trăiesc din audiențe!

Și, din nou, veniți cu o afirmație mincinoasă, conform căreia aș fi fost într-o periferie bucureșteană, unde am îmbrățișat o femeie de etnie romă, deloc bolnavă. Total fals! În realitate, am fost la Bărbulești (la acea vreme localitatea din România cu cei mai mulți infectați la suta de locuitori) și m-am îmbrățișat cu un bărbat bolnav de Covid-19 (a se vedea comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni). Poate pentru dvs. Ialomița este o periferie bucureșteană, iar comunicatul… o hârtie fără valoare, însă pentru mine, cel „fără un intelect dezvoltat“, lucrurile stau altfel!

5. Ca oricare alt cetățean, am dreptul la liberă exprimare. Când Doina Cornea își risca viața pentru libertate, în timpul comunismului, intelectualii au tăcut! În 1990, când aceeași Doina Cornea era să fie linșată în sediul televiziunii naționale, mulți au aplaudat! Atunci, mie mi-a fost rușine și mi-am promis să nu mai accept niciodată situații de acest fel. O opțiune personală.

Toate dictaturile (fasciste, comuniste, de extremă stânga sau dreapta, militare etc.) au avut ca numitor comun suspendarea libertăților. Astăzi, dictatura medicală, sprijinită de politicieni slabi și/sau corupți, se bazează exact pe suprimarea drepturilor fundamentale, stare de lucruri pe care văd că mulți intelectuali o susțin. La fel făceau prin anii 60 cei francezi, mari adepți ai comunismului.

În încheiere, aș fi tentat să fac anumite remarci privitoare la aspectul dvs. fizic. Mă oprește, însă, educația primită de la părinți.

Viorel Cataramă