Ochiul magic Nr. 17

Scheme piramidale de sporit prestigiul în literatură

Știam că există acele scheme piramidale de înmulțit banii. (La noi, a funcționat celebrul fond Caritas, dar și altele.) De înmulțit banii enorm și ca din senin, fără un temei real. Printr-un fel de hocus-pocus. Dar nu era magie, ci, pe șleau spus, șmecherie/ șarlatanie/ înșelătorie/ escrocherie. Ce nu știam e că schemele piramidale încă se folosesc în viața literară, pentru a spori, nemeritat, prestigiul literar, pentru a căpăta unii și alții un nimb, semn al valorii pe care, în realitate, nu o au.

Cum se procedează? Ușor, dezarmant de ușor, însă de o eficiență cu totul neașteptată. Schema piramidală literară funcționează după metoda listelor. Și anume: când mi se ivește prilejul, eu vă includ pe liste de „aleși“ pe voi, cât mai mulți, afirm (mincinos sau, în rare cazuri, nepriceput) că sunteți niște scriitori formidabili, fără să am niciun scrupul în legătură cu adevărata voastră statură literară, cu condiția modestă a scrisului vostru; iar apoi voi, la schimb, mă citați, la rândul vostru, pe mine, arătându-vă entuziasmul în ceea ce privește înzestrarea mea literară. (Sigur, dacă sunt iscusit în viclenie, am grijă să adaug și câteva volute speciale: caut, adică, să mă așez pe mine și pe ai mei, dacă se poate, în miezul lucrurilor, la originea unei literaturi inovatoare și, de asemenea, caut să fac cercuri cât mai largi, să cuprind, în listele de nume agreate, generațiile de după mine, cele care biologic îmi vor supraviețui.) Astfel, fiecare iese în câștig: cu cât grupul (spunem grup, nu ceată, bandă, clan, gașcă etc.) e mai mare, cu atât numele fiecăruia e reverberat de mai multe voci și, prin repetiție insistentă, se produce un fenomen de amplificare a cotei unui autor, amplificare în total dezacord cu calitatea intrinsecă a literaturii sale, ci doar ca efect al apartenenței sale la acest grup de fabricat prestigii, la această schemă literară piramidală. Cine nu e în grup, evident, pierde, nu e nominalizat, adică e exclus, ajunge să nu conteze, oricât de bun ar fi ca scriitor.

Credeam că acest fel de a-ți face un loc pe scena literară, la grămadă, și-a trăit traiul, a apus demult. Însă vedem că există persoane, mereu există!, care încearcă să resuscite metoda, voind să-și construiască o brumă de faimă literară, dacă nu prin scris, căci nu sunt în stare, măcar așa, prin presiunea grupului și, în fond, prin fraudă. Cum s-ar putea curma dezagreabila acțiune de falsificare a ierarhiilor? Foarte simplu: prin citirea de către critici competenți și onești a cărților acestor pretinși maeștri și spunerea cu franchețe a adevărului.

Reviste literare

În DISCOBOLUL (nr. 277-278-279, 2021), citim un excelent grupaj de versuri semnat de Vasile Igna. Iată poemul intitulat Tipar: „Acum lumina cade dintr-o parte./Din cealaltă se prelinge smoala/ Spre sita tot mai rară se împarte/ În dreapta harul, mai spre stânga boala// Înspre apus. Năluci cu fălci de fum/ Smulg răsăritului un scurt răgaz/ Îl răsădesc alăturea de drum/ Unde așteaptă Craiul de atlaz// Al unui fără de hotar ținut/ Cu sori de neguri și planeți de lut./ Și toate sunt aievea lor, și tac./ Numără zilele în gând sau se prefac?“. În același număr triplu al revistei din Alba Iulia, Petru Cimpoeșu publică fragmente dintr-un roman în curs de apariție intitulat Frica de viață, iar Gheorghe Grigurcu e prezent cu pagini din jurnalul său sagace. Comentariile critice la apariții editoriale recente reprezintă un capitol amplu în revistă și sunt semnate de Ion Pop, Nicolae Oprea, Iulian Boldea, Ovidiu Pecican, Ion Buzași, Mircea Popa, Titu Popescu, Elisabeta Bogățan, Monica Grosu, Sonia Elvireanu, Ioana Cistelecan, Diana Câmpan, Lucian Scurtu. Mircea Bârsilă scrie despre poezia lui Eugen Suciu, Cornel Nistea publică Confesiuni și Note din pandemie, iar Mircea Stâncel susține rubrica Piața cărților. Am reținut și cele două eseuri din revistă: Opere și titluri de Horia Gârbea și Subiectivitatea și celălalt de Aurel Pantea. În sumar îi regăsim și pe Al. Cistelecan, Simona-Grazia Dima, Ion Buzași, Rita Chirian și Ion Gheorghe. Toți aceștia concură la realizarea unui număr substanțial al Discobolului. Meritul pentru calitatea literară a acestei publicații îi aparține grupului de scriitori din Alba Iulia, compus din Aurel Pantea, Cornel Nistea și Mircea Stâncel, care a știut să transforme într-un centru cultural un loc care, altfel, ar fi fost sortit anonimatului.

Revista timișoreană ORIZONT (nr. 3, 2021) se menține la nivelul valoric ridicat pe care i-l cunoaștem. Semnalăm interviul pe care Cristian Pătrășconiu i-l ia lui Andrei Cornea despre „continentul Platon“. Întrebat dacă Platon era un (filo)democrat sau un (filo)autocrat, eseistul răspunde: „Nu era democrat. Marea lui dezamăgire, o spune în Scrisoarea a VII-a, a fost condamnarea la moarte a lui Socrate – după restaurarea democrației la Atena. Dar nu era nici un partizan al oligarhiei de tip spartan, pe care o considera coruptă. Ceea ce în mod evident își dorea și considera a fi unica soluție era un stat condus de filozofi. Aici e originea ideii în care ne regăsim și noi din când în când, că tehnocrații, experții sunt de fapt soluția politică optimă.“ Celălalt punct de maxim interes în sumarul revistei îl constituie, negreșit, partea a doua a eseului Romanul prostiei. Mândrie și prejudecată de Horia-Roman Patapievici. Reproducem un scurt pasaj: „Dl și dna Gardiner sunt pur și simplu buni: decenți, săritori, doritori să fie utili (și cheltuind din banul lor ca să fie), ei nu se miră abulic și prostește de ingeniozitatea perversă a răului, reprezentată de mașinațiunile lui Wickham (cum face dl Benet, ce reacționează la catastrofă retrăgându-se în abulie și lectură). Pentru ei, mereu mulțumiți de sine (ilustrând latura bucolic-debonară a idealului horațian de aurea mediocritas), realitatea răului e practică, nu metafizică, nici măcar morală.“ În plus, e de remarcat numărul mare de cronici la cărți recente. Textele critice sunt semnate de Alexandru Colțan, Alexandru Budac, Cristina Chevereșan, Simona Preda, Dan C. Mihăilescu, Alexandru Ruja, Marian Odangiu și Alexandru Oravițan. O mențiune specială pentru Provensalele lui Ioan T. Morar, purtând un titlu inteligent-ironic: Mult e dulce și frumoasă limba ce-o uităm.