Micul Fan Shen și Marele Mao

Perioada cunoscută drept Revoluția Culturală, răstimp echivalent pentru societatea chineză cu o imensă tragedie umană, continuă să suscite interes deopotrivă în rândul istoricilor și al cercetătorilor. Eforturile de cercetare ale acestora se sprijină nu numai pe lucrări științifice și documente de arhivă (multe din ele dificil sau chiar imposibil de accesat), ci și pe mărturiile unor insideri ai acelei epoci, pe însemnările unor persoane implicate direct, devenite volens-nolens parte a mecanismelor de acțiune ale partidului și (mai ales) marelui conducător, Mao. Este și cazul lui Fan Shen, elev aflat la o vârstă fragedă în momentul lansării Revoluției Culturale, ale cărui memorii, traduse din limba engleză, au fost publicate la Editura Humanitas. Desigur că evenimentele și informațiile consemnate de Fan au putut fi împărtășite publicului abia după ce autorul a ajuns în SUA, însă chiar și așa, după cum admite el însuși, multe nume de persoane au fost modificate pentru ca acestea să nu aibă de suferit.

Nu întâmplător, volumul debutează cu ilustrarea unor momente specifice Revoluției Culturale, anume arderea cărților lumii vechi; unor astfel de episoade le-a fost martor și micul Fan Shen, cel care a participat inițial cu entuziasm la incendierea „relicvelor culturii burgheze“, chiar dacă încă de atunci nu înțelegea înverșunarea oamenilor partidului față de unele titluri inofensive, ce aparțineau literaturii pentru copii. Entuziasmul și spiritul revoluționar exhibate inițial de micul Fan (el însuși provenind dintr-o familie ai cărei membri – atât părinții cât și bunicii, se numărau printre cei care luptaseră cu arma în mână pentru cauza partidului) au fost însă destul de curând atenuate și înlocuite cu dezinteres și mai apoi cu veritabil dispreț. Membru al uneia din Brigăzile Roșii (atât de numeroase în China acelor vremuri), pentru Fan izbucnirea Revoluției Culturale a însemnat în primul rând închiderea școlii, timp liber după bunul plac și mai ales participarea la evenimentele revoluției. Între acestea, sesiunile de luptă organizate uneori chiar în clădirea școlii l-au impresionat pe elevul de 12 ani; era vorba de ședințe cu public numeros (sute, apoi mii de persoane, inclusiv copii) la care erau aduși, legați și bătuți în prealabil, dușmani ai revoluției, pentru a fi din nou supuși oprobriului, batjocoriți și umiliți. De cele mai multe ori, cei umiliți erau simpli profesori sau medici, alături de familiile lor, cerând îndurare cu ochii în lacrimi în fața unei mulțimi violente, necruțătoare, avidă de sânge. Uneori, astfel de adunări îi vizau inclusiv pe oamenii de nădejde de odinioară ai regimului, fie ei și generali, acuzați de trădare și supuși și ei umilințelor publice. Latura întunecată a revoluției i se dezvăluia treptat micului Fan, odată cu participarea sa, alături de alți membri ai Brigăzilor Roșii, la percheziționarea și devastarea locuințelor aparținând proprietarilor burghezi, percepuți ca dușmani de moarte ai regimului. O astfel de acțiune, îndreptată împotriva unui chirurg al spitalului central din Beijing și a familiei sale, avea să se încheie cu decesul medicului, urmare a torturilor aplicate acestuia de comuniști.

Încrederea tânărului Fan în justețea revoluției a suferit noi lovituri, pe măsură ce prietenii săi apropiați și familiile acestora, al căror devotament pentru cauză nu putea fi pus sub semnul îndoielii, au fost ostracizați de regim. Însă probabil șocul cel mai puternic a fost cel provocat de reacțiile familiei sale, mai precis propria mamă, care refuzase să-și adăpostească sora, mătușa preferată a lui Fan, a cărei familie căzuse victimă a terorii Gărzilor Roșii. Fan înțelegea astfel că un revoluționar trebuie să se delimiteze ferm de o rudă declarată trădător, fie chiar și pentru o vină închipuită, inexistentă. De altfel, terorii roșii aveau să îi cadă victimă chiar și propriii părinți, în ciuda trecutului de fervenți comuniști, ambii fiind trimiși în lagăre de muncă. Cele două luni în care tânărul Fan fusese nevoit să se descurce singur acasă, purtându-i de grijă și surorii mai mici, i-au transformat radical atitudinea față de revoluție. Calvarul trăit i-a augmentat îndoielile privindu-l pe Marele Mao, dar și pe cele referitoare la oportunitatea și justețea Revoluției Culturale. Era debutul eforturilor sale de a se decupla mental de ideologia regimului, apoi de frondă manifestată mai cu seamă prin întoarcerea la lecturi interzise.

Pentru Fan a urmat o perioadă de-a lungul căreia a trăit experiența muncii și formării revoluționare în satele chineze, alături de mulți alți tineri, parte a abordărilor specifice Revoluției Culturale, începând cu inserția și acomodarea într-o comunitate rurală necunoscută și continuând cu chinul luptei pentru supraviețuire în condițiile foametei teribile care a lovit China. În ciuda răzvrătirii sale interioare, el a continuat să interpreteze rolul de tânăr revoluționar înflăcărat, fidel regimului, deși constant și ireversibil și-a pregătit minuțios evadarea.