Nostalgie și aventură

Debutul în roman al lui Alexander Hausvater este unul așteptat și firesc, mai ales după ce cartea sa de proză memorialistică intitulată Ce dacã, tradusă în multe limbi în timp scurt, a interesat publicul și critica. Romanul său de debut Dor cãlãtor (Editura Integral, 2020), este de fapt unul dintr-un triptic de romane, ce mai cuprinde Aici, Radio Eros și Penumbra. Nici nu apucasem să răsuflu după lectura Dorului cãlãtor și neobositul autor a revenit, tot la Editura Integral, cu al patrulea roman, Ludi!

Dintr-un punct de vedere m-aș considera cel mai îndreptățit să scriu despre un volum semnat de Alexander Hausvater. Aceasta deoarece îl cunosc de multă vreme și am lucrat alături de el la destule proiecte teatrale, i-am urmărit spectacolele, dar și scrisul, am participat la lansările primelor lui volume. Dar, din alt punct de vedere, s-ar putea spune că nu sînt chiar persoana potrivită pentru că sînt, tot de multă vreme, un „fan“ al lui Hausvater, unul dintre cei atrași de personalitatea sa de artist, gata să-i recunosc toate calitățile și să nu-i observ defectele. Un cuvînt care revine des în vorbirea lui Alexander Hausvater este „totalitatea“. El practică un teatru „holistic“ în care textul, muzica, plastica decorului, dar și a mișcării actorilor dau un produs sinestezic și sinergic. Din acest punct de vedere, textul singur poate părea sărăcit de absența celorlalte ingrediente ale montării scenice. Și totuși el este important și în sine, pentru că este expresia esențială gîndului care premerge spectacolul. În roman, creativitatea intensă a regizorului, adesea scenarist al propriilor spectacole, e redusă însă la textul scris. Muzica, decorul, plastica trupului (uneori nud – „despelegoiat“, cum se spune prin Gorj) și vocea actorilor din care Alexander „scoate untul“ la repetiții, nu doar costumele pe scenă, lipsesc lăsînd autorul și cititorul în dialog nemijlocit. Piesele și scenariile lui Alexander Hausvater au darul de a media între ideile autorului, viziunea lui „totală“ asupra faptelor și viitorul spectacol, destinat reprezentării irepetabile. Este singurul reper care ne poate rămîne dintr-un eveniment ce se petrece, la fiecare reprezentație, altfel. Chiar dacă pelicula păstrează un anume spectacol, acesta este doar unul dintr-o infinitate de posibilități. În timp ce textul romanului este fixat și imuabil.

În aceste condiții, în care nu mai este dirijorul unei echipe, noul romancier, debutant în proză în al șaptelea deceniu de viață, se simte foarte bine, tot dezinvolt, ingenios, fără prejudecăți. Romanul Dor cãlãtor ar putea fi într-o oarecare măsură autobiografic. Acțiunea se petrece în Israel. Un fiu încă tînăr își asistă tatăl, internat într-o clinică, în faza finală a suferinței. Mama tînărului a murit mai demult, toți trei au emigrat (din România regimului totalitar, se deduce). Titlul cărții și versurile care constituie leitmotivul ei sînt dintr-un cîntec de muzică ușoară, compus de Jancsy Körösy pe texul lui Harry Negrin. El era foarte ascultat în România, interpretat de Iuria Darie, în vremea cînd, înțelegem, tatăl și fiul trăiau încă aici. Melodia și versurile ei au rămas în amintirea personajelor: Pe undele clapelor/ Mi-e dorul cãlãtor/ În calea ta… Mecanismul psihologic e bine prins de autor: rîndurile acestea facile, simplu de memorat, declanșează nostalgia.

Acțiunea romanului este dinamică, imprevizibilă. Ea este pigmentată de momente de teribilă căldură și duioșie, dar care sînt inexplicite. Nici fiul, nici tatăl nu-și pot mărturisi unul altuia afecțiunea profundă care îi leagă, admirația fiului pentru tatăl său și disperarea că îl vede devastat de boală, durerea ascunsă cu pudoare a tatălui că îl va lăsa singur pe fiul său. Fiul își „răpește“ tatăl din spitalul severului doctor Meir și-l face să mai trăiască niște episoade de existență normală. Ține un jurnal al acestor zile, pe care le comunică unui cotidian sub forma unor reportaje. Nu putem ști bine dacă tot ce se petrece după fuga celor doi este aievea, sau se derulează doar în mintea unuia sau altuia dintre cei doi. Autorul controlează foarte bine „decupajul“ într-un mod care chiar ar favoriza o ecranizare a cărții.

Alexander Hausvater stăpînește bine tehnica scrisului, comunică precis sau voit ambiguu, după necesități și are pasaje de remarcabilă intensitate lirică în desfășurarea altfel încordată a episoadelor. Dor cãlãtor este un roman intens care solicită atenția și aduce prețioase satisfacții cititorului.