„Argint e pe ape…”

La un miez de noapte, către sfîrşitul deceniului 8, reveneam spre Focşani din satul vrîncean Moviliţa, unde participasem la o şezătoare literară. În autobuzul plin de scriitori se aflau şi două poete notorii. Ca să mai însufleţim atmosfera, le-am propus să recite ceva din propria operă. Ambele s-au recuzat: nu-şi ştiau versurile pe dinafară. Şi cum le-ar fi putut memora cîtă vreme nu erau rimate? Într-un interviu publicat în România literară (nr. 12, 19 martie 2021), Cristian Pătrăşconiu îl întreba pe profesorul Mihai Dinu: „E şi lene, sau poate chiar incultură lingvistică şi literară la mijloc, în această «politică» de îndiguire sau chiar de suprimare a rimei?“ Profesorul ripostează: „Prefer să nu răspund la această întrebare.“ Refuz mai elocvent decît zece răspunsuri! De altminteri, Mihai Dinu afirmase ceva mai devreme: „Stirpea partizanilor rimei e departe de a se fi stins (exemplele contemporane sunt legiune…). Nu este aici locul de a produce liste de poeți rămași fideli vechii paradigme, dar vă asigur că aceștia sunt numeroși.“

Exprim o banalitate amintind că orice artă se bazează pe un sistem de norme, iar acestea, vrînd-nevrînd, au și caracterul unor constrîngeri. Cea întruchipată în rimă contribuie nu doar la fixarea în memorie a versurilor, ci și la plenitudinea lor semantică. G. Călinescu situa în rimă „accentul ideologic, către care se îndreaptă ca mareea toate imaginile versului“. Ceea ce confirmă și întregește recomandările lui Boileau : „La rime este une esclave, et ne doit qu’obéir./Lorsqu’a la bien chercher d’abord on s’évertue,/ L’esprit a la trouver aisément s’habitue;/ Au jong de la raison sans peine elle fléchit/ Et, loin de la gener, la sert et l’enrichit./ Mais lorqu’on la néglige, elle devient rebelle/ Et pour la rattraper le sens court apres elle.“ (Art poétique, I, 30-35).

La întrebarea privind cel mai frumos vers din poezia română am obținut o seamă de răspunsuri. Cele mai multe de la profesori de literatură sau de alte discipline, dar și de la sociologi, ingineri etc. Le reproduc în ordinea primirii, reținînd de la fiecare maximum trei propuneri:

Cornel Basarabescu (București): „Pe-un arbore plîng ca pe-un umăr“ (G. Bacovia, Gol).

Gheorghiță Geană (București): „Prin sat trec sănii grele de tăceri“ (L. Blaga, Tãmîie și fulgi); „Prin mine trece timpul ca un copil pe drum“ (Ion Horea, Ori poate); „Lumină lină, lini lumini“ (Ioan Alexandru, Luminã linã).

Ion Buzași (Blaj): „Argint e pe ape și aur în aer“ (M. Eminescu, Mortua est!).

Gavril Moldovan (Bistrița): „Dăunăzi înspre ziuă visasem că murisem“ (Al. Macedonski, Noaptea de noiemvrie).

Rodica Bărbat (Timișoara) : „Argint e pe ape și aur în aer“(M. Eminescu, Mortua est!); „Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur“ (M. Eminescu, Memento mori); „Sînt însetat de somnul pămîntului s-adorm“ (M. Eminescu, Apari sã dai luminã).

Marin Arcuș (Rădinești, jud. Gorj): „Argint e pe ape și aur în aer“ (M. Eminescu, Mortua est!); „Plîngeau romanțe triste pe coarde de ghitară“ (St. Petică, Cînd viorile tãcurã); „Din harfe sălciile cîntă ca niște fete despletite“ (D. Anghel, O dimineațã în Cișmigiu).

Dorin Păcurar (Lugoj): „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă“ (M. Eminescu, Melancolie).

Lucian Pîrvulescu (Pitești): „Iar timpul crește-n urma mea… mă-ntunec !“ (M. Eminescu, Trecut-au ani…).

Remus-Valeriu Giorgioni (Lugoj): „Atît de pură și elegantă fregată“ (Geo Bogza, Orion).

Alin Grama (Cluj-Napoca): „Braț molatic ca gîndirea unui împărat poet“ (M. Eminescu, Venere și Madonã).

Se observă lesne că majoritatea opțiunilor se îndreaptă spre Eminescu, iar un vers al său, „Argint e pe ape și aur în aer“, beneficiază de trei voturi. Să fie oare acesta cel mai frumos vers din poezia română? Înclin să cred că da.

P.S. La unele demonstrații recente, pe drapelul național s-a imprimat emblema unui partid. Cine sancționează această blasfemie?