Se mai compun astăzi aforisme ? În afară de celebrul „Iarna nu-i ca vara“, eram tentat să cred că nu. Mă aflam într-o gravă eroare. La Tecuci, oraşul unde s-au născut 13 academicieni, se desfăşoară de cîţiva ani un festival internaţional al aforismului, cu numeroşi participanţi din ţară şi de peste hotare. Roadele acestor reuniuni au fost culese în patru antologii (2017, 2018, 2019, 2020), îngrijite de Vasile Ghica sub auspiciile Fundaţiei „Pelin“. Cea mai recentă dintre ele cuprinde contribuţiile a 38 de autori, dintre care unii s-au remarcat şi în alte domenii (poezie, proză,teatru,eseu, critică literară).
După opinia lui M. Ralea, ar exista trei tipuri de aforisme : cele care exprimă idei curente într-o formă spirituală (Voltaire, Chamfort), cele care promovează paradoxul (Oscar Wilde, Remy de Gourmont) şi, în fine, cele care se dispensează de strălucirea formei, valoarea lor constînd în profunzimea observaţiei (La Rochefoucauld, iar la noi G. Ibrăileanu). În ce tip se încadrează aforismele de la Tecuci ? Dăm cuvîntul autorilor: l
„Poporul votează. Dar soarta alegerilor o decide norodul.“ (Valeriu Butulescu) l
„Ştiam că democraţia va deschide cutia Pandorei. Dar nu credeam că vor ieşi atîţia monştri.“ (Idem) l
„Strigătul disperat al lui Edvard Munch u a încetat. Dar nu-l mai aude nimeni.“ (Vasile Ghica) l
„Toţi marii artişti sînt ca vulturii. De aceea u pot trăi în stoluri precum vrăbiile.“ (Idem) l
„Uneori e mai bine că nu realizăm tot ce visăm.“ (Nicolae Mareş) l „Niciodată bisericile numeroase n-au înlocuit spitalele proaste.“ (Idem) l
„Nu există proprietari pe pămînt; toţi sîntem chiriaşi.“ (Viorel Vintilă) l
„Orice miracol este efemer. Chiar şi viaţa.“ (Idem) l
„Uneori e nevoie să scrii o carte întreagă pentru a-ţi veni ideea unei note de subsol bune.“ (Emil Dinga) l
„Nu poţi linguşi pe cineva dacă, în acelaşi timp, nu-l şi dispreţuieşti.“ (Idem) l „Proletari din toate ţările, şcoliţi-vă !“ (Constantin Ardeleanu) l
„În viaţa mea s-a făcut tîrziu prea devreme.“ (George Corbu) l
„Păcat că viaţa nu e reversibilă, pentru ca s-o trăim şi cum am vrea.“ (Idem) l
„La fiecare ne lipseşte ceva. Lor soluţii, ouă răbdarea!“ (Pompiliu Comşa) l
„Cunoaşte-te mai întîi pe tine, [ca] să-i poţi înţelege pe ceilalţi!“ (Dorel Vidraşcu) l
„Nu ştiu dacă prima moarte dă imunitate pe viaţă, ca oreionul făcut în copilărie, dar, o dată, merită să încerc.“ (Mircea Oprea) l
„Arătaţi-mi un om normal. Vreau să fiu ca el !“ (Idem) l
„Amintirile miros a iarbă cosită.“ (Ionuţ Caragea) l
„Toate visele lumii pot încăpea într-o lacrimă.“ (Idem) l
„Cînd vezi răutatea rudelor, devii mai înţelegător cu cea a străinilor.“ (George Budoi) l
„Numai proştii dau în gropi, pentru deştepţi există prăpăstii.“ (Idem) l
„Vom fi iarăşi ce-am fost şi… mai rău decît atît !“ (Constantin Tudorache) l
„Trăia pe picior mare şi juca la două capete.“ (Idem) l
„Liniştea e soră cu tristeţea, doar că au păreri diferite.“ (Gina Zaharia) l
„Ca să te găsesc, mi-au trebuit nişte ani; ca să te aflu – o viaţă!“ (Idem) l
„Sînt putred de bogat! Am proprietatea termenilor !“ (Gabriel Petru Băeţar) l
„Prostul nu se teme de căderea în ridicol. Îi place să se scalde în el !“ (Idem) l
„Ghinion înseamnă să faci pană la roata orocului.“ (Ms. Koan) l
„Spune adevărul doar celor care te pot ierta.“ (Idem)
Volumul cuprinde şi o seamă de aforisme în versuri, rezultat al încrucişării lor cu epigrama: „Fie-i lauzi, fie-i critici,/ Nu căta să-i ai amici,/ Căci prietenii politici/ Nu-s prieteni, ci complici.“ (Elis Râpeanu); „Dreptatea luptă vitejeşte/ Să domine, dar din păcate/ Atîtea lovituri primeşte/ Că nu mai vrea să se arate!“ (Vasile Larco) Eşantionul e, poate, prea sărac, dar permite totuşi unele observaţii generale. Prima dintre ele este prevalenţa mizantropiei, care i-a caracterizat şi în trecut pe autorii de aforisme. O mizantropie care izvorăşte din luciditate şi care, în unele cazuri, se raportează explicit la actualitate. Mult mai rar se ivesc accentele duioase, impregnate de poezie, sau ţîşnirile de umor.
La capitolul „insatisfacţii“, e de menţionat folosirea prea frecventă a schemei „subiect – predicat nominal“: „Călătoria e curcubeul pictat cu sufletul“, „Furtuna este plînsul în hohote al îngerilor de mila pămîntenilor“, „Aforismele sînt visatele noastre Afrodite…“ ş.a.m.d. Cu asemenea definiţii „lirice“, aforismul bate pasul pe loc, lipsit de ingredientele lui tradiţionale (poanta, surpriza, paradoxul) şi trădîndu-şi astfel statutul. În cadrul festivalului din 2020 s-a desfăşurat o anchetă literară, încheiată cu această întrebare: „Consideraţi că autorii de aforisme ar trebui să se constituie într-o Uniune a Aforiştilor din România, precum epigramiştii?“ Răspunsul meu ar fi fost următorul: „Da, dacă sînt suficient de dezbinaţi.“