Spionaj și literatură

S-a stins, la o vârstă glorioasă și într-o glorie pe măsura vârstei, cel mai cunoscut prozator britanic contemporan, luat se pare de boala care face acum ravagii în întreaga lume. Oricum învins de COVID sau de altă maladie, John Le Carré (născut în 1931) reușise să străbată secolul XX înregistrând ce i s-a părut mai important sau mai curios în intervalul de timp care i-a stat la dispoziție.

Pentru viitorul autor al istoriei romanului englez din ultimii o sută de ani, poziția acestui prozator în șirul ilustru pare deja fixată: a fost cel mai direct și mai autentic urmaș al lui Graham Greene, cu care seamănă uneori până la identitate. Mai întâi prin biografie: funcționar superior al Serviciilor de spionaj britanice, el a abandonat cariera administrativă pentru literatură, punând însă la contribuție tot ce aflase în calitate de „spion“. În al doilea rând, desigur, prin talent: e greu de măsurat la un artist această inefabilă calitate, dar nu încape îndoială că romanele lui Le Carré se citesc cu aceeași pasiune ca romanele ilustrului său înaintaș. În fine, cei doi mai seamănă prin viziunea politică pe care și-au format-o de-a lungul carierei. Le Carré s-a revendicat direct din Greene scriind romanul Croitorul din Panama, strălucit remake după unul dintre cele mai cunoscute romane semnate de Greene, Omul nostru din Havana. Și-a manifestat public regretul de a nu fi reușit să atingă valoarea modelului.

Licențiatul David John Moore Cornwell, pe adevăratul său nume, cu studii serioase în Anglia și pe Continent, a început prin a fi funcționar la MI5 și MI6 (toată lumea știe ce înseamnă!); s-a pasionat apoi de jurnalistică, pentru a-și descoperi adevărata vocație destul de târziu, la aproape 40 de ani. Dar odată descoperită această vocație de romancier, ea l-a acaparat de-a lungul unei vieți generos întinse până la 90 de ani.

Opera romanescă a autorului, extrem de bogată (peste 20 de volume), trebuie împărțită pe cicluri sau pe teme. Celebritatea a întâlnit-o însă rapid, la începutul anilor ’70: romanul Spionul care venea de la frig (în care „from the cold“ înseamnă atât Rusia, cât și situația spionului ținut în rezervă) a fost urmat la mică distanță de Cârtița (astfel a fost tradus în toate limbile titlul real al cărții, un vers dintr-un joc de copii). Cele două romane propuneau o nouă lume a narațiunii de spionaj și inaugurau o nouă eră a acestei specii. Alte romane celebre (Casa Rusia, Oamenii lui Smiley) aduceau în centrul acțiunii figura greu de uitat a lui George Smiley, discretul șef de Serviciu al Informațiilor, personajul care a schimbat complet profilul clasic al spionului-șef.

Există și romane în care latura autobiografică a autorului pare să domine: între ele se detașează net Spionul perfect (1986) și Managerul de noapte (1993). Vagul accent confesiv nu modifică însă noul model al romanului de spionaj care fusese deja omologat.

Prin ce s-a detașat de ceilalți autori ai genului și prin ce a cucerit Le Carré simpatia și aprecierea nu doar a publicului larg, ci și a publicului special (în ocurență, a primului ministru Margaret Thatcher )? Prin ceva în aparență simplu, dar în realitate greu de imaginat: din „romanul de spionaj“ el a făcut, înainte de toate, „roman“ și apoi doar în subsidiar „de spionaj“. Romanele sale, începând cu spectaculosul spion care venea de la frig, înfățișează lumea obișnuită a Angliei, în toată mediocritatea și descurajarea ei, trăsături ce caracterizau clasa medie britanică. Spionii vor fi aici cu totul lipsiți de aură și foarte departe de performanțele atletico-pugilistice ale lui James Bond; ei trăiesc în case modeste, au uneori familii și copii pe care trebuie să-i întrețină, iar salariul lor de bază nu e foarte mare. Singurul domeniu în care duelul cu adversarii străini se desfășoară spectaculos rămâne acela al inteligenței și al culturii (eroii au absolvit colegii renumite și vorbesc mai multe limbi); în lupta dintre conștiințe, spionii din Vest se vor arăta, până la urmă, superiori celor din lagărul comunist, iar biruința finală a uneia dintre cele două tabere va fi biruința materiei cenușii.

Chiar atunci când trădează, agenții britanici se dovedesc superiori. De altfel, ca și Graham Greene, Le Carré a avut șansa de a se fi născut și de a fi trăit în Anglia, țara de elecție a Serviciilor secrete sovietice, de la personajul de tristă memorie Philby și până astăzi.

De ce tocmai Anglia? Poate pentru că vlăstarele claselor avute din Marea Britanie, inventatoare ale snobismului, au împins snobismul atât de departe, încât au ajuns subordonați entuziaști ai Kremlinului, în faza odioasă și intens criminală a acestuia. Paradoxurile comandă deseori istoria.