O altă academie

Academia trebuie să aibă panaș și să promoveze un anumit stil: în absența acestor două calități ea nu poate exista.

În ciuda numeroaselor „Academii” care au proliferat în diferite specialități și științe, termenul „Academie” posedă o prestanță specială ce o dispensează de adaosuri explicative. Un exemplu edificator – Academia Bârlădeană.

Pasiunea francezilor pentru academii și instituții similare a devenit de multă vreme legendară. Puțini știu însă că pasiunea academică e vie și în multe alte părți ale lumii, de exemplu în Brazilia. Acolo, pe lângă Academia Braziliană de Litere din Rio de Janeiro, copiată fidel după Academia Franceză, există nenumărate alte academii sub forma, de exemplu, a asociațiilor de scriitori dintr-o anumită regiune; și astfel fiecare provincie a țării posedă propria ei academie. A fi academicianul provinciei tale e mai important decât a aparține Academiei din Rio, despre care nu se știe mare lucru la tine acasă.

Doar în asemenea context putem aprecia cu adevărat Academia Bârlădeană și revista editată de ea. Cândva, numele ei era pronunțat mai des și stârnea un larg ecou cultural. Înființată în 1915, când Marele Război abia începuse, ea grupa scriitorii și artiștii din Bârlad și din împrejurimi, ca și pe toți cei care aveau vreo legătură cu Bârladul. Prezență activă în peisajul interbelic, ea a fost suspendată imediat după instaurarea comunismului; dar membrii ei au continuat să ducă o viață culturală în regim de ilegalitate, cu adunări aproape conspirative în casele unora dintre membrii Academiei, aflați mai ales la București. Dovadă de vitalitate remarcabilă: în primele zile de după Revoluția din decembrie 1989, Academia Bârlădeană a ieșit din nou la lumină, și-a numărat membrii, și-a strâns rândurile, și-a reluat activitatea. Întunecata pagină a dictaturii fusese întoarsă fără regrete.

Ar fi ușor să ironizăm o asemenea întreprindere, dar n-am avea dreptate. Înființată de poetul G.Tutoveanu și de folcloristul Tudor Pamfile, ea l-a avut la început drept Președinte de onoare pe Vlahuță, iar, din 1990, pe C.D.Zeletin, savantul-poet care a impus-o în lumea intelectuală a zilelor noastre. Debutul sub semnul lui Vlahuță i-a condiționat într-un fel existența: o bună parte din literatura cultivată în paginile revistei și la editurile legate de Academie a urmat modelul Vlahuță, văzând mereu literatura ca pe o componentă a unui ansamblu vast, ce cuprinde etica, progresul spiritual și ideea națională. Unii literați din Academie au slujit același tip de poezie, din 1915 și până astăzi, pentru că o Academie ține să fie depozitară de tradiție și să se schimbe cât mai puțin.

Revista „Academia Bârlădeană” apare trimestrial; cele mai interesante numere sunt numerele închinate unor personalități bârlădene, compunând uneori adevărate dosare de existență. Ultimul număr consultat de mine (nr.3 din 2020) este despre Victor Ion Popa, „fiu al Bârladului”, de la nașterea căruia s-au împlinit 125 de ani. Articolele, corespondența, mărturiile contemporanilor, fotografiile, toate publicate pentru prima oară în acest număr al revistei, vor deveni indispensabile celui care va dori să scrie despre autorul lui Tache, Ianke și Cadâr.

Imediat ce Academia a ieșit din ilegalitate, la începutul lui ianuarie 1990, C.D.Zeletin, profund legat de lumea Bârladului, a fost ales Președinte de onoare. Unul dintre cei mai buni traducători de poezie pe care i-am avut a patronat activitatea instituției; nu e de mirare că două numere ale revistei i-au fost consacrate anul trecut, atunci când a părăsit această lume. Găsim aici documente și imagini legate de familia poetului Zeletin, dar mai ales amănunte despre alte două ilustre figuri înrudite cu traducătorul, și anume unchiul său George Emil Palade, până acum singurul român laureat al Premiului Nobel, și celălalt unchi, Ștefan Zeletin, filozoful și sociologul din perioada interbelică.

E impresionantă grija cu care revista urmărește viața culturală a orașului. Nivelul Vlahuță-Tutoveanu-Pamfile a rămas, dar sub el nu se coboară niciodată – dimpotrivă. În enciclopediile viitorului, Academia Bârlădeană va fi, poate, consemnată prin doar câteva rânduri, dar vor fi rânduri câștigate eroic, printr-o muncă deja seculară și care ar putea dura încă un secol.