Marele proiect

A apărut recent un nou volum al semioticienei, lingvistei și scriitoarei Sanda Golopenția, masiv și cu un titlu promițător : Marele proiect, care trimite direct la una dintre cele două direcții principale ale cercetărilor sale. Marele său proiect – simplificând puțin lucrurile – este acela de a restitui istoria glorioasă a științei și culturii românești postbelice evidențiind principalele ei figuri dintre care o mare parte, o bună parte a suferit după ocupația sovietică și schimbările brutale împlinite sub mantia ei. Dați afară de la catedră, de la institutele de cercetare (L.Blaga, Gh.Brătianu, Gr.T.Popa ș.a.) unii au ajuns în funcții mizerabile, care abia le îngăduiau subzistența, iar alții au fost închiși, urmăriți cu îndârjire și excluși practic din viața normală. Printre numeroasele victime ale vânătorii politice s-a numărat și sociologul Anton Golopenția, a cărui fiică, ajunsă ea însăși o cercetătoare de renume internațional, profesoară la Brown University din U.S.A., a format acum mai mult timp acest proiect care a devenit cu timpul nu numai „mare“ ca perspectivă, ca întindere a cercetării, ca importanță a materialelor publicate, ci și ca deschidere treptată a unui nou și larg orizont în propria noastră istorie recentă: ea cuprinde istoria dramatică a unor persoane reprezentative din generația care ne-a precedat, care au fost urmărite, persecutate, aruncate în închisori după procese înscenate, adesea asasinate în anii tulburi de după 1948.

Sanda Golopenția, fiica sociologului și filosofului Anton Golopenția, și-a asumat sarcina de a căuta documentele acestei perioade și a reconstitui pe baza lor, a amintirilor copilărești despre părintele dispărut fără explicație în plină zi (a fost ridicat de la Biblioteca Academiei) și a altor mărturii nu numai istoria dramatică a eliminării acestei personalități științifice de prim rang, ci și viața care a basculat o întreagă categorie de intelectuali, profesori și cercetători, într-o bolgie și mai fioroasă prin atmosfera de mister și amenințare care o înconjura. Dar cartea aceasta și cele care au precedat-o nu vorbesc numai despre suferința acestor victime și a familiilor lor, ci și despre activitățile lor zilnice, reconstituind o fărâmă din existența unei categorii destul de largi de intelectuali din „fosta“ burghezie. Pornită ca o cercetare a fiicei în căutarea tatălui smuls din familie, nedrept și pe neașteptate, cercetarea Sandei Golopenția atinge firesc cercuri mult mai largi de cunoscuți, descrie viața cotidiană a unor pături sociale, inclusiv de stânga, care s-au trezit într-o lume diferită, gestionată de forțe, nutrite de concepții și mobilizate de scopuri care nu aveau nimic comun cu viața societății românești. Această dramatică răsturnare care a dus în numai câțiva ani (1948-1953) la o deraiere atât de marcată într-o lume deja marcată de război devine mai ușor de înțeles urmărind cărțile Sandei Golopenția, între care ultima, care prezintă „marele proiect“și care lămurește întreaga lui arhitectură.

În principiu, cartea este un dosar – un dosar voluminos, de peste opt sute de pagini – care prezintă viața și opera lui Anton Golopenția împărțite în trei mari capitole: Arestarea și moartea lui Anton Golopenția, deschis de un studiu al editoarei de peste o sută de pagini despre „ultima carte“ și alte două texte privind atmosfera de familie, explicând perspectiva editoarei (Sanda Golopenția, Viața noastră cea de toate zilele și Liliana Alexandrescu, Pe urmele tatălui). Urmează un capitol cu fragmente reprezentative din opera sociologului, dar și extrase din comentariile literare și introducerea la prețiosul Îndreptar pentru tineret. Acest capitol se încheie cu un grupaj consistent din lucrări postume de statistică și demografie ale lui Anton Golopenția între care importantul studiu despre românii de la est de Bug, cu o amplă notă a Sandei Golopenția despre Povestea cusăturilor românești din Donbas.

Cartea pe care o prezentăm nu este o carte obișnuită, și nu numai pentru că oamenii despre care e vorba și faptele lor nu sunt obișnuite, ci pentru că în multe cazuri ele sunt prezentate în forma pe care a vrut să le-o dea cel care scria, nu cel care vorbea: sunt aici, ne atrage atenția editoarea, multe pagini care redau interogatoriile suspecților politici din anii de început ai dictaturii noului regim: ei nu puteau vorbi nici la interogatorii, căci anchetatorul le dicta ce trebuiau să scrie în așa fel încât aceste declarații par mai degrabă niște autodenunțuri. Spune editoarea în Introducerea sa: „cititorului, pe bună dreptate neștiutor, îi amintim că foile și cerneala necesare redactării unei declarații îi erau date deținutului numai după ce, în urma interogării orale, se considera că s-a ajuns la rezultate consemnabile sau, în mod excepțional, și după cereri repetate, spre a scrie declarații de completare, memorii etc.“. Introducerea sa cuprinde exemple de asemenea declarații unde inculpatul, care „înaintează, prin umilire și tortură, spre istovire, boală și moarte, anchetatorii devin co-autori punându-i în gură enunțuri autoincriminatorii prin care se declară dușman al poporului, făptuitor al unor acte dușmănoase împotriva republicii și deci pasibil de condamnare la moarte“ (p.44). Introducerea Sandei Golopenția arată de la început că această publicație nu este un simplu act reparator pe care fiica îl invocă în favoarea tatălui său, strălucit sociolog, fost director general al Institutului Central de Statistică, ci împlinirea unei datorii pe care i-o impunea pericolul ca toată această dramă umană, cu trăsăturile ei proprii, să fie înlocuită de „banalizarea celor petrecute prin nararea lor la persoana a treia“. Dincolo de dramatismul faptelor și dincolo de adăugarea unor pagini importante la dosarul crimelor comise în acei ani de început ai dictaturii, fiica lui Anton Golopenția urmărește nu numai să reconstituie destinul exemplar al unui om de știință și înalt funcționar al statului, care este o firească acțiune de ordin moral, ci să și combată și să demonstreze falsitatea multor detalii invocate în acel proces, demascând „numărul masiv de afirmații neadevărate colportate în clară cunoștință de cauză de o serie dintre instituțiile și oamenii implicați direct în anchetarea și moartea lui Anton Golopenția. Cum unele dintre aceste afirmații au început să fie puse în circulație, fiind socotite adevărate“, se impunea să-i fie dat cuvântul, dincolo de moarte, celui pe care asemenea afirmații continua să-l lezeze de dreptul elementar la adevăr“.

Cartea Sandei Golopenția devine astfel nu numai o operă exemplară de justiție față de nedreptățile succesive suferite de Anton Golopenția, urmate de arestarea sa abuzivă și moartea în închisoare după nouă luni de chinuri, ci și un vast și cuprinzător dosar al operei savantului, care se adaugă celui al persecuției politice. Sunt incluse deci aici 184 declarații, memorii, scrisori (scrise în arest și netrimise destinatarilor), dar și 117 scrisori, ciorne și note scrise între 1943 și 1948. Tot materialul utilizat și publicat de autoare provine, precizează d-sa, din uriașul dosar consacrat procesului Pătrășcanu, care numără 203 volume și el a fost obținut spre consultare abia după ce ea obține copiile a două scrisori: una din 8 iunie 1950, din închisoare, care-i era adresată ei și fratelui său, și alta adresată mamei sale, soția lui Anton Golopenția.

Prima parte a acestui volum consistent și amplu, intitulată Arestarea și moartea lui Anton Golopenția, cuprinde introducerea editoarei și Nota asupra ediției, scurta relatare a Sandei Golopenția despre viața în familie intitulată Viața noastră cea de toate zilele și se reproduce recenzia Lilianei Alexandrescu la această carte apărută în revista „Memoria“. Urmează o selecție din Opera lui Anton Golopenția, cu diverse selecțiuni din domeniile Sociologie, Statistică, demografie și geopolitică, Literatură (unde se reproduce Îndreptar pentru tineret) și câteva postume între care și studiul Românii de la est de Bug.

Mai apar în volum o mulțime de documente între care declarațiile în anchetă ale lui Anton Golopenția, aproape de două sute, ultima fiind din 26 mai 1951, și un mare număr de alte scrisori de la și către corespondenți ai săi între care îl găsim pe istoricul britanic Hugh Seton-Watson, istoricul britanic de origine română David Mitrany, sociologul comunist Miron Constantinescu ș.a. Este vorba despre un volum care, radiografiind viața sfârșită tragic și contribuțiile științifice substanțiale ale marelui sociolog Anton Golopenția, prezintă cititorului, cu o sobrietate care nu diminuează imaginea caleidoscopică, răscolitoare, a unei părți din cea mai tulbure și mai dramatică epocă a istoriei relativ recente a țării noastre și a intelectualilor săi de valoare în primii ani după 1948.