Casa de avocatură Șoșoacă & Doamnele

Când autoritățile din Marea Britanie, Irlanda, Danemarca, Suedia, Franța și alte țări se dau de ceasul morții că n-au luat la timp măsuri severe de prevenire a răspândirii Covid-19, la noi, trei doamne avocate îl cheamă în judecată pe Raed Arafat pentru a fi impus purtarea măștii. Una din doamne a pierdut procesul. Ceea ce nu pare a le descuraja pe celelalte (deocamdată) două. Ce rost are să-i pui pe judecători în delicata situație de a se pronunța în materie de epidemiologie, e doar una din probleme. N-au magistrații, bieții de ei, destulă treabă cu spărgătorii de automate, cu înmormântările clanurilor, cu bărbați geloși care-și înjunghie concubinele, cu pruncucigașe sau cu șoferi beți? Șoșoacă și compania ar trebui să-l lase în pace pe Raed Arafat, care face și el ce fac toți în lume, și să se ia de OMS, care e la originea măsurilor, sau de Bill Gates, tartorul fabricării Covid-19, cum pretind unii de bună-credință, sau de comuniștii chinezi, care au scos pe furiș virusul ucigaș din laboratorul de la Wuhan ca să-i distrugă pe americani și pe aliații lor, printre care și pe noi, românii. E limpede că e vorba de o conspirație mondială. În care Raed Arafat nu e decât o rotiță neînsemnată. Un șurub. O șaibă. Adevărații vinovați, care trebuie duși de urgență în fața instanțelor internaționale, la Tribunalul Penal de la Haga, la CEDO sau mai știu eu care, sunt cei indicați mai sus, Oculta, care ne decide soarta. După modesta noastră părere, Casa de avocatură Șoșoacă & Doamnele ar trebui să țintească mult mai sus în scopul, nobil asumat, de a-i cruța pe toți pământenii de grozăvia purtării măștii, ceas de ceas, zi de zi și în proporție de masă. Asta ar echivala cu obținerea unor scutiri pentru fiecare din miliardele de locuitori de pe planetă (plus cei câțiva de pe stația orbitală), nu doar pentru doamna Șoșoacă. Nu de alta, dar cu o floare nu se face primăvară.