Neuitatul Dinu Pillat

La 5 decembrie se împlinesc 45 de ani de la dispariția unuia dintre cei mai distinși, mai înzestrați și mai importanți eseiști și cercetători literari din generația care a precedat generația mea, arătându-ne drumul : Dinu Pillat. Fiul lui Ion Pillat, nepot al Brătienilor, îndrăgostit de literatură și mai ales de poezie, intră în Facultatea de Litere în 1940 și este coleg de an cu mulți începători care vor deveni nume cunoscute, menționate de biografa poetului Carmen Brăgaru : Monica Lovinescu, Teohar Mihadaș, Pavel Chihaia, Dan Duțescu, Al.Balaci ș.a. Reținut în 1945 ca asistent al lui Călinescu la Catedra de literatură română a Facultății bucureștene, Dinu Pillat își pregătește teza de doctorat pe care o susține în 1947, despre Romanul de senzație în literatura română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea ; cercetarea este precedată și anunțată oarecum prin articolul Note despre romanul modern apărut în „Revista Fundațiilor Regale“ nr.7 din 1943. Debutul în critică îl făcuse însă la abia șaptesprezece ani, în 1938, când publică un articol în „Universul literar“ despre Nuvelistica lui Ionel Teodoreanu, prozator preferat în anii tinereții sale; va continua foiletoanele critice în revista „Preocupări literare“, unde recenzează în cuvinte elogioase Divanul persian al lui Mihail Sadoveanu sau mai vechiul Ce-a văzut Ilie Pânișoară al aceluiași Ionel Teodoreanu, apărut în primă ediție în 1940.

În decembrie 1956, Călinescu reușește să-l angajeze cecetător la Institutul de Istorie literară și Folclor al Academiei, însă în martie 1959 el este arestat în lotul Noica-Pillat și învinuit de înaltă trădare pentru că a făcut să circule în manuscris romanul său Așteptând ceasul de apoi. Eliberat după câțiva ani, Dinu Pillat revine la Institut și „debutează“ a doua oară în 1969 cu volumul intitulat didactic Mozaic istorico-literar. Secolul XX, cu trei capitole grupând studii în trei direcții care marchează temele sale de predilecție: Cu privire la roman, Cazuri literare insolite și Reconstituiri biografice, care investighează viața unor apropiați: tatăl său Ion Pillat, G. Călinescu, Ionel Teodoreanu și V. Voiculescu. Această largă deschidere nu este desigur semnul unei indecizii, ci al unei insațiabile curiozități privind literatura și cuprinzând tot spațiul literaturii moderne pe care o trece prin filtrul unei foarte bune cunoașteri a literaturilor europene găsite de tânăr în biblioteca părintească.

Debutul lui Dinu Pillat se pierde în negura timpului, după formula cunoscută: s-a produs în excelenta revistă Vlăstarul a Liceului Spiru Haret, la care a debutat și a colaborat înaintea lui și Mircea Eliade și alți scriitori din această perioadă (C.Noica, Al.Ciorănescu ș.a.). Ca prozator, Dinu Pillat va debuta în volum în 1943 cu romanul Tinerețe ciudată, prefațat de Ionel Teodoreanu și recenzat favorabil în decembrie de Traian Chelariu în „Universul literar“ ; va continua să publice și în 1946 revine cu romanul Moartea cotidiană, nutrit dintr-o substanță căreia mai târziu i s-au găsit asemănări cu „greața“ existențialiștilor francezi. Al doilea roman al scriitorului n-a avut însă nici măcar atâta ecou cât precedentul în presa momentului. Sfârșitul războiului, cu incertitudinea și haosul care se instauraseră, nu erau un mediu prielnic literaturii și mai ales comentariului literar. Prima versiune a romanului Moartea cotidiană de Dinu Pillat este, probabil, proza cel mai puțin aseamănătoare cu viziunea intelectualului care investigase „aventura poeziei în plan teoretic“, chiar dacă îl interesează îndeaproape, iar mai târziu va scrie și despre“cazuri literare insolite“, adică despre poeți despre a căror amprentă personală exclude într-adevăr – mai ales la acea dată – orice tentativă de asociere a lor într-un profil comun, ca o confirmare deplină a originalității fiecăruia : Max Blecher, Serghei Esenin, Emil Botta și foarte tânărul pe atunci Marin Sorescu. Dar în ciuda apetenței arătate pentru o poezie a insolitului, ca și a vitalității câtorva personaje laterale, micul roman Moartea cotidiană este o cronică a vieții ca disoluție, la nivelul unor existențe mai degrabă larvare, consumate între tabieturi, traseul unor activități circulare în care se îneacă orice veleitate a schimbării, iar, când neașteptatul se produce totuși, el nu este decât pecetea care sigilează drama unui destin inexorabil: moartea ca simplă absență dintr-un cadru general.

Moartea cotidiană nu este însă un roman al dramelor diverselor sale personaje, ci al unor existențe mai degrabă obosite, în orice caz fără perspective, pe care autorul le definește de la început prin intermediul unuia dintre personaje: „Viață înseamnă o moarte de fiecare clipă, o anchilozare psihică, desăvârșindu-se pe îndelete, cu încetinitorul, o eșuare într-un tipar de automatisme cotidiene. La unii se vede dintr-o dată… dat fiind că respectivii la cei mai mulți însă nu se bagă de seamă chiar de la prima vedere…“. La fel este imaginea cu totul ștearsă a profesorului Justin Ionescu pe care, la masă, văzându-l absent, soția îl întreabă dacă s-a întâmplat ceva, iar el îi răspunde „Nu, nimic“, deși un coleg de cancelarie al soțului se sinucisese: „Găsea că este zadarnic să o comunice… Era sătul de ceremonii. Și apoi, i se părea un efort prea mare“. Dar nu peste mult timp, ocupat cu un teanc de teze pe care le corecta, întârzie să vină în dormitor și soția, care vine să-l caute, îl găsește cu capul pe masă, culcat peste teze: murise. Impresia generală pe care o lasă deznodământul este că lipsa de vitalitate este, în primul rând, o stare psihică a personajelor, care și-au epuizat dorința de a trăi: ea se consumă ca o lumânare și, ajunsă la capăt, viața se stinge.

Activitatea de critic și de istoric literar a lui Dinu Pillat este mai bine cunoscută, reprezentând și terenul pe care își desfășoară activitatea în ultima parte a vieții. Ca cercetător la Institutul de Istorie literară al Academiei, el ia parte la diferite activități colective, între care Dicționarul de termeni literari, apărut în 1976, din păcate după dispariția sa, un util instument de lucru în care articolele sale se disting prin erudiție, eleganță și claritate : alegorie, autobiografie, avangardă, biografie, bovarism, descriptiv, elegie ș.a. A mai lăsat o excelentă culegere de studii privind literatura noastră contemporană (Mozaic istorico-literar. Secolul XX, precedată de studiul Preliminarii europene la constituirea unui nou concept de poezie, în 1969, apărută în trei ediții) și un eseu, apărut postum în 1976, cu o prefață de Al. Paleologu, Dostoievski în conștiința literară românească. Nenumărate alte reeditări au fost cuprinse în ultimii zece ani într-o serie de autor, coordonată de Monica Pillat, fiica scriitorului, și de George Ardeleanu: seria, gândită la dimensiuni ample și cu tot aparatul critic necesar, publicată de Ed. Humanitas, va cuprinde nu numai texte cunoscute, ci și unele necunoscute sau puțin cunoscute, cum sunt cele dintr-o Addenda la reeditarea volumului Mozaic istorico-literar, care a apărut în 2013. Cum toate aceste cărți au apărut demult și nu se mai găsesc în circulație, ar fi desigur necesar ca volumele să fie reeditate treptat. Nu s-ar putea imagina o revanșă mai nimerită împotriva numeroaselor persecuții și prigoanei dezlănțuite împotriva unui scriitor și unui intelectual de valoarea, de rigoarea morală și de delicatețea neuitatului Dinu Pillat.