Unde este spiritul civic?

Cu minime excepții, medicii afirmă că principala cauză a valului al doilea al pandemiei este nerespectarea restricțiilor impuse de autorități. În România, ca și peste tot în lume. Cu alte cuvinte, lipsa de spirit civic. De vină este, indiscutabil, educația precară. În liceul românesc există (sau, cel puțin, exista!) ca materie opțională o oră pe săptămână de educație cetățenească. În ce consta și cum se desfășura o astfel de lecție, iată o întrebare la care n-am un răspuns limpede. Presupun că nu grozav. Sigur că nimeni n-a prevăzut o situație excepțională de felul pandemiei, dar cultivarea spiritului civic, dacă se făcea cum trebuie în școală, ne-ar fi scutit de o parte din dificultățile crizei actuale. Completul dezinteres al tinerilor față de tragediile care se petrec și sub ochii lor este cât se poate de semnificativ. Modul în care au înțeles să se bucure de libertate, odată încheiată starea de urgență, arată o enormă inconștiență. Ne amintim de năvala de pe litoral în lunile de vară, de petrecerile de tot felul, aniversări, nunți și botezuri, de înghesuiala de la terase, de dezmățul din cluburile de noapte. O minimă educație cetățenească i-ar fi învățat că nu există libertate fără responsabili tate. Respectarea interdicțiilor este, în definitiv, și o chestiune de bun-simț. Faptul că încălcarea lor aproape sistematică este considerată principala cauză a va lului al doilea al pandemiei e de natură a ne face să reflectăm serios la școală și la rosturile ei în societate.

Când și unde regulile stabilite de autorități au funcționat, pandemia a fost ținută în frâu. Inclusiv în România, până la primele relaxări de după starea de urgență. Carantinarea a dat rezultate peste tot unde a fost impusă și din momentul din care a fost impusă. Așa s-a întâmplat în China sau în Italia. Dar și la noi. Din contra, acolo unde autoritățile au ezitat s-o facă, în Brazilia, Marea Britanie sau SUA, dezastrul n-a putut fi evitat. Dincolo de lipsa de discer nământ a unor categorii de populație, îndeosebi tânără, iată, relaxarea uneori prematură, alteori prost aplicată, a constituit, la rândul ei, una din cauzele răspândirii virusului ucigaș.

O vină o poartă neîndoielnic și autoritățile. Primul lucru care li poate reproșa este lipsa de fermitate în aplicarea măsurilor de siguranță. Dacă în adoptarea lor au întâmpinat deseori opoziția parlamentului, a CCR și a Avocatului Poporului, ceea ce a condus la întârzieri și chiar la perioade de vid legislativ, în aplicarea măsurilor piedicile, autoritățile și le-au creat singure. Nu intenționez să întocmesc o listă, mi-ar lua prea mult spațiu. Dar câteva exemple se impun. La ce bun să dai o amendă derizorie, de 1000 de lei, cam cât costă un bilet de intrare, bunăoară, unui club de noapte în care nu se respectă regulile? Îi ridici temporar sau, dacă recidivează, definitiv licența. Amenzile le rezervi petrecăreților. Alt exemplu: nu e suficient să-l împiedici pe un cetățean să intre într-un magazin sau să se urce în tramvai dacă nu poartă mască, îl amendezi și, dacă recidivează, îi întocmești dosar penal. Sunt interdicții care nu se negociază. Nu mai vorbesc de îngăduința cu care autoritățile se poartă cu cei care protestează public contra purtării măștilor și a respectării distanței. Acesta e un capitol care trebuie discutat separat.

În condițiile legii stării de urgență sau de alertă, protestul public se cuvenea asimilat cu primejduirea efectivă a sănătății populației. E inadmisibil să-i lași zile la rând să ocupe Piața Victoriei din Capitală pe niște cetățeni care cer, în numele libertății persoanei, ridicarea unor interdicții, în fond, mărunte, cum ar fi distanța sau purtatul măștii, mai ales că toate activitățile, inclusiv cele recreative, sunt permise. Pașnici în fapte, cetățenii cu pricina nu-și prea aleg însă cuvintele. Efectul protestului lor e la fel de mare ca încălcarea regulilor. Există o categorie importantă de cetățeni care le iau discursurile în serios și refuză masca și distanțarea, dacă nu și spălatul pe mâini. Nimic nu oprește autoritățile să-i evacueze pe protestatari și, la rigoare, să desființeze partidul AUR, care îi organizează și manipulează. Ar fi o încălcare a dreptului la opinie? Când opinia, fie și indirect, ucide, ea trebuie interzisă. Se adaugă auriilor din Piață unii comentatori de televiziune, care au un mod mai perfid, dar deopotrivă de periculos, de a nega capa citatea de a ucide a virusului. Ca să nu mai vorbesc de unii politicieni, care umplu ecranul televizorului cu demagogia lor referitoare la drepturile omului și la libertate. Moftangiii aceștia și-au dat mâna cu CCR și cu Avocatul Poporului în subminarea încrederii populației în medici și în autorități, invitând pe față la nerespectarea regulilor. N-a contestat Avocatul Poporului măsura peste tot în lume aplicată a carantinei? Ne putem întreba ce s-ar fi ales de noi dacă erau ascultate predicile unui Cataramă et comp. Ne putem, de asemenea, întreba câți enoriași se vor fi îmbolnăvit în urma faptului că n-au respectat cuvântul medicilor, ci pe al unor preoți care pretindeau că vorbesc în numele Domnului, dar care s-au îmbolnăvit ei înșiși, iar unii au plătit cu viața greșeala comisă față de semenii lor. Din păcate, autoritățile, cele eclesiastice inclusiv, n-au avut de obicei nicio reacție față de înghesuiala de nepurtători ai măștii din biserici. Și nici față de unii ierarhi ai Bisericii care propovăduiau și aplicau nepurtarea măștii. Nimeni nu i-a informat că al doilea mare focar de Covid 19 din pravoslavnica Rusie a fost în biserici. Când scriu aceste rânduri, opinia publică este împărțită cu privire la procesiunea anuală la moaștele Sfintei Parascheva. Singura soluție normală e să nu aibă loc anul acesta.

Nu sunt sigur că, în cazul pandemiei, ce e val ca valul trece. Dar de un lucru sunt absolut convins: propaganda contra regulilor, de altminteri minime, impuse de autorități (din nefericire, niciodată pedepsită), face tot atâta rău cât face inconștiența unora puțin sau deloc dispuși să le respecte.