Din păcate, stimate domnule Nicolae Manolescu, nu prea mulți politicieni ai noștri au intrat în politică pentru a se pune „în slujba altora“. Mulți fac politică pentru tot felul de beneficii personale și utilizează o funcție cu gândul de a se căpătui. Cel puțin așa se întâmplă în ultimii ani. În PAC au fost mai mulți politicieni intelectuali, precum dvs., care să demonstreze că nu chiverniseala era motivul intrării lor în politică? PAC a fost o idee generoasă servită de oameni generoși?
Deși treizeci de ani nu sunt mulți la prima vedere, sunt totuși mai mulți decât viața politicii. Două generații de politicieni s-au perindat din 1989. Două: extrem de diferite. Există desigur supraviețuitori din cea dintâi, cam câți numărăm pe degetele de la mâini. Iar dacă ne referim la beneficiarii de foloase materiale, adică la aceia care au profitat de politică pentru a se căpătui, cum spui, aceștia sunt încă și mai puțini. Te întrebi, probabil, de ce au rezistat doar câțiva din cei care ocupau până la refuz în anii 1990 scena politicii și deopotrivă scena afacerilor. Din mai multe motive. O să rețin două. Nu aveau suficientă experiență, nici în afaceri, nici în politică. Înainte de 1989 nu făcuseră cu adevărat nici una, nici alta. Și, în orice caz, nici politica, nici afacerile nu erau aceleași înainte și, respectiv, după. Al doilea motiv este că noua clasă politică, așa eterogenă cum era la început, era incomparabil mai curată decât aceea care i-a urmat. Vreau să-ți dezvălui un lucru pe care n-ai (nici tu, nici Împăratul) de unde să-l știi: PAC a avut la un moment dat inițiativa de a fi separată politica de afaceri, pornind de la ideea că oamenii de afaceri pot sprijini un partid sau altul, care, socotesc ei, le reprezintă interesele, fără a fi membri în vreunul și fără a ocupa funcții politice. Mi se părea evident pericolul infestării mediului politic de către mediul de afaceri. Nu tot așa li s-a părut și altora: inițiativa cu pricina n-a fost împărtășită nici de stânga, nici de dreapta, cum bănuiești, dragă Daniel. Rezultatul îl constatăm astăzi cu asupra de măsură. Prea puțini politicieni candidează la diferite funcții pentru că simt a fi de datoria lor să se pună în slujba celorlalți. Majoritatea nu văd mai departe de lungul nasului personal. Profesionalizarea afacerilor n-a fost însoțită de o profesionalizare politică. Am mai discutat despre asta. Într-un articol din „Adevărul Weekend“, pe vremea când colaboram, ca și tine, la paginile de cultură (ubi sunt?) ale ziarului, am pus pe două coloane numele unor politicieni din prima generație postdecembristă, respectiv, din cea de azi: diferența de anvergură sărea în ochi. E și chestiune de cultură, și nu doar politică. E destul să-i asculți pe oamenii politici cum vorbesc la televizor în ziua de azi, ca să-ți dai seama de halul în care se prezintă limba română în gura mult iubiților noștri conducători. Cum vrei să fie respectate legile sau, în acest timp de restriște, rigorile impuse întregii societăți, dacă nu suntem în stare să respectăm gramatica limbii române, dacă batjocorim vocabularul, țigănindu-l? Politicieni de toată mâna dau năvală la televiziune să-și strige incompetența în toate problemele, siluind limba ca niciodată în trecut. Cum să-i credem de bună-credință când ne vorbesc despre binele general, dacă e limpede că nu vorbim aceeași limbă?
Referitor la ultima parte a întrebării: onest vorbind, PAC nu se distingea neapărat prin aceea că nu chiverniseala îi motiva pe membrii săi. Faptul că număra în rândurile lui personalități de valoare recunoscută explică într-o oarecare măsură de ce nu căpătuiala cu orice preț îi motiva pe membrii săi. Tocmai ți-am vorbit despre asta. Ca și, în general, mica atracție pe care afaceriștii au resimțit-o față de politica PAC. Le convenea, eventual, programul nostru, dar nu țineau cu tot dinadinsul să intre în partid. Am avut alături de noi destui oameni de afaceri, dar de rangul doi, patroni de, cum se spune astăzi, IMM-uri, aflate la începutul lor, care ne-au ajutat fără condiții. Dar niciun mare patron. Asta ne-a costat destul de scump. Cum principiul nostru a fost separarea politicii de afaceri, am tras consecințele. Poți s-o iei și ca pe o naivitate din partea noastră. Ei, oameni generoși, cum zici! Dacă te întrebi ce aș face astăzi, nu te aștepta de la mine să fiu altul: naiv am fost la cincizeci și ceva de ani, naiv sunt și la optzeci și ceva. Încă din copilărie când îl citeam cu delicii pe Hogaș, am reținut o frază a unui cioban nemțean: „Decât să-nting în unt și să mă uit în pământ, mai bine să-nting în sare și să mă uit la soare“. Fraza mi-a devenit un fel de deviză pentru toată viața.