Muzică în timpul pandemiei

În mod cert, actuala ediție festivalieră a concertelor de vară de la Atheneul Român nu putea ocoli impactul teribil al acestui flagel mondial, care, în această perioadă, bântuie lumea și care marchează existența noastră a tuturor.

Nu reușește a ne ucide, nu a redus la tăcere muzica, nu a anulat concertele devenite tradiționale ale sezonului estival. Evenimentele s-au petrecute însă, de această dată, pe parvis-ul Atheneul Român. Săptămână de săptămână, miercuri și joi, la ceas de seară, dispuși pe un podium special amenajat, muzicienii își revin în formă pe relația cu publicul de concert; până spre sfârșit de lună august. Melomani sau simpli curioși, turiști de ocazie – cei care își pot permite a plăti costurile, devenite exorbitante pentru noi, ale biletelor – sunt dispuși la distanțe reglementate, dinaintea spațiului verde. Ceilalți ocupă spațiul generos al băncilor aleilor. Audiția este relativ satisfăcătoare pentru condiția concertului în aer liber; microfoane individuale, difuzoare, reflectoare, puncte luminoase eficient orientate, totul este țintit a înlesni o agreabilă petrecere a timpului în compania muzicii. Repertoriul este atent ales pentru a întreține buna dispoziție, câtă poate să fie și aceasta, în aceste vremuri atât de complicate. Nu ne vom pierde cu firea!

Indiscutabil, efortul orga niza torilor, al companiei producătoare Lanto Communication, a fost, este unul cu totul considerabil. Căci, așa cum știm, există concerte și manifestări artistice menite a fi susținute în spații închise, în săli de concert care beneficiază de o acustică special amenajată. Există – pe de altă parte – manifestări, spectacole concepute a se desfășura exclusiv în aer liber sau în săli mari, polivalente. Ar fi greu de imaginat un concert al trupei Heavy Metal – spre exemplu – găzduit de sala Atheneului Român, la fel cum – pe de altă parte – un concert cameral, performanța unui duo cu pian este firsc să beneficieze de intimitatea unui spațiu care poate asigura comunicarea potrivită.

În ce privește muzica însăși, evident, se practică adaptări și prelucrări ale unor piese devenite – unele dintre acestea – șlagăre, cum este, spre exemplu, fermecătorul Marș turc de Mozart, cu parafraze dintre cele mai diferite. Nu toate sunt de bun-gust! Sunt de preferat adaptările care nu împietează asupra caracterului însuși al muzicii. Putem audia pagini ale repertoriului clasico-romantic, dar și valsuri, tangouri, arii din opere. Într-un cuvânt, muzică de largă accesibilitate.

O explozie de energie, de bună dispoziție, s-a dovedit a fi fost momentul de debut al stagiunii Vara Magică, anume concertul formației Violocellissimo, ansamblu fondat și condus de maestrul Marin Cazacu. Se poate vorbi de o acțiune sinergică susținută de entuziasmul grupului de violonceliști atașați cântului angajat, cu determinare, cu bucurie. Astfel am audiat celebra Passacaglia de Händel – lucrare articulată în versiuni dintre cele mai diferite, celebrul Adagio de Tomaso Albinoni, minunatul Vals de Șostakovici, dar și lucrări semnate de regretata compozitoare Cornelia Tăutu sau de Sabin Pautza; … de asemenea inspirate aranjamente ale unor piese datorate lui Michael Jackson, Freddie Mercury, Astor Piazzolla. A fost un debut mai mult decât promițător!

indiscutabil, concertele – să le numesc camerale? – au fost cele mai captivante din punct de vedere artistic. Pentru muzicianul solist sau pentru cel de muzică de cameră, constituie o veritabilă traumă faptul că emisia sonotă nu resimte rezonanța zonei acustice a spațiului sălii de concert; microfoanele, amplificarea, difuzoarele conduc sunteul în spațiul liber spre satisfacția aproximativă a publicului și mult mai puțin a muzicianului solist.

În pofida acestor aspecte, am reîntâlnit-o cu bucurie pe mezzo-soprana Ruxandra Donose, o vedetă în adevăratul sens al cuvântului, un artist ce dispune de o experiență uimitoare a comunicării în zone stilistice dintre cele mai diferite. Dispune de un indicibil farmec personal, umple literalmente spațiul în care ființează! Iar aceasta de la nivelul lied-ului german – Mâine de Richard Strauss, a chanson-ului francez – cele patru miniaturi datorate lui Gabriel Fauré, iar de aici la cântecul românesc al lui Tiberiu Brediceanu, Gheorghe Dima, Nicoale Bretan, la canzoneta lui Tosti, la ariile din opere datorate lui Offenbach, Camille Saint-Saëns, Georges Bizet. Un program de o diversitate uimitoare, susținut integral din memorie, în șase limbi europene diferite, pe parcursul unui ceas și jumătate, program pe parcursul căruia am putut aprecia cultura stilistică de care dispune artista, importante diferențieri ale complexului timbral. Totul a marcat cotele înalte ale acestui moment – l-aș numi – cu totul special al vieții noastre muzicale. I-a fost alături tânărul pianist Sergiu Tuhuțiu, o prezență muzicală discretă, promptă, sensibilă.

Cvartetul de coarde Arcadia constituie de mulți ani o prezență constantă, așteptată a vieții noastre muzicale. Sunt tineri muzicieni clujeni, ancorați în spiritul unui profesionalism imbatabil în ce privește acuratețea frazării, cultura intonațională, coerența ansamblului. Surprinzător, programul prezentat de această dată a fost unul cu totul aparte. Piese agreabile – le-aș numi – „de sezon“ au făcut deliciile unui public al melomanilor, în bună parte, de ocazie. Mă refer la miniaturi instrumentale adaptate formației, miniaturi de mare diversitate stilistică oferite cu bucuria unui bijutier care își cizelează, își savurează opera. Bach și Ceaikovski, Offenbach și Bizet, Chopin și Dvorak, Fritz Kreisler și Elgar, au răsunat spre bucuria unui public curios, spre bucuria muzicienilor înșiși.

Genul clasico-romantic al cvintetului de coarde cu pian a fost reprezentat de formația Raro, un grup de muzicieni mult apreciați în spațiul vieții noastre muzicale, al celei europene. Sunt tineri muzicieni trup și suflet atașați genului cameral. Pentru domeniile lor, dar și pentru publicul meloman, experiența performanței în spațiul liber, în această formație, a fost, cred, unică! În anume parte, aici, chiar stân jenitoare. Au fost prezentate două capodopere ale genului, lucrări semnate de Johannes Brahms și Antonín Dvořák. Cel de-al doilea Cvintet în la major al muzicianului ceh a dispus de o remarcabilă animație interioară a comunicării, de o flexibilă așezare a raporturilor dinamice.

Violonistul Alexandru Tomescu și pianistul spaniol Josu de Solaun sunt – în ani diferiți – laureați ai marelui Concurs Enescu; a fost și acesta unul dintre motivele pentru care prezența lor în actualul Festival a fost așteptată cu special interes. Se completează reciproc; inteligența sclipitoare, fluent comunicativă a violonistului găsește ecouri de adâncime a gândului, a expresiei, în cazul coechipierului său. Programul însuși, ingenios întocmit, a îmbinat genuri miniaturale ale autorilor secolului trecut – de la Enescu, de Falla, la Strawinsky și Bartók, susținute de sentimentul întremător al accesibilității. Am avut bucuria de a fi ascultat cele Cinci melodii de Prokofiev, atât de rar cântate la noi.

Dintre ansamblurile mari, evident, orchestrele de tineret ale muzicienilor noștri – studenți și elevi ai liceelor, ai universităților cu profil vocațional – s-au bucurat de o simpatie aparte. Iar dirijorul Cristian Mandeal se dovedește, o dată în plus, a fi un muzician pedagog, un spirit formativ cu totul folositor creșterii profesionale, inclusiv cultural-artistic, a celor tineri. Personal l-am întâlnit pentru prima oara într-un program integral dedicat lui Joseph Haydn, părintele clasicismului vienez, cu o simfonie – Il Distratto, în șase părți, cu două părți lente – rar etalată în spațiul vieții noastre muzicale. Cu siguranță, alegerea acestei capodopere – mă refer la titlul lucrării – nu a fost o aluzie la natura versatilă a tinerilor componenți ai Orchestrei Române de Tineret. Tânărul violoncelist Ștefan Cazacu, solistul serii de muzică, a adus atracțiozitatea individualității de antrenantă comunicare în Concertul în re major datorat marelui compozitor.

Este de observat, de aceeași conducere a beneficiat și colectivul Orchestrei Naționale Simfonice a României, colectiv ce-i cuprinde – cum s-ar spune – pe „cei mai buni dintre cei mai buni“ tineri muzicieni instrumentiști ai țarii. Programul însuși, o lucrare de factură neoclasică, Simfonia Simplă de Benjamin Britten, și una de factură romanică, Serenada pentru corzi de Ceaikovski, au constituit un arc educațional și artistic util formării tinerilor muzicieni, muzică de agreabilă adresare oferită publicului meloman.

Am asistat cu bucurie, cu interes aparte, la concertul Octet-ului Regal de Corzi, formație alcătuită din membri ai Filarmonicii bucureștene, și coordonată de inimosul, de tânărul maestru, violonistul Radu Chișu. Formația însăși este una cu totul specială, însumând date, presupunând exigențe ale unei restrânse orchestre de cameră – pe de o parte – dar și pe cele ale cvartetului de coarde, pe de alta. Octuor-ul de Mendelssohn Bartholdy este cea mai populară lucrare destinată formației, capodoperă a genului pe care membrii formației o dețin, firește, în repertoriul curent. A fost realizată coeziunea de specificitate a formației, natura însăși a unui organism coerent de excelentă comunicare artistică.

Este de menționat, de asemenea, prezența Orchestrei Camerata Regală condusă de dirijorul Constantin Adrian Grigore, poate mai puțin obișnuită cu evoluția în aer liber, de asemenea prezența Orchestrei Filarmonicii bucureștene conduse de violonistul, de șeful de orchestră David Lefèvre, inclusiv în calitate de solist al ansamblului; cu toții am avut neșansa unei ploi de scură durată care a dezorganizat partea finală a evenimentului. Ne-au făcut să uităm pentru moment de grijile apăsătoare ale momentului.

Avem prilejul de a-i urmări în aceste zile pe dirijorul Cristian Măcelaru la pupitrul Orchestrei Române de Cameră, de asemenea Orchestra Română Simfonietta, condusă de această dată de fermecătorul violonist rus Alexander Sitkovetsky, iar până spre sfârșitul lunii, pe muzicienii trio-ului Sternin, de asemenea formația Kamerata Kronstadt, condusă de Cristian Oroșanu. Indiscutabil, câteva prezențe artistice de mare excepție au animat și de această dată ediția festivalieră actuală. Observând întregul program al concertelor, comparându-l cu cele din anii precedenți, realizez că mi-a lipsit evoluția cuceritoare, cu totul antrenantă a minunatului muzician Horia Andreescu; dar și prezența solistică a excepționalului artist, violoncelistul Andrei Ioniță. Și de această dată am realizat că muzica bună descrețește frunțile, hrănește simțirile, poate lumina cugetul…

Iar implicarea trup și suflet a maestrului Marin Cazacu, a inimosului meloman Dorin Ioniță, inițiatorul și realizatorul conceptului Vara Magică, au fost hotărâtoare.