Molimă și artă

 

Lecturile și filmele între cei patru pereți ai camerei au reprezentat, în ultimele luni, singura formă de contact cu arta. În aceste condiții, romanele și filmele cu subiectele legate de calamități naturale s-au bucurat, probabil, de o frecventare mai largă (unele ieșiseră cu totul din zona interesului imediat pentru a reveni în momente de cumpănă).

O temă gravă și tragică nu duce automat la crearea unei capodopere; dar capodoperele reale, compuse pe asemenea teme, trec dincolo de momentul surprins și fixează nenorocirea ocazională într-un cadru etern.

Când a apărut și a repurtat imediat un succes enorm, în 1947, romanul Ciuma al lui Albert Camus stârnea în mintea cititorilor amintirea ciumei care devastase orașul Oran. O capodoperă romanescă urma la doar câțiva ani după o altă capodoperă care semnalase lumii pe cel mai strălucit prozator francez al momentului – era vorba de Străinul, 1942. Cititorii cultivați au văzut în Ciuma și altceva decât ilustrarea literară a unei tragedii reale: au văzut punerea în discuție a valorilor umane fundamentale, ilustrarea crezului filozofic camusian, cel al unui creștin (prin aspirație și comportament), care nu credea însă în Dumnezeu.

Anii au trecut, succesul Ciumei a mers crescând; aproape uitatul episod al ciumei din Oran, de care puțini își mai aminteau, continua să-i pasioneze pe cititorii din întreaga lume, pentru că romanul fusese deja tradus în nenumărate limbi. De ce? Capodopera literară are propriile ei legi de pătrundere în conștiințe.

Descifrarea semnificațiilor ultime ale romanului în cauză a mers astfel progresând. Cu ocazia ororii brutale abătute pe neașteptate asupra unei așezări, molima, autorul dezvăluia cititorului și cu totul alte orori: relațiile adevărate dintre oameni, lagărele de concentrare, dictaturile politice, exterminarea în masă, teroarea ideologică. Păcatele grave ale omenirii, până atunci trecute cu vederea, ieșeau la iveală ducând spre o concluzie neașteptată: de vină pentru ciumă nu era o misterioasă forță supranaturală, de vină erau chiar oamenii care sufereau flagelul.

Viziunea autorului asupra responsabilității colective punea și mai clar în evidență valoarea excelenței individuale: cei câțiva eroi luminoși din Ciuma încercau să arate că victoria răului nu e niciodată definitivă. După ce au traversat coșmarul molimei, supraviețuitorii încercau să renască. „M-am comportat ca un creștin și am învins răul, chiar dacă sunt agnostic”, proclama, implicit, în final, personajul alter ego al autorului.

O capodoperă din cu totul altă arie a devenit actuală în ultima vreme: filmul Providence al lui Alain Resnais, din 1977, realizat la treizeci de ani după Ciuma. Filmul relua eterna problemă a statutului bătrâneții în secolul XX. În film, John Gielgud realiza unul dintre marile sale roluri, comparabil cu cele pe care i le oferise Shakespeare.

Modul în care s-a petrecut segregarea bătrânilor în România ultimelor luni, izolarea lor programată, a reluat involuntar metafora din filmul Providence. Construit pe tema coșmarurilor eroului principal, un bătrân creator celebru retras în reședința sa numită „Providence”, om care ajunge să vadă în cei care îl înconjoară, chiar și în propriii săi fii, personaje implicate într-un complot sumbru contra lui, contra bătrânului care trebuia eliminat, filmul atingea acute ale disperării.

Coșmarurile nocturne se regăseau doar sugerate în evenimentele petrecute la lumina zilei, dar umbrele nopții conduceau gesturile diurne. Până la urmă, discursul nerostit de Gielgud avea formă patetică: „Da, sunt foarte bătrân, dar nu vreau să mor și în nici un caz atunci când vreți voi!”. Este o concluzie complementară celei din Ciuma, dar mai dramatică, pentru că e rostită în numele unei întregi categorii umane.

Actuala calamitate va lăsa oare în urmă vreo valoare literară memorabilă sau măcar un film antologic? E greu de presupus că asta se va întâmpla în țara noastră, adică în țara unde cel mai agresiv partid politic susține că virusul nici nu există și că totul nu e decât o invenție a guvernanților, interesați să introducă noi restricții și noi limitări ale libertății.