Amedeo Anelli

 

Traducător din rusă al unor importanți autori din secolul 20, Amedeo Anelli (Santo Stefano Lodigiano, 1956) s-a afirmat el însuși de mai bine de patru decenii ca poet, important critic de artă și de literatură, filozof. Membru al corpului profesoral al Academiei de Belle Arti din Perugia, el este și directorul artistic al Premiului internațional pentru satiră și caricatură „Giuseppe Novello“. A fondat și conduce din 1991 revista internațională de poezie și filosofie „Kamen’“, care repropune valorile înalte ale culturii, cum făcea, după alte principii, dar tot după momente de ruptură, publicația „La Ronda“ (1919-1922). Unghiul metafizic asupra lucrurilor ales de Anelli încă de la debutul din 1987 cu Caietul pentru Marynka/Quaderno per Marynka îi individualizează versurile esențializate, serii de percepții și imagini concomitente, lăsate în suspensie, cu efect de ecou. Traduse în mai multe limbi, ele i-au lărgit notorietatea scriitorului lombard.

Poeziile care urmează aparțin ciclului din 2011 cu titlul nu întâmplător preluat din J. S. Bach, Contrapunctus, și volumului Neve pensata/ Zăpada din gând, 2017.

CONTRAPUNCTUS VIII

În ochii mamei mele

Deasupra, timpul pășea peste bârne.

Iarna, din butucul din sobă ieșea fum.

Focul trosnea.

Scârțâia ușița din fontă

Pe când priveai focul

și totul era tăcere.

Tăcere era mantia de zăpadă de pe câmpuri,

tăcere erau copacii glasați de ger

tăcere era zgomotul cizmelor pe zăpadă.

Tăcere era fluieratul trenului

pierdut în lumină și ceață.

Dar glasul creștea,

creștea-n grădină arbustul cu frunze

cu ghimpi,

creștea umbra pe umerii tăi

ceața se-nălța în lumină.

 

REPREZENTĂRI ALE TĂCERII

Am visat zăpada.

Tăcerea absolută,

în pianissimo, a zăpezii.

Tăcere totală,

nu la marginile sunetului

ca a ploii,

care-i muzică, elocvență,

ritm.

Zăpada de pe

întinderea aparentă

din somn

era geometrie

geometrie-n dezordine

cu atâtea translatări,

fluctuații și înțelepciune.

Pe foaia întinsă a visului

s-a așternut zăpada

și-un fulg a căzut

pe mâna mea.

Am simțit cum, topindu-se,

dispărea.

Ca-ntr-un ritual

de bun augur mi-am

umezit lobul urechii.

M-am bucurat de forța

creatoare a tăcerii,

de arhitectura obligată a respirației

de zăpada ce cade

obligatoriu

 

NOCTURNĂ

În beznă

cade-n vârtejuri zăpada.

S-aude un ticăit

ce mângâie frunzele.

Doar albul opac

e captat

de sus

de lumina felinarului.

Dar lumea îngrozitoare-i

aici, jos,

glod, ger

și zgomotul surd

al unei ramuri

ce se frânge.

Sub greutate,

pământul răspunde

zăpadă ușoară,

briză, iar dedesubt, gheață.

Nu se va mai întoarce!

Un fior îmi trece

pe spate.

Nu se va mai întoarce!

Dar chinului îi vine în ajutor

nelipsita rază

sub un fag

răsare un smoc de iarbă neagră.

 

IMAGINE DOAR, DOAR TIMP

Vezi formele tăcerii

tăcerea ce susține imaginea

partituri de semne

ale vieții, ale sensului, ale semnificării

tăcerea ce redă tăcerea

pură, creșterea copacului

arhitectura ramurilor ce cresc

spre lumină cu difracții de umbră

muzică pentru ochi

muzica ineluctabilei

atingeri.

Se lasă tăcerea

acolo unde cuvântul

s-a topit

și, vezi, cade.

 

RECITATIV LA OGLINDĂ

Dacă de la o fereastră ascunsă

ajung notele

unui pian

întrerupte de ploaie

iar umbrela se clatină

și copacii miros

a mușchi și ozon

se împletesc ritmurile

și perioadele, dar chipul

nu apare

nu apare

încordata

încleștare a trupurilor

percepi zvâcnirile

și, în pianissimo,

suflarea aerului.

 

IN MEMORIAM

(Progresări)

IV

Se face tot mai frig, s-apropie zorii.

E greu să pășești, picioarele dor,

ți se taie suflarea. Suntem doar suflu și

respirație

zăpada acoperă orice urmă în imensitatea

clipelor,

în forfota sunetelor, în cadențarea

fulgilor mărunți și fragili.

Trupul amorțit e-o bulă de căldură

mă-nvăluie calmul plăcut, împăcarea.

 

DE IARNĂ

Assuntei Finiguerra1

în amintirea luptei de la Anghiari

Tu, care crezi, privește

prin ochii mei.

Privește fulgii de zăpadă

pe acest cer alb

străbătut de-o tăcere

încărcată de semne și suflu.

Vezi urmele sticletelui,

grafite pe zăpadă

un ghem Scanavino2

în negru cu ape,

păstos, inegal.

Surprinzi

stupoarea înțelegerii

în plină lumină

doar în ochii

încărcați de lumină.

Fără să se ferească, energic,

motanul s-afundă cu labele-n zăpadă,

țâșnește ca un arabesc

de fum și vigoare.

Dar în această suspendare …

doar privire și suflu

în căldură și-n ger

corolă fără tulpină

afundare pură

zăpadă, sunet și ger.

 

DA PACEM

Lui Gino

Ușoară ca fulgul

ce zboară suflat din palmă

ploaia-mi cântă

și totul

amuțește.

Ca o cochilie

de la punct spre punct

se lărgește și se restrânge

orizontul.

Cu o predispoziție incertă

față de materia certă

certă predispoziție

pentru certa materie

în legănarea frunzei

sunetul imperceptibil

al coamei copacului.

Orizontul

se îndepărtează

de peisaj.

Imperceptibil

ca un sobol

îmi întinzi mâna:

la revedere

la revedere

se pierde ușor

orice zgomot.

 

LINII

Totul o ia înapoi

ca din tren peisajul;

de schimbi locul, totul o ia înainte

spre nevăzut.

Stau aici,

sunt acest trup

această materie oscilantă

această privire

aceste mâini.

Peisajul e un vârtej

își face sieși cu ochiul în goana

imaginilor în fugă

case, arbori, cerul, câmpia

în clipa aversei de ploaie.

Dar care clipă?

A conștiinței ce dăinuie?

A mișcării

trenului în peisaj?

A fugacități vieții

în eternitate?

Ori clipa deschisă

spre atemporal?

Totul o ia înapoi

ca din tren peisajul;

de schimbi locul, totul o ia înainte

spre nevăzut.

 

AFECTUOASĂ

Așadar acum dormi neștiută

Tac toate orologiile,

tace pendula pătrată și rotundă

în lumina străvezie, în căldura mâinii

jos, dincolo de fereastră,

pinul se unduie lin.

Obiectele, ca buzele,

își țin respirația;

în nisip, rozmarinul

cu o floare mică, albăstrie.

Doar tigratul, fumuriul Catul

toarce cu tot trupul

și nu se odihnește.

Așadar, acum, odihnește-te neștiută.

 

GOANA LUI PINOCCHIO

Montale ar fi vrut lemnul tău,

Pinocchio! Nu carnea flască!

La fel și fraterni sunt toți copacii,

și stejarul mare și negru

la răspântie de poteci montane

cu încâlceala de ramuri, deasupra,

cu rădăcinile-n pământul rece, jilav,

dedesubt.

Gonește! Gonește, Pinocchio! Pe căile lumii

urmează-ți pornirile

mai mult decât de viață răsună pasul tău

cu zgomotul

a zeci de saboți țărănești.

Drumul sigur te-adăpostește

și peisajul, Motanul și Vulpea,

Mâncătorul-de-Flăcări și Greierul-Vorbitor,

semne sigure ale unei realități trăite

după preceptele lui Rensi,

filosoful.

Gonește! Gonește, Pinocchio!

Nu crede-n omenia deplină,

niciodată atinsă, cucerire

infinită și rară; a ta e mai mult decât viață

în cerul invariantelor și-al timpurilor

paralele, germinative, multiforme.

Te-adăpostește omul sigur și copilul,

Abecedarul lumii

și auspiciile unor lumi mereu diferite,

fiindcă-s egale, mereu noi, fiindcă-i

străveche memoria copacului,

a pietrii, a șoimului, a focului.

 

ECOU

Mă privești în ochi,

pleci capul, ridici mâna să saluți.

Din fabrica nepieritoare

așa mă salutai,

mă saluți

când trec

în timpuri paralele

lucrurile-s în alertă

când îmi ridic ochii

spre secția de mașini

amintindu-mi gesturile

și te fixez în ochi

și ridic capul

când trec pe aleea cu copacii tineri

abia plantați

ca străfulgerările

timpului,

răsare

patronimicul tău: Colombi,

în slaba lumină.

 

LOCURI ALE TĂCERII

De înțelege, copacul,

dincolo de zăplaz, își încordează auzul

acum alergi în zăpadă

n-ai mai mult de cinci ani

mâinile calde, pline

pe-ntinderea albă cu vreo stăncuță

și câteva vrăbii

aceeași tăcere

zăpada din vis

zăpada din gând

cu patul-sanie

urmezi pistele, denivelările

printre copacii timpului.

Pe foc, castanele,

focul viu al lemnelor.

De-nțelege copacul,

ajunge puțin,

nimica toată.

 

1 Assunta Finiguerra (1946 – 2009), autodidactă, autoare de proză și versuri în italiană (vol. De voi avea curajul soarelui, 1995), dar mai ales în dialect.

2 Scanavino (Genova, 1922 – Milano, 1986) ceramist și pictor expresionist, ulterior adept al limbajului informal, cunoscut pentru tablourile în care semnele se îmbină sub formă de noduri și ghemuri.

Prezentare și traducere de Doina Condrea Derer