Sub masca romanului polițist

Profilul ca autor și persoană a lui Jo Nesbø este unul uimitor. Norvegianul, care a împlinit de curînd 70 de ani, a jucat fotbal în prima divizie norvegiană la echipa Molde FK, din orașul tinereții sale. Molde e a doua echipă a Norvegiei după Rosborg. Scriitorul a mai fost campion de escaladă și vocalist al unei trupe rock de oarecare faimă, fiind altminteri absolvent de științe economice.

Cariera de scriitor a lui Jo Nesbø a început în 1997, prin romanul Liliacul (animalul, The Bat, nu planta), cu deosebit succes, și a continuat ascendent. Romanul Omul de zăpadă (2007) a fost ecranizat la Hollywood în 2017. Romanele sale au fost traduse în 40 de limbi, fiind vîndute în 45 de milioane de exemplare. În Norvegia s-au dat în total trei milioane, mai mult decît jumătate din populația țării.

Cel mai recent volum al lui Nesbø este o transpunere omonimă în modernitate a lui Macbeth (2018). S-a tradus și la noi dar, cu tot respectul pentru maestrul norvegian, unele apropieri cu originalul „Piesei scoțiene“ sînt forțate și realizarea nu mi s-a părut una de vîrf. Va urma curînd un nou roman, complet diferit, Regatul, și vom vedea cum va fi.

Cea mai recentă apariție a unui volum de Jo Nesbø în România este Nemesis (Ed. Trei, 2020, originalul în 2002), care a mai apărut anterior cu titlul Călăul. Nemesis reproduce titlul versiunii engleze a cărții, cel original fiind Sorgenfri, care se traduce prin Fără griji, echivalent cu Sans Souci. Denumirea aceasta are un sens precis în poveste. Traducătoarea, universitara Lorena Mihăieș, a lucrat după versiunea în engleză a cărții.

Volumul face parte dintr-o serie avînd ca protagonist pe Harry Hole, pe care autorul l-a plimbat prin nu mai puțin de 12 romane și prin toată lumea, în investigații complexe. Narațiunea s-ar încadra între policier și thriller-etno. Dar e în fapt un roman psihologic. Harry Hole nu e din categoria detectivilor simpatici de tipul Sherlock Holmes, Hercule Poirot, Miss Marple sau chiar Maigret. Aceștia nu se mai poartă. Ca și Camille Verhoeven al lui Pierre Lemaitre, Harry Hole e un tip mai degrabă neplăcut, puțin sociabil, blazat, cam alcoolic. El are relații amoroase complicate și păguboase, iar cu colegii de-a dreptul reci, pînă la ostilitate reciprocă. Hole e devotat totuși partenerei sale, rusoaica Rakel, cu care însă coabitarea scîrțîie mereu, surorii sale, Sis, și whisky-ului Jim Beam.

Harry Hole e de partea dreptății din scrupul profesional, dar și ca să își salveze situația, deseori precară. Din aceste motive, el nu se dă în lături să aplice metode neortdoxe care-l pun în conflict cu legea și reglementările de ordine interioară ale poliției. Pe Jo Nesbø se pare că Harry Hole îl enervează, el e Mister Hyde al său, partea întunecată a eului. Totuși, site-ul personal al lui Jo Nesbø este împărțit frățește între autor și personajul lui emblematic. Faptul mi se pare firesc dacă ne socotim că Hole i-ar fi adus lui Nesbø măcar cîte zece cenți la fiecare copie vîndută din aventurile sale.

Acțiunea romanului Nemesis este complexă, firele sînt împletite, solicitînd atenția cititorului și stîrnindu-i interesul. Autorul uzează de lovituri de teatru, întorsăturile neașteptate ale acțiunii mențin suspansul. Faptele neelucidate sporesc, încît apare întrebarea dacă scriitorul le mai poate controla. Fiind vorba de un profesionist de calibru, răspunsul este afirmativ. Norvegianul aplică vorba francezului (Corneille, nu altul!): À vaincre sans péril, on triomphe sans gloire. El și Harry Hole trăiesc și acționează primejdios. În timp ce are misiunea de a elucida un jaf la o bancă, asociat cu uciderea unei casiere, polițistul află că o fostă iubită, pe care o vizitase în seara precedentă (partenera lui titulară fiind plecată puțin în Rusia natală), „s-a sinucis“. Cazul e închis, dar Harry știe că a fost acolo, la ea. Din păcate pentru el, s-a îmbătat pulbere și nu-și mai amintește ce s-a petrecut. Ar fi un caz de tipul Crimei din strada Lourcine. Harry începe să primească e-mail-uri de amenințare. Mai știe cineva că a fost la locul presupusei sinucideri. Lucrurile se tot complică: femeia sinucisă are origini țigănești. Familia ei provine din România, din țigani albanezi stabiliți la nord de Dunăre. Iar un unchi al ei e un mare spărgător, aflat în închisoare, de unde dirijează nonșalant tot felul de rețele, dar vrea să-l ajute pe Harry la elucidarea cazurilor. În poliție sînt rivalități și dușmănii între departamente în care eroul e implicat și vulnerabil.

În hățișul acțiunilor paralele, romanul e condus magistral, personajele, în număr foarte mare, au, fiecare, o viață personală de mare autenticitate. „Un oraș mic“, cum e declarat Oslo, nu e raiul pe pămînt, nici polițiștii nu sînt niște neprihăniți. Sînt etalate psihologii foarte diferite, antecedente traumatizante de tot felul determină confruntări credibile, acțiuni plauzibile și dialoguri minimale, fără emfază. Jo Nesbø are o răbdare și o atenție de ceasornicar. La final, toate ceasurile, bine potrivite, sună la aceeași oră. Dar frustrările eroilor și regretele lor rămîn, adevărate și dureroase.

Acțiunea polițistă e doar o formă a unui thriller psihologic de maxim rafinament. Jo Nesbø își merită cota și profitul